Fratele meu vitreg? Profesorul meu. *TRADUSĂ*

Capitolul 20

-Nu vreau sã te mai vãd în viața mea, Nix. Pentru mine ești moartã. Înțelegi? Moartã, țipã Negan tot mai tare.

-N-Negan, te rog, lasã-mã sã...

-Un rahat, m-a întrerupt brusc. Ține minte aceastã datã, pentru cã începând de azi, tu și eu nu ne mai cunoaștem.

Și a plecat.

~*~

De când l-am văzut pe Negan, amintirile din acea zi mi-au venit în minte.

Nu pot schimba ce s-a întâmplat, oricât de mult aș plânge, iar asta doare. Nu știți cât.

-Se poate? întreabă Enzo.

Ești deja înãuntru.

Am aprobat cu capul și fratele meu vitreg s-a apropiat de pat, unde s-a așezat.

-Vrei să îl alung pe Negan? Vreau să zic, am văzut că nu vă înțelegeți și...

L-am întrerupt.

-Nu, nu, liniștește-te. Nicio problemă.

Am încercat să zâmbesc într-o modalitate care să pară sinceră.

-Serios? Îi pot zice să caute un nenorocit de hotel sau...

L-am întrerupt din nou.

-Nu, Enzo, serios.

A aprobat din cap și a scos un oftat.

-Bine.

Și fără mai mult, s-a ridicat și a ieșit din cameră.

Și am râmas singură cu amintirile.

Din nou.

~*~

-Micul dejun e gata, am auzit țipătul lui Enzo.

Am terminat să îmi pieptăn părul și când m-am văzut acceptabilă, am decis să ies. După ce am luat o gură mare de aer.

-Bună ziua, am zis când am intrat în bucătărie.

Și normal că singurul care nu a răspuns e Negan.

-La ce oră jucați azi? a întrebat fratele meu vitreg.

-Avem două partide, una la șase după-amiază și una la nouă, a răspuns Paul cu accent de latinoamerican.

-Ți-ar plăcea să vii să vezi? m-a întrebat Enzo.

Trei perechi de ochi s-au întors către mine și chiar dacă lui Negan nu i-ar face plăcere, am afirmat cu capul.

Fratele meu vitreg a zâmbit la răspunsul meu și nu am să nu îi răspund.

Contactul nostru vizual a fost întrerupt de sunetul telefonului lui.

-Da? a răspuns încrețindu-și fruntea. Vin imediat.

A închis și s-a întors spre noi.

-Trebuie să merg la institut. Cineva o poate duce pe Nix?

-Nu am carnet, a răspuns Paul.

Negan a rămas în liniște. Amândoi se priveau.

Au trecut câteva secunde așa, se pare că nu are altă opțiune. A oftat foarte adânc.

-La naiba, bine. Te duc eu, a zis el reticent, fără să mă privească în față.

-Poartă-te bine cu ea, eh. Să nu aflu că ai tratat-o rău, l-a avertizat Enzo serios.

Și dintr-un oarecare motiv, nu am putut evita să nu zâmbesc.

Enzo preocupându-se pentru mine.

Negan, ca răspuns și-a rotit ochii.

-Da, du-te o dată.

Și când fratele meu vitreg a ieșit din casă, incomoditatea s-a adunat în mine.

-Termină de mâncat și plecăm, a zis și a ieșit din casă.

Fără să mă privească în ochi.

Din nou.