Fratele meu vitreg? Profesorul meu. *TRADUSĂ*

Capitolul 53

-Trebuie sã ne ascundem.

Privesc în jur și îl trag pe Enzo pânã la dulap.

Pãrinții noștri intrã în camerã fix la timp.

-Acel piure de cartofi a fost genial, a exclamat Chris.

-Ți-am zis sã nu mãnânci atât.

-Acel piure nu ne va ruina cina, zice într-un mod senzual.

-Sigur ești bine pentru a o face?

Pentru a face ce?

-Sigur.

Prin gaura de la dulap vãd cum Chris îi prinde talia mamei.

-Mã duc un moment pânã la baie.

Nu pot minți, sã fiu aici, închisã în dulap cu Enzo e... excitant? Nu știu ce cuvânt ar descrie asta.

Respirația lui pe gâtul meu mã face mai fragilã. Vreau doar sã îl îmbrãțișez și sã nu îl las niciodatã sã plece.

Dar de unde sã știu cã simte la fel?

De unde sã știu cã toate astea nu îmi vor rupe inima?

Mi-e fricã.

Dar meritã.

Fiecare secundã cu Enzo meritã.

-Aici sunt, aud vocea lui Chris.

-Trebuie sã facem ceva, spun în urechea lui Enzo.

-Ce?

-Sunã-l pe tatãl tãu.

-Pentru ce?

-Zi-i ceva. Așa ei se vor opri și vor ieși.

Aud oftatul lui Enzo.

-Și ce îi zic?

-Nu mã intereseazã. Nu mai putem ieși de aici.

-Dar ce l-ar face sã iasã din camerã?

-Nu știu. Dacã ei nu pleacã, vom sta aici pânã mâine dimineațã.

-Chris! se aude vocea mamei. Mi-am uitat telefonul la restaurant. Trebuie sã merg dupã el.

-Te ajut sã îl cauți.

-Rãmâi aici. Așa pregãtești noaptea noastrã romanticã.

Mama iese din camerã, lãsându-l singur pe Chris.

-Acum trebuie sã îl scoatem pe tatãl tãu. Ce facem?

Sunã un telefon și mã alarmez.

-E al tãu?

-E a tatãlui meu.

-Asta e bine, putem ieși fãrã sã facem zgomot.

-Nu e orb, Nix. Și nu suntem invizibili.

-Bunã, dragã, spune Chris. Da... Ea nu e în camerã.

-Dragã? Cu cine vorbește?

Îmi încrețesc fruntea.

-Nu știu. Trebuie sã ne grãbim.

-De ce mã minți?

-Trebuie sã ieșim de aici.

Schimbã tema prea brusc ca sã îmi dau seama.

Decid sã nu vorbesc de asta acum.

-Sunt foarte fericit sã îți aud vocea. Ea este plictisitoare.