Fratele meu vitreg? Profesorul meu. *TRADUSĂ*

Capitolul 8

Enzo

Văd corpul lui Nix ieșind din clasa mea, lăsându-mi cuvintele în gură și mârâind.

Am văzut-o vorbind cu Nathaniel pe durata orei mele. Din când în când o auzeam râzând de niște prostii pe care ăla le scotea pe gură. Și m-a deranjat destul de mult.

Nix, te credeam mai deșteaptã.

Nu îl văd pe Nathaniel ca tipul potrivit pentru sora mea vitregă. Merită ceva mai bun.

Și nu mă enervați zicându-mi că sunt gelos pentru că... pur și simplu nu sunt.

Nix

Nu știu ce s-a întâmplat, dar orele mi se par mai lungi.

Ora de matematică s-a terminat și a început recreerea. Aș fi fericită dacă profesorul meu, bară fratele meu vitreg nu m-ar fi trimis la director.

Când intru, văd că și Enzo e aici. Am oftat.

Genial.

-Ai ajuns târziu, Nix.

-Montgomery nu m-a lăsat să plec devreme, m-am apărat.

-Așează-te, a ordonat, arătând cu capul scaunul din fața lui.

Fără să protestez -rar la mine- m-am așezat.

-Îmi vei zice despre ce vorbeai tu și Nathaniel?

-Îți repet că nu te interesează, frate vitreg.

Am zâmbit cu răutate.

Fără să mai zică nimic, și-a scos telefonul din buzunar, a tastat ceva și apoi l-a dus la ureche.

-Blanca... Da, sunt Enzo... fiica ta e necontrolată, nu e atentă la oră și vorbește mult cu...

Înainte să poată termina, i-am luat telefonul din mânã.

-Mama, nu-l asculta. Îi e rău de la...

L-am privit pe Enzo și văd că râde în hohote.

Am privit telefonul. Nu a sunat pe nimeni.

-Ești chiar prost, am spus.

-Sunt profesorul tău, Nix, trebuie să mă respecți.

Ce am nu e tocmai respect.

Mi-am mușcat limba ca să nu scot o prostie. Pe o parte, Enzo are dreptate, cel puțin la institut e profesorul meu.

Am respirat profund și m-am relaxat, punându-mă pe scaun, sub privirea fratelui meu vitreg.

Telefonul meu sună și l-am scos din buzunar, era mama.

-Pot, profesore? am întrebat cu răutate.

Enzo a aprobat.

-Mama -spun când i-am răspuns la apel- Ai ajuns bine?

-Da, am ajuns destul de târziu și am preferat să nu vă deranjăm. Ce faceți tu și Enzo?

M-am uitat la fratele meu vitreg, întrebându-mă ce sã răspund.

-Eh... bine, am răspuns simplu.

-Mă bucur mult. Ți-am zis că Enzo e un băiat de treabă.

M-am abținut să îmi dau ochii peste cap.

-Da, mamă, ai avut dreptate, am zis mințind.

Nu vreau să se gândească aici, la mine și să fie supărată.

-Bine, drăguțo, trebuie să merg la o reuniune. Dă-i un sărut din partea mea lui Enzo.

-Da, îi voi da. Te iubesc, am zis și am închis.

-Mama îți trimite un sărut, l-am informat pe Enzo și el a zâmbit.

-Poți pleca, Nix. Ne vedem acasă.

Ne vedem acasã.

Ce ciudat sunã. M-am ridicat și am ieșit din direcțiune.

Imediat ce am ieșit m-am izbit de un piept tare. Mi-am ridicat privirea și am văzut că era Carter. Rahat.

-Bună, iubito, mi-a zis.

-Nu îmi mai spune iubito, am spus obosită.

Dar a continuat:

-Împacă-te cu mine, te rog. Mai dă-mi o șansă.

Și aici suntem din nou.

-Sunt la un pas să te denunț pentru abuz, Carter.

A încercat să se apropie, dar m-am îndepărtat.

-Nu îți repet: încă un pas și țip, l-am amenințat serioasă.

-Carter, îndepărtează-te dacă nu vrei să rămâi fără moștenitori, a zis Africa venind. Mi-a luat brațul și m-a tras departe de fostul meu iubit hărțuitor.