8

508 52 2
                                    

Ținta se îndreaptă spre masă. zice Luther privind imaginile de pe laptopul ce se află pe podea

Robert își încheie geaca subțire apoi își pune șapca pe cap așteptând semnalul. Se așează în fața liftului fiind gata imediat să părăsească încăperea și să treacă la acțiune.

Banii au fost livrați.

Asta e tot ce trebuia să audă. Ținta lor e un om de afaceri ce face profit pe imigranții aduși ilegal în țară, imediat ce tipul a câștigat încrederea partenerilor sai de afaceri și totodată o groază de bani din conturile lor urmează să îl elimine. Ryan își face apariția in stanga lui Robert.

—Mă simt teribil, domnilor. Cred că cina nu imi priește atât de bine.zice fiind deja personajul pe care urma să îl joace în seara asta apoi își mângâie pantecele

Purta o mască și un costum, era copia exactă a bărbatului, un actor perfect, doar ca ii lipsea scena și un public nerăbdător. Dar in schimb avea ceva și mai bun, șansa să fraierească niste snobi. Si cu siguranță salariul unui actor de pe o scenă oarecare nu face nici un sfert din ceea ce aveau să capete in câteva minute.

Liber!spune Luther și Robert intră în lift

Faptul că trebuia să îl atace în baie nu ii surâdea cu nimic. Liftul coboară pana la etajul stabilit apoi iese. Brook și Mike stăteau de o parte și de alta a ușii, pentru că erau bodyguarzii bogătanului de aproape 3 săptămâni. Robert trece pe lângă ei și îl vede pe bărbat în fața oglinzii arătând de parca urma să își dea duhul. Se așează la chiuveta din dreapta lui uitându-se cu coada ochiului cum tastează de zor. În momentul în care lasă telefonul jos și își fixează atenția pe chipul lui în oglindă Robert îl atacă. Bărbatul se zbate și strigă după ajutor in timp ce e trântit de un gresia de pe pereți. Îi înfinge acul seringii in gât și tot lichidul ajunge în sistemul său lăsându-l să cadă paralizat pe podea.

Terminat. zice apoi îl ridică pe umăr și îl duce spre ieșire

Usile liftului se deschid, Ryan trece pe lângă el și intră în baie. Robert îl aruncă pe podeaua liftului apoi apasă pe butonul ce ducea spre parcarea subterană. La un moment dat liftul se oprește și se uită instant la camera de supraveghere.

—Ce naiba faci, Luther?mârâie și apasă neîncetat pe buton ca liftul să își continue drumul

Vede cum usile încep să se deschidă și zărește silueta unei femei prin crăpătură. Își scoate calm cuțitul apoi își prinde la spate încheietura dreapta cu mâna stângă, gata să mai pună capăt unei ființe umane. Liftul însă pornește brusc și femeia incepe sa strige și să bată cu palmele in metal să i se deschidă. După ce își recapătă echilibrul își bagă cuțitul la loc și se uită la victima lui

—Scuze. se aude prin cască in momentul în care ajunge în subteran

Îl ridică din nou apoi merge direct spre Masseratti-ul lui. Îl așează pe bancheta din spate uitându-se pentru câteva secunde la toate masinile de lux ce se aflau în parcare. Urcă la volan apoi își da geaca și șapca jos și își pune ochelarii de vedere și o pălărie. Își așează gulerul cămășii și cravata apoi se uită la pasager pentru câteva secunde. Încă se află sub influența acelei substanțe, doar ca avea nevoie de un motiv bun si credibil să părăsească petrecerea. Scoate de sub bancheta din dreapta sticla de vin apoi o desface și îl stropește pe individ cu ea pana mirosul cuprinde interiorul mașinii. Îi pune sticla cumva sprijinită de el, îl aranjează putin cât să nu i se vadă chipul prea bine apoi se intoarce la volan. Perfect! Conduce cu grijă pana la barieră unde este oprit. Scoate invitația și legitimația de șofer și le întinde spre individul care ii bătea cu lanterna direct în ochi

𝑈𝑚𝑏𝑟𝑒𝑙𝑒 𝑡𝑟𝑒𝑐𝑢𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 𝐼𝐼 (boyxboy)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum