𝑈𝑚𝑏𝑟𝑒𝑙𝑒 𝑡𝑟𝑒𝑐𝑢𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 𝐼𝐼 (boyxboy)

9.

         Ora 01:45

         Robert merge în urma lui fumând liniștit și uitându-se după el ca să nu ii dispară din raza vizuală.

—Trebuie să te lași de fumat.zice fără să se uite în spate

—O să mă las, într-o zi...

—Poate chiar mâine sau poate chiar astăzi pentru că e de fapt mâine.zice privind ceasul de pe telefon

—Poate peste o lună sau un an.spune și lovește țigara ca scrumul să se piardă pe trotuar

           Mergeau de ceva vreme prin întuneric, la un moment dat a spus că își aprinde o țigară și puștiul a luat-o înainte. Nu a mai încercat să îl ajunga pentru că și așa s-ar fi plâns de fum. E o întreagă enigmă acest Thomas. Faptul că umblau de nebuni pe străzi la o oră așa târzie se datora tot lui. Voia neapărat să îi arate lui Robert ceva de care era încântat, încă un lucru pe care îl făcuse cu propriile forțe și spera sa ii placă. Aruncă restul de țigară pe asfalt și îl calcă. Suflă tot fumul după care face câțiva pași rapizi și ajunge în dreptul puștiului după care își bagă mâinile în buzunare.

—Îmi spui unde mergem?întreabă și se oprește cand culoarea semaforului se face roșie

—Trebuie să ghicești.zice râzând

—Nu as putea să ghicesc, plus ca nu cunosc locul și pot fi nenumărate probabilități.

—Tocilarule.

          Se încruntă cand aude noul apelativ apoi îl urmează pe trecerea de pietoni.

—Tocilar?strigă ușor ofensat

—Ai vorbit ca unul mai devreme!

            Își dă ochii peste cap apoi întinde mâna spre el continuând să meargă. Thomas îi privește mâna pentru câteva clipe apoi se uită la el.

—Dă-mi mâna.zice râzând frustrat

             Puștiul râde apoi îi cuprinde mâna cu a lui și e tras instant lângă el. Vede cu coada ochiului un stâlp pe care era sa il ia din plin din cauza neatenției.

—Wow, mi-ai salvat viața.zice dramatic. Nu iti pot mulțumi îndeajuns!

—Poate data viitoare imi dai mâna și nu ma privești de parca sunt nebun!zice și îi strânge mâna ușor

—Parcă nu voiai sa fim un cuplu obișnuit...

—Pe cine mai vezi tu la ora asta pe stradă, mergând în locuri ce trebuie ghicite mai intai, ținându-se de mână și evitând stâlpii de iluminat? Hm?

         Oftează apoi îl aude șoptind un "exact" ce îl face să zâmbească. Totuși i se pare destul de nefiresc faptul că el e cel care voia să îl țină de mână. E un gest mic și drăguț, însă inima lui Thomas deja o luase la galop.

       În momentul în care Robert voia să traverseze strada din nou este tras la stânga de Thomas apoi intră pe o alee îngustă.