𝑈𝑚𝑏𝑟𝑒𝑙𝑒 𝑡𝑟𝑒𝑐𝑢𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 𝐼𝐼 (boyxboy)

11.

*nu stiu ce am făcut aici. Am suferit un mic blocaj pe la sfârșitul capitolului și oscilam între a sterge jumătate din el sau a continua, am ales varianta a doua pentru că lene. As zice ca o sa mai revin odată cu un edit, dar cred că lumea se prinde că așa ceva nu se va întâmpla:))*

*Următoarea zi*

     Își bea cafeaua linistit fiind singurul client atât de matinal al Missei.

—Sigur nu doresti și niște zahăr, cherry?

—Nu, mulțumesc.zice zâmbind apoi își ia furculița si o înfinge în bucata de bacon

       Își vede de treaba lui citind câteva articole din ziarul cumpărat de după colț apoi simte prezența cuiva lângă el. Se întoarce încet și Missa îl privea fericită.

—Știu că ți-am zis deja de un milion de ori cât de mult ma bucur să te văd, Robert! Însă mi-ai lipsit enorm!

        Acesta se ridică și o îmbrățișează fiind impresionat de forța pe care o avea femeia tinand cont de statura ei micuță.

—Și tu mi-ai lipsit, Missa. Mi-a fost dor mai ales de mâncarea ta, în Irak as fi murit pentru micul dejun pe care îl prepari!zice având un mic zâmbet pe buze

—Să nu mai pleci!spune Missa amenințătoare după ce el se așează apoi îl ciupeste de obraz

—Auch!se plânge având mâna pe zona vătămată, privind cum femeia se întoarce la treaba ei

         Nu și-a imaginat niciodată că oamenii chiar aveau să îi ducă lipsa sau ca în locuri nu atât de importante, ca acesta, existau oameni care ar putea să țină la el atât de mult. Privea pe fereastră, acelasi peisaj ca acum câțiva ani, partea asta de oraș nu suferea prea multe modificări, iar lui îi plăcea. Nu se considera un mare fanatic al evoluției sau al lucrurilor noi, nu voia să trăiască în schimbări continue. Îi plăcea liniștea, după toate lucrurile care s-au întâmplat, liniștea era tot ce îl ținea cu picioarele pe pământ. Momentele în care aceasta lipsea erau grave, suficient cât să îl facă să se deconecteze de la tot pentru a ajunge în propriul confort mintal. Își aude telefonul vibrand asa ca aprinde ecranul. Ceasul indica ora 7:05, iar la cum îl stia pe Thomas avea sa doarmă pana târziu după petrecerile cu amicii lui, doar ca de data asta avea un mesaj de la el. Lasă telefonul jos și își continuă micul dejun fiind cuprins de gânduri. Amândoi și-au făcut alte planuri seara trecută, iar de data asta nu Thomas e cel care a anunțat că are altceva de facut. Nu voia să fie un nesuferit și să îl trateze pe Thomas asa cum se simțea el tratat atunci cand ii spunea că are planuri cu amicii lui, însă o făcuse și nu îl cel mai drăguț mod. Nu putea spune nici că a fost un mare idiot, totuși. Pur si simplu a trimis un mesaj în care îi spunea lui Thomas ca nu mai ajunge la el pentru că isi petrece timpul cu Flint. Ceea ce era in totalitate adevărat. Drept răspuns a primit câteva ore mai târziu un "e in regula, oricum a intervenit ceva", însă era prea amețit ca să îi mai acorde atentie.

***

       Stă în fața unuia dintre cele mai apreciate tablouri ale artistului Unknown. De ce le plac oamenilor atât de mult aceste picturi abstracte? Încă odată lumea artei îi dădea o lovitură puternică pentru că nu era interesat să îi cunoască tainele. I se părea minunat ca Thomas poate crea asa ceva cu câteva culori și pensule. Erau adevărate lucrări de artă care prezentau atât de bine realitatea încât ai putea spune că e un portal deschis spre acea lume, sau pentru el, o mașină a timpului. Face câțiva pași în spate privind tabloul uriaș. Le repeta numele de fiecare data cand se uita de la stânga la dreapta. Acum nu mai erau doar în mintea lui, zeci de oameni de pe internet își dădeau cu parerea despre cei 4 bărbați ilustrați. Unii spuneau că ar fi vorba despre niste politicieni, alții ar fi spus că sunt doar niste oameni obișnuiți neînsemnați, iar alții au spus siguri pe ei ca acel tablou reprezinta în totalitate ceva legat de familia artistului. Însă ce nu știau oamenii, și nu vor ști niciodată, pentru că își înșiră atatea păreri încât adevarul o sa sune a aberatie, este faptul că acei oameni pe care îi privesc cu atâta admirație sunt doar niste gunoaie ale societatii. Nici unul nu e mai bun ca altul, poate doar unul mai rău ca altul și în momentul de față mă declar învingător. Nici unul dintre ei nu a fost în stare să își ascundă urmele, de la Clyde nu a avut nicio pretentie, era doar un țăran nebun. Tony s-a trezit singur știind că părinții lui au fost omorâți în fața unei mulțimi de oameni pentru că au fost infractori, destinul lui nu putea prinde aripi sub nicio formă. Traumele sale însă au fost destul de puternice cât să îl facă să calce pe urmele lor. Cât despre Will, el evoluase. Putea spune sigur asta numai după modul în care i-a livrat acel telefon. Doar ca nu insemna nimic pentru el. Deja își promise ca avea să îi bage un glonț în cap și nimic nu putea să îl oprească. El nu se juca de-a hoții și vardistii, el jongla în ambele părți și era atât de bun că putea să le bage pe gât polițiștilor informații false, ei le-ar fi înghițit și ar fi ascultat ca niste căței buni. Își răsucește din nou moneda prin palmă și privește în jurul lui.