19.

364 48 6
                                    

Telefonul sună imediat după și deja își dă seama ca puștiul nu e atât de idiot. E mai isteț decât as putea fiu eu vreodată. Raspunde apoi îl pune la ureche și ascultă.

—Dacă mă suni, măcar spune-mi ceva. Nu fi la fel de afurisit ca întotdeauna!

—Mereu am fost afurisit?șoptește simtind cum lacrimile aveau să îi curgă șiroaie

Thomas nu mai spune niciun cuvânt, aude un mic suspin și își închide ochii strângând telefonul în mână.

—De ce mă suni dacă oricum nu te mai întorci?zice puștiul pe un ton nervos

—Pentru că mi-e dor de tine?întreabă retoric apoi își încordează maxilarul privind cerul

—Ești...

Puștiul oftează apoi îl aude izbind telefonul de ceva.

—Groaznic, imi pare rău. Dar te-am avertizat acum 2 ani.continuă Robert cu parere de rău

—Ironic cum dai vina pe mine, deși niciodată nu m-ai respins. De ce nu vorbesti cu mine? De ce nu imi spui ce se întâmplă? De ce faci tot timpul asta?!strigă în șoaptă

Arunca restul de țigară pe jos apoi îl calcă și se lasă pe spate.

—E lună plină...zice zâmbind

Puștiul dă perdeaua la o parte apoi este orbit de lumina acesteia.

—Te urăsc.mârâie privind cerul înstelat

—Eu m-as urî și mai mult dacă o să pățești ceva din cauza mea, Thomas.

—Jason a spus că ai probleme.

—Mhm.e tot ce primește ca răspuns

—Ce fel de probleme?

—Cineva drag mie a murit, și...

Robert bate din picior apoi își masează tâmplele.

—Îmi pare rău...șoptește Thomas și Robert expiră frustrat

—În ultimul timp mă gândesc doar la faptul că ai fi putut fi în locul ei, și nu pot să stau in preajma ta dacă aduc pericolul cu mine. Nu vreau nici sa fiu departe de tine, Thomas. Dar nu am de ales. Mă urăsc, pentru că sunt atât de vinovat pentru lucrurile negative pe care le-am adus înapoi cu mine. Nu meriți asta, îmi pare rău...

Trec câteva secunde bune în care nu primește nici un răspuns. Verifică telefonul și vede că apelul încă e pornit.

—Și ai decis să ne despărțim...

Crezând îți fac un bine, ca amândoi vom fi bine după decizia asta.

—Dacă vreau să te văd? Ai vrea să ne vedem pentru câteva minute?șoptește cu o mică speranță în glas

—Poate cand ma întorc în oraș.șoptește apoi își mușcă buza de jos

Încă nu știa cum să îl refuze, nici  nu voia să afle cum să facă asta. Pentru ca ar fi vrut să fie acolo lângă el.

—Poate... repetă și pufnește

Ar fi fost în stare să îi ia Jeep-ul lui Ryan și să conducă de nebun 300 de kilometrii pentru câteva minute în compania lui Thomas, chiar dacă avea să îi inunde tricoul cu lacrimi.

—Deci e posibil ca asta să fie ultima dată când vorbim?

Avea instinctul nebun de a arunca telefonul pentru că știa unde merge converatia asta și deja ura faptul ca plânge, însă îl iubea și știa că Will avea să îl ia drept slăbiciune a lui.

𝑈𝑚𝑏𝑟𝑒𝑙𝑒 𝑡𝑟𝑒𝑐𝑢𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 𝐼𝐼 (boyxboy)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum