Prietenul fratelui meu

Capitolul 8

În mall, eu și mama colindam fiecare magazin posibil. De la haine și încălțăminte până la accesorii și bijuterii. Mă bucura nespus să petrec timpul cu ea, mai ales că ne plăceau cumparaturile.
După lunga noastră sesiune de shopping am decis să mergem acasă. Aveam amândouă mâinile încărcate cu zeci de pungi și pungulițe.
— Asta a fost tot ? Mă întreabă mama cu o față de cățeluș plouat.
— Nu ți-au ajuns 4 ore de cumpărături?
— Dar mai vreau să petrec timp cu fata mea. Ne distram atât de bine. Știi bine ca tatăl tău nu suportă plimbările în mall.
— Vrei să mâncăm ceva?
— Da.
Am pus pungile în portbagaj dar nu încăpeau toate, așa că pe restul le-am aruncat pe bancheta din spate a mașinii. Mi-am fixat gps-ul la cel mai apropiat restaurant pe care mama îl adora. Aici tata a cerut-o în căsătorie. De atunci își serbeaza aniversările aici.

— Buna ziua, doamna Bloom!
— Buna, Thomas!
— Cu ce vă servesc?
— Două meniuri Pessoro si două limonade.
— Meniurile vor fi gata în 15 minute. Limonada vine imediat.
După ce ne-a informat despre meniurile noastre, Thomas se retrage. Mama a început să ofteze și în ochii ei a apărut o sclipire. Deja știam la ce se gândea.
— Parcă ieri m-a cerut în căsătorie tatăl tău...
— Spune-mi te rog că n-o să-mi povestești, din nou, ziua aia.
— Dacă ai fi îndrăgostită de cineva m-ai înțelege, Jasmine.
— Limonadele dumneavostră.
— Mulțumim, Thomas.
Acesta pleacă, iar eu gust din limonadă.
— Ce s-a intamplat în Paris scumpo?
Aproape că era să scuip limonada din gura când am auzit întrebarea mamei.
— Mamă, am mai vorbit despre asta. Am fost ocupată cu munca.
— Tu chiar nu știi să minți. Eviți să spui ceva. Ai întâlnit pe cineva?
Pentru a doua oară era să scuip limonada. Probabil ar trebui să-i spun adevărul.
— Da, mamă, am întâlnit pe cineva...
— N-ai idee cât de mult mă bucur. În sfârșit a venit și ziua în care fetița mea se va îndrăgosti.
— Mamă, nu te agita prea tare.
— După despărțirea ta de Conrad am crezut că o să te călugărești.
— Exagerezi.
— Ai uitat deja când ai plâns o lună și ceva și n-ai vrut să ieși din casă?
— De ce vorbim despre asta?
— Ai dreptate, scuze. Acum, spune-mi mai multe despre acest băiat pe care l-ai cunoscut la Paris.
Sincronizarea lui Thomas a fost mai mult decât perfectă. Imediat după ce mi-a pus farfuria în față am început să mă îndop cu mâncare în așa fel încât să-i nu-i mai răspund mamei la întrebări. Un zâmbet îi apăruse pe față. Știa că încerc să evit acest subiect.

După ce am terminat de mâncat, am plecat acasă. Se făcuse târziu și noi eram obosite.
Într-un final am reușit să scoatem toate pungile din mașină. Eu cu mama am început să râdem în timp ce ne imaginam de reacția pe care ar fi avut-o tata dacă ne-ar fi văzut în momentul ăsta.
Râsetele noastre s-au oprit în momentul în care l-am văzut pe tata. Venise acasă mai devreme. Eu cu mama ne-am uitat una la alta și ne abțineam cu greu să nu râdem.
— Hanna, ce sunt cu pungile alea? Sper că în ele se află haine pe care dorești să le donezi.
— Dragul meu, știi cum suntem noi, femeile. Dacă te face să te simți mai bine să știi că am luat lucruri care o să te facă și pe tine fericit, spune mama în timp ce îi oferă tatălui meu un zâmbet fermecător de-al ei.
— Nu, draga mea, de data asta nu mai merge tehnica asta.
— În seara asta dormi pe canapea.
— Te iubesc! Mă bucur că ți-ai luat atâtea chestii pe care n-o să le porți niciodată, spune tata pe un ton sarcastic.
Iubesc când se tachinează. Văzându-i așa mă face să mă simt atât de norocoasă că sunt fiica lor.
— Vă iubesc! intervin în discuția lor.
Mama și tata se uită unul la altu și mă iau în brațe. Pungile erau pe jos și eu cred că plângeam. Eram fericită.
După ce ne-am desprins din îmbrățișare, ne-am retras cu toții în camerele noastre. Voiam să împachetez cadourile pe care le-am luat pentru mama, tata, Josh și Noah. Cadoul lui Noah aveam de gând să i-l dau mâine la întâlnire.
Întâlnirea!!! Încă nu știu unde mergem și cu ce ar trebui să mă îmbrac.
Am început să mă învârt prin cameră cu telefonul în mână. Nu știam dacă ar trebui să-l sun să-l întreb sau să-i dau mesaj. Inima îmi bătea cu putere și palmele îmi transpirau.
După minute bune în care nu știam ce fac, mi-am făcut curaj și am decis să-l sun. Am fost întâmpinată de căsuța vocală. Poate era ocupat și nu putea să răspundă sau...
Gândul că ar putea să fie cu altă fată mi se inserase în cap. De ce mă gândeam la asta? Urăsc când sunt atât de nesigură pe mine. Relația cu Conrad mi-a distrus încrederea.
M-am așezat pe podea și mi-am dus genunchii la piept. Două lacrimi se aflau pe obrazul meu.
— A fost vreun război aici?
Nici nu am observat că cineva intrase la mine în cameră. Mi-am ridicat privirea spre persoana aceea.
Noah își făcu loc pe podea și se pusese lângă mine. Brațele lui m-au cuprins cu totul.
— Ce s-a întâmplat? Doar n-ai început să plângi fiindcă nu ți-am răspuns?
Mi-am șters lacrimile și m-am ridicat.
— Îmi intrase ceva în ochii când am scos hainele din pungi. Te-am sunat să te întreb unde mergem mâine. După cum vezi, nu știu cu ce ar trebui să mă îmbrac, spun și arăt spre hainele aruncate peste tot.
Noah începe să râdă.
— Tu ești prima fată care se dă atâta peste cap.
— Vreau doar să am o ținută corespunzătoare. Doar nu vrei să mă duci într-un parc iar eu să fiu îmbrăcată cu o rochie elegantă.
— Tot ce îți pot spune este că nu trebuie să te îmbraci elegant.
Înainte să-l mai întreb ceva acesta mă sărută pe frunte și iese din cameră.