Prietenul fratelui meu

Capitolul 7

  Mirosul clătitelor făcute de mama m-a făcut să mă trezesc instantaneu. M-am dat jos din pat și am început să alerg până la bucătărie.
  Acolo i-am găsit pe toți. Toată lumea era îmbrăcată atât de elegant, iar eu eram într-o pijama roșie. Mă simțeam ca la petrecerile de Halloween din liceu, unde toată lumea se vorbea să vină deghizată într-un fel și eu mereu venea în altceva, cam așa era și acum.
— Bună dimineața!
— Bună scumpo! De ce te-ai trezit atât de devreme? Astăzi trebuia să dormi până târziu, spune mama.
— Și să ratez minunatele tale clătite? Nici gând.
— Și ce faceți?
— Tatăl tău și cu băieții se pregătesc să plece la muncă, iar eu vreau să fac câteva cumpărături. Vrei să vii?
— Desigur.
— Hei, surioară, ghici cine încheie astăzi un contract cu SAP?
— Nu te cred! Cum i-ai convins?
  Nu puteam să cred că Josh o să aibă un parteneriat cu SAP, una dintre cele mai populare companii de software. Eram puțin geloasă.
— Tipul ăsta i-a convins, spune și face semn către Noah. Trebuia semnat fix de Crăciun, dar Noah vrea să caute investitori tocmai în Italia atunci.
— Este un talent înnăscut, îl laudă tata.
— Poate o să-l recrutez și eu.
— Înapoi surioară, este al meu!
— Muncă, muncă și iar muncă, nu v-ați săturat să vorbiți despre asta? Noah, dragule, mi-am amintit că zborurile s-au anulat pe 25 decembrie. Poți petrece Crăciunul cu noi.
— Nu, n-aș vrea să deranjez. Deja simt că profit prea mult de bunătatea voastră.
— Prostii! De Crăciun ne place să avem mulți oaspeți. Insistăm să rămâi.
— Da, fiule, poți să rămâi.
  Am ajuns într-un univers paralel? Noah a venit de 12 ore la noi și părinții mei deja îl adoră.
  Mi-am luat o farfurie și câteva clătite și m-am așezat pe scaunul meu, care se afla lângă Noah. Un miros plăcut mi-a invadat nările. Cred că eram obsedată de parfumul lui.
  Încercam să-mi savurez clătitele în liniște și să ignor parfumul lui Noah dar ceva mi-a atras atenția. Era ceva pe piciorul meu. M-am uitat în jos și am observat degetele lui Noah că țineau ceva. Era o bucățică de hârtie.
— Noi plecăm, spune Josh în timp ce se ridică de la masă împreună cu tata. Hai Noah, sus!
  Am apucat repede hârtia și am băgat-o în buzunarul de la pantaloni.

  După ce am terminat de mâncat, m-am dus la mine în cameră să mă pregătesc. Mi-am amintit de bucățica de hârtie și am scos-o. Pe ea scria doar un număr de telefon. L-am format și am așteptat să răspundă.
— Ți-a luat ceva până să suni, aud o voce masculină la celălat capăt.
— Nu puteam face schimb de numere de telefoane când veneai diseară acasă, ca niște oameni din secolul 21.
— Și misterul unde ar mai fi fost? Pe 24 avem întâlnire. Am pregătit totul. Să te îmbraci frumos. Pa!
— Stai...
  De când a devenit atât de misterios? Dacă mi-ar fi dat un indiciu în legătură cu locul unde o să avem întâlnirea.