Prietenul fratelui meu

Capitolul 15

Eu cu Conrad ne vedem deja de o lună și ceva. Mă făcea foarte fericită.
Astăzi am decis să-mi anunț familia că m-am împăcat cu el. Nu mai voiam să țin secret și, în plus, mama bănuia ceva.
Toată lumea era în living povestind și râzând. Aveam mii de emoții. Nu știam cum vor reacționa.
Soneria de la intrare tocmai fusese apăsată. M-am îndreptat spre ușă, am deschis-o și l-am apucat pe Conrad de mână.
În living atmosfera se schimbase în momentul în care Conrad își făcuse apariția.
— Scumpo, ce se întâmplă? întreabă mama.
— Eu și cu Conrad ne-am împăcat.
Tata și Josh și-au încleștat pumnii, erau nervoși. Toți aveau ceva în comun în acest moment, nu știau ce să spună.

— Conrad, ia loc, nu sta în picioare, spune mama.
Mama a reușit să aplaneze situația. L-a făcut pe Conrad să se simtă în largul lui. Ceilalți au urmat exemplu mamei. Abia după plecarea lui fiecare a avut câte ceva de spus.
— Surioară, te-ai lovit la cap sau ai băut prea mult de Revelion? Cum ai putut să te împaci cu idiotul ăla?
— Fratele tău are un punct de vedere, îl susține tata. Ai uitat prin ce ai trecut ultima oară?
— Chiar aveți de gând să-mi faceți morală? Voi? Nici voi nu sunteți perfecți. Să nu uităm că tu, tată, ți-ai abandonat copilul...
Palma mamei s-a lipit de obrazul meu. Mi-am dus mâna în locul lovit.
— Du-te în camera ta! spune mama pe un ton autoritar.
Niciodată n-am mai văzut-o în starea asta. Niciodată n-a dat în mine.

Telefonul a început să sune. Era Conrad. Mi-am șters lacrimile și i-am răspuns. Nu voiam să afle ce s-a întâmplat după plecare lui.
— Hei! Ce faci? Ai ajuns acasă?
— Da. S-a întâmplat ceva după plecarea mea?
— Nu, de ce întrebi?
— Știu că anunțul nostru a fost un șoc pentru toată lumea și că familia ta voia să mă omoare, mai ales tatăl și fratele tău. Am crezut că după plecarea mea îți vor spune ce gândesc cu adevărat despre relația noastră.
— Sunt fericiți dacă și eu sunt fericită.
— Și ești?
— Da, sunt extrem de fericită.
— Și eu. Acum o să te las să te odihnești. Vorbim mâine.

După terminarea convorbirii telefonice cu Conrad în camera mea își făcu prezența Noah.
— Ceea ce faci tu nu se numește relație, începe el.
— Nu înțeleg despre ce vorbești. Pot să știu ce cauți în camera mea? Te pot ajuta cu ceva?
— Tocmai l-ai mințit. Ai zis că părinții tăi sunt fericiți pentru tine.
— Câteodată o minciună nu strică.
— Într-o relație, strică.
— Chiar ai de gând să-mi ții morală? Scuze, dar dacă asta intenționezi o să trebuiască să aștepți până mâine dimineață.
— Am venit să-ți explic punctul de vedere al familiei tale. I-ai înțeles greșit. Josh mi-a povestit despre relația ta cu Conrad și cum s-a încheiat și faptul că formați, din nou, un cuplu îi îngrijorează.
— Oamenii se mai schimbă. El s-a schimbat.
— Nu mă convingi. Nu te cred că îl iubești sau că relația asta te face fericită și nu cred că iubitul tău s-a schimbat. De câteva săptămâni te comporți ca un copil și ai tupeul să zici că ești matură. Pe mine mă eviți și nu înțeleg de ce. Am crezut că putem fi prieteni.
Eram furioasă. Pentru el este totul o glumă? M-am ridicat din pat și m-am apropiat de el.
— Prieteni? În decembrie voiai să fim împreună și acum vrei să fim prieteni? Am prins sentimente pentru tine și tu știi asta. La naiba! Încă am sentimente pentru tine și tu te comporți de parcă totul este ok, de parcă vestea că suntem frați nu te-a afectat deloc...
— Crezi că sunt bine? Crezi că totul este roz în viața mea? De fiecare dată când te văd trebuie să mă abțin să nu mă apropii prea mult de tine. Nu suport să știu că bufonul ăla te atinge și că ești a lui, dar nu am ce face decât să accept adevărul.
Degetul mare al lui îmi mângâia buzele. Furia a dispărut.
Buzele mele au fost strivite de ale lui. Nici nu a existat un război pentru dominare fiindcă eu am cedat imediat. L-am tras mai aproape. El m-a mușcat de buză atât de tare încât am scos un mic zgomot.
— Ce se întâmplă aici? o voce răsuna în camera mea.
Eu cu Noah ne-am desprins din sărut. Eram ca și moartă.