0

1.4K 128 24
                                    

                  Iubita mea!

      Toată viața am căutat iubirea. Când am găsit-o, o clipă de neatenție mi-a fost smulsă de lângă mine!

     În urma ei, a rămas doar rodul iubirii noastre! O mică prințesă care-mi amintește de tine, în fiecare clipă!

     Nu mai vreau iubesc, nu mai vreau trec încă o dată prin caruselul de sentimente, care mi-a făcut inima bucăți.

    Dar, viața îmi rezerva un destin al naibii de ciudat! Când doi ochi albaștri, ca cerul senin de vară, îmi zâmbesc atât de timid! Un chip blajin, cu culori vii în jurul ei.

    Două buze frumos conturate, pline, și rosiatice, mă umplu de păcate. Visez, cu ochii deschiși la trupul ăla inocent.

   La toate acele culori care îți îmbracă trupul perfect. Am fantasme cu tine, că îți pictez corpul în timp ce îl alint cu săruturi și atingeri senzuale!

   Primul pas pe care l-ai făcut, a fost chiar nebunia ta, îmi bati în miez de noapte la ușă.

   Pasul al doilea, a fost când am realizat cât de gelos am putut fiu pe un puști. Nu mi-a plăcut când te-a sărutat.

   Pasul al treilea, a fost când tu, mi-ai intrat în sânge ca un drog! Când simt cu nerăbdare te ating. îmbrac cu tine. fim un singur trup!

   Să simți cum inima mea bate în sincron cu a ta! Să te iubesc așa cum meriți! Să te ating, iubesc, numai asa cum eu stiu, iubito!
 
   Tu ai fost și ești șansa mea la o nouă poveste de dragoste. Tu ești nebunia mea întruchipată. Mi-a fost al naibii de greu să îmi dau seama de asta, dar sunt bucuros am făcut-o.

   Te iubesc, cum nu am mai iubit vreodată! Tu mai adus pe drumul bun, nu mai rătăcesc în întuneric. Tu ești lumina care mi-a salvat inima bolnavă, de suferință!

   Am nevoie nebună de iubire, am nevoie nebună fiu pervertit, am nevoie fiu iubit! Tu, vei face asta!

   Tu, Lory! Doar tu! Te iubesc Lorena!  

         

Culorile Iubirii ✔Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum