Culorile Iubirii ✔

12

Lorena

Am venit la munte de câteva zile. Hotelul lui Bogdan este unul dintre cele mai renumite din oraș. Îi trec pragul sute de persoane, pe zi. Pentru familia lui, este o afacere foarte înfloritoare. Am rămas uimită de felul cum o iubesc cei din familia lui Bogdan, pe Noemi. Asta m-a lăsat cu un torent de emoții în suflet. Ei văd dincolo de tot ceea ce unii consideră un chip frumos. Pentru ei nici nu exista cicatricile ei. Este ea, fata cu suflet bun.

Mă chinui de câteva minute bune să o îmbrac pe Anais, cu o rochiță. Buburuza mică, nici de-a naibii nu vrea să stea. Oftez obosită, mă dau bătută. Nu înțeleg de ce Roxy și Alexandra țin morțiș ca cea mică să poarte rochiță. Este o mică petrecere, unde nu-i nevoie de ținută extravagantă.

Dacă copilul nu vrea rochie, atuncu nu îl pot obliga, știe ea ce-i incomod și ce nu. Mă uit către ușa băii, poate apare Gabriel, să mă ajute. Mă așez în pat lângă ea, cu rochița pe lângă noi. Ne privim una pe cealaltă, ne zâmbim reciproc. Petrec palma peste stomacul meu care deja mă deranjează. Zilele astea m-am simțit oribil. Am făcut o programare la ginecolog, plus una la medicul meu.

Sunt sigură că îmi sare în cap când aude de sarcina, dar asta este decizia mea. Trebuie să mă înarmez cu curaj. Tata, mama, Teodor, Mirela și doctorita Elena, sigur mă vor strânge de gât. Îmi asum acest risc, indiferent de consecințe. Faptul că voi avea un copil, este încă un lucru de notat pe lista mea uriașă. O iau pe Anais în brațe și mă duc cu ea către fereastra enormă de balcon. Privim decorul superb de afară.

Brazi uriași plini de plapuma argintiie, îi fac să pară desprinși din povești, luminile care scaldă pârtia plină de omătul sclipitor este feeric. Micuța mea fetița, își lipește nasul mic de fereastra și chițăie fericită când vede neaua proaspăt căzută. Surâd când îl văd pe Gabriel, care vine de la baie, vesel, cu pași mici și leneși, în spatele nostru, acoperit doar de-un prosop pufos în jurul taliei lui.

Anais așază mâna ei micuța pe sticlă, eu o urmez îndeaproape, îmi așez palma peste a ei, brunetul nostru, nu ezita mult și își pune palma peste mâinile noastre. Mă lipesc cu spatele de pieptul lui și zâmbesc atât de împlinită. Inspir parfumul gelului său de duș, un parfum care îmi gâdilă până și cele mai adormite simturi ale mele. Mă sărută pe creștetul capului atât de blajin. Brațele lui ne cuprind pe amândouă, ne legănam pe sunetul unei muzici auzite doar de noi.

― Mirosi divin! șoptesc fericită.

― Se poate să nu mergem la petrecere?

Se plânge brunetul morocănos cu nasul în părul meu.

― Se poate, dar sora ta sigur se v-a supăra!

Oftează atât de profund, încât surâd la starea lui tristă.

― Mereu am urât aceste petreceri. Nu îmi place să fiu în centrul atenției! mormăie morocănos.

― Dacă vrei stăm o oră-două, apoi plecăm. Sigur Anais, nu rezistă mult, deja este mârâită.

― Ce a pățit prințesa mea scumpă? o ia pe Anais în brațe și merge cu ea către patul imens.

― Cel mai sigur sunt dintisorii!

Îl înștiințez grăbită, când se așază in pat, cu ea pe pieptul lui, fetița chițăie fericită, încât bolboroseste tot felul de sunete, numai de ei înțelese. Mă lipesc cu spatele de fereastră, brațele în sân, îi privesc pe cei doi cum stau atât de comozi în pat. Zâmbesc când micuța se alintă în brațele lui, când este gâdilată și pupata sub bărbie. Acolo este punctul ei sensibil.

― Posibil! Am realizat și eu asta, când îi ies, nimic nu îi convine!

Surâd la ei atât de fericită. Mă apropii de pat și îi sărut buclele brune ale lui Anais. Gabriel, îmi atinge degetele atât de subtil, încât îmi trec mii de fiori pe șira spinării.