Culorile Iubirii ✔

Epilog

      Gabriel

         * După doi ani! *

      ― Ești bine iubito?

   Lorena tresare speriată când mă aude în spatele ei, aproape scăpând paharul de suc din mâini.

      ― Sunt bine, doar puțin șocată. șoptește cu vocea și mâinile tremurând.

    O trag în brațele, îi iau paharul și-l așez pe masa de lângă noi. Știu că azi a fost la medic. Iar am rămas fără aer, cu inima la gât, plin de stres, cât timp am fost la secție, să aflu cum decurge starea ei de sănătate!

      ― Furtună, nu mă speria, nu vreau să mai treci odată prin ce ai trecut acum șase ani în urmă!?

      ― Sunt bine din punct de vedere clinic, doar că sunt însărcinată Gabriel!

    Înghit saliva de pe limba cu zgomot, nu cred c-am auzit bine. Mă uit în ochii ei atât de nedumerit. Cred că n-am auzit bine, încât o fac să-mi mai repete încă o dată.

      ― Ce anume?

      ― Sunt însărcinată!?

      ― Dar cum, că medicii au spus clar, nu vei mai putea avea copii, furtună!?

       ― Nu știu cum, dar sunt însărcinată, în două luni.

       ― Nu vreau să îți faci gânduri negre, dar nu vreau să te pierd. Nu vreau să mai treci prin acest calvar încă o dată! spun și îi dau câteva șuvițe de păr de după ureche, în timp ce-i sărut vârful nasului și fruntea.

    Se uita la mine cu acești ochi mari, rotunzi de un albastru pur și intens, încât mi se strânge stomacul de frică și teamă. Nu vreau să o pierd a doua oară. Nu vreau să mă gândesc l-a felul cum trupul ei firav o să lupte iar cu această boală nemiloasă și haină.

       ― Nu îți face probleme iubire, se pare că este totul în regulă după câte mi-a spus Elena. Totul decurge normal. Și cazurile astea se întâmplă ca unul la o mie să rămâi însărcinată, chiar dacă ai un singur ovar.

    Mă uit lung la fata din fața mea și nu știu sincer cum să reacționez, să sar în sus de bucurie sau să stau cu inima îndoită și la gât. Pentru că nu vreau să fiu un pesimist notoriu și idiot, făcându-mi mii de scenarii în mintea mea mult prea sensibilă, acum. După vestea asta șoc, că este un șoc mult prea mare pentru mine.

    Voi avea încă un copil cu femeia pe care o iubesc nespus de mult. Cu care îmi împart fricile, durerile, bucuria, vise, speranțe și nu în ultimul rând, adrenalina fiecărei zi petrecută împreună cu cei doi copii ai noștri.

    O sărut pe buze atât de fericit, cu palmele căuș îi strâng chipul între ele și-i sorb fiecare bucățică din gura ei minunată și caldă. Fiecare sărut primit și furat de la ea este artă, o artă care face parte din iubita mea.

   Îi dau dreptate când spune că, ea s-a născut pentru mine să-mi ofere o mare parte din inima ei, cealaltă jumătate este pentru copii. O iubesc pentru felul cum stă și mă privește printre gene visătoare, chiar dacă ea crede că nu o văd.

    Îmi place felul cum rămâne pe gânduri, și atunci știu sigur că are în cap idei despre noi tablouri pe care să le picteze. Eu ador să o fac parte din mine, pictându-i iubirea mea pe trup si-n inimă.

       ― Te iubesc furtună, mi-ai intrat în inimă ca un drog curat. Un drog de care nu vreau niciodată să scap, vreau să mă distrugi, să mă iubești, cum numai tu stii, iubito!