Culorile Iubirii ✔

17

       Lorena

      Sunt în apartamentul care mi-a fost casă timp de câteva luni, până să mă mut cu Gabriel. Privesc tablourile mele care, sunt parte din mine. Unde mi-am pus sufletul și inima în fiecare pensulă cu culoare, pe pânza albă a șevaletului. Zâmbesc atât de mândră de toată munca mea, care urmează să ajungă în galeria de artă de la București.

     Mulți vor vedea cum un suflet a renăscut a treia oară, în decursul a câțiva ani, cum vopselele în ulei pot fi pansament pentru suflet și depresie, pentru un om bolnav care nu vrea să mai lupte. Strâng mai bine pe lângă corp, bluza de trening, și așez o pânză pe șevalet. Simt nevoia să desenez câteva umbre, exact cum îmi desenează Gabriel, iubirea pe trup, în fiecare moment din zi.

     Trasez linii cu pensula, în culoarea iubirii, pasiunii și a focului. Roșul! Asta este ceea ce simt când Gabriel mă face a lui, când mă sărută atât de delicat și flămând totodată. Iau o altă pensulă cu culoare, de data aceasta albastru. Exact ca cerul dintr-o zi frumoasa si liniștită de vară, ca ochii iubitului meu și cei ai fiului meu. Comorile mele mai de preț.

     Desenez o mare liniștită, atât de albastră și calmă, ca sufletul meu. O navă neagră, în îndepărtate, ca ochii prințesei mele, fetița mea cu irișii ca pământul ud dintr-o grădină plină de flori. Codițe ca pana neagră a scriitorului și a corbului. Oh, scumpa mea prințesă!

       Un superb apus de soare, cu raze portocalii, roz și galben, fac din tabloul meu, o liniște atât de binefăcătoare. Încât simt cum plutesc de emoție, respir arta, produc artă. Sunt atât de cufundată în tabloul meu că nu-l simt pe Gabriel care vine în spatele meu și-mi strânge corpul în brațe, pe la spate.

      Bărbia lui se așază de umărul meu, cu buzele lipite de obraz, îi simt aerul cald cum îmi gâdilă și înfioară fiecare celula și nerv din corpul meu, care este un vulcan plin de lavă fierbinte de câte ori mă atinge.

         ― Bună iubito!

      Șoapta lui îmi zburlește părul de pe ceafă de plăcere, vocea asta mi-a fost lumină în toate acele ore petrecute pe patul de spital, unde am crezut că îmi voi da ultima suflare.

        ― Iubire! surâd când mă răsucește spre el cu paleta de culori într-o mâna și pensula în cealaltă. Arunc în jurul meu, diferite nuanțe de culoare în ulei, ajungând chiar și pe cămașa lui albastră, care este sufletecată la mâneci, arătând mușchii și tendoanele proeminente, încât înghit în sec.

    Zâmbește cu gura până la urechi când îmi vede toate aceste culori ajunse-n păr, obraji, ochelari și haine. Mă mânjesc toată când desenez. Trage de pensulele care îmi susțin părul într-un coc răvășit în vârful capului. Cu degetele lui lungi și aspre, îmi așază părul după urechi, cu grijă, apoi duce către nas o șuviță, din care inspiră cu un rânjet drăcesc pe buzele lui, frumos conturate, sub barba lui scurtă și aspră.

        ― Am venit să te răpesc din locul tău sacru! sâsâie suflând aer cald este buzele mele deja încinse.

       ― Ce gânduri ai? Sigur pui ceva la cale?

       ― Iubito, prea multe întrebări,  timpul este scurt!? Fuguța la duș, pe pat te așteaptă o surpriză!

       ― Gabriel? mă încrunt la el când nu-mi oferă niciun răspuns, doar zâmbește cu gura până la urechi. Ce ai de gând să faci?

      ― Timpul trece furtună! arată cu degetul pe cadranul ceasului de la mâna lui, încât îmi rostogolesc ochii peste cap când așez pe masă paletarul  de culori cu pensula. Mă trage în brațele lui, înainte să plec un sărut scurt pe buze. Intru în casă bombănind, cum astfel, de secretele pe care le are.