Culorile Iubirii ✔

4

Lorena

Uite cum am ajuns eu, să stau cu fetița brutei care m-a dat cu fundul de asfalt. Nu merita, deloc! Dar mi-am făcut milă de fața lui care, culmea cerșea ajutor. Ei lasă ca vede el. Că doar nu scapă de mine, așa ușor. Favorurile mele nu sunt gratuite. Culmea, când a auzit de sărut, ziceai ca îl aleargă o fantomă. Yoi, ciudat om. O privesc pe fetiță cum se îngână cu somnul lângă mine. Este atât de dulcică și scumpă, ca o ciocolată belgiană, cu cacao de bună calitate. Numai la dulciuri îmi stă mintea asta. În scurt timp, voi face un diabet de îmi cântă popa la cap. Eh, acum sunt al naibii de curioasă. Si vreau să aflu, ce secrete ascunde domnul morocănos. Deja rânjesc pervers în mintea mea. Dacă află mama sau Teodor că, iar o fac pe micul detectiv, sigur îmi aprind paie în cap.

Stăm liniștite în patul imens al morocănosului, și mă uit la Anais cum, trage de zor din suzeta. Sunt tare curioasă, oare cum arată mama ei și de ce nu este aici cu ea. Mai ales când el m-a auzit că am vorbit-o de rău, aproape a luat foc. Mai lipsea să mă strângă de gât, sau să mă facă frumușel pachet și să mă de-a afară cu un șut în fund. Că bine mai zice mama, că curiozitatea asta a mea, într-o bună zi, o să mă ducă la lucruri nu prea ortodoxe.

Mare chestie, ce lucruri neortodoxe ar putea să îmi facă?

Îi mângâi obrajii mici și pufosi ai bebelinei, surâd când o văd cum se lipește și ghemuieste la pieptul meu. Trag păturica pufoasă cu personaje din desene animate, peste trupul ei micuț, și încet-încet, ochișorii ei negri se închid. Adoarme liniștită. Casc lung și arunc o privire la ceasul de la mâna. Este aproape ora douăzeci și trei noaptea. Brunetul cred că întârzie. Așez câteva perne pe partea fetiței la marginea patului. Cobor din pat și mă duc la bucătărie. Îmi torn un pahar cu apă și beau cu înghițituri mici. Îmi iau telefonul din buzunar și îi trimit un mesaj scurt, că sigur își face griji.

" Anais, este bine! Doarme liniștită!"

Iau paharul cu mine în cameră, îl așez pe noptieră alături de telefon. Mă așez la marginea patului, oftez prelung când aud telefonul cum vibrează pe suprafața lăcuită. Îl deschid și văd un mesaj cu număr străin. Asta este el sigur. Repede a mai răspuns. Crizatul!

" I-ai dat biberon cu lapte? Ai invelit-o cu păturica ei?"

Îmi dau ochii peste cap, deja mă enervează. Prea protector mai este. Nici nu mă mai sinchisesc să îi răspund. Îl închid și arunc la marginea patului. Lasă-l să își roadă unghiile de curiozitate și grijă. Mai arunc o privire spre fetiță și ies din camera. Este timpul să îmi pun talentul de mic detectiv la bătaie. Chiar dacă îmi voi aprinde paie în păr. Intru în sufragerie și privesc fiecare detaliu. Nu sunt poze, nimic cu soția lui. Doar trei tablouri cu Anais, unul cred că avea în jur de trei luni, în unul cred că vreo șase, că este în scoică și zâmbește. Iar unul este recent, dar este cu tatăl ei, care o ține în brațe. Este atât de serios, iar ochii lui albaștri sunt atât de tulburi, că parcă îi citești o mare tristețe în ei. Ciufut om!

Explorez cu degetele mobila, pe pereti, până ajung la ușa de lângă camera lui. Este închisă. Să intru, să nu intru! Eh, fie ce o fi. Intru! O deschid și intru în cameră. Rămân fără cuvinte când văd câte jucării sunt. Un decor de alb cu mov, îți taie respirația. Un pat micuț de o singură persoană tronează la perete, cu asternuturi mov și fluturi pe ele. Alături de el, este un pătuț. Un covor mov cu alb și piesa de rezistență, un mic balansoar de camera într-un colț retras. Dar mai tare îmi atrage atenția, un tablou imens. O femeie brunetă, foarte frumoasa. Zici că este un înger. Anais îi seamănă perfect. De la ochii negri, mari și rotunzi, până la nasul în vânt și buze pline. Are până și părul, iar felul cum zâmbește micuța, zici că-i copia fidelă a mamei ei. Înghit în sec, are gusturi bune la femei, morocănosul. De la el a moștenit, doar culoarea pielii, aramie și acel surâs stangaci. Că de când l-am cunoscut, doar de câteva ori l-am văzut să schițeze câte unul.