Fugi cu mine, nu de mine

10...iar el o sărută.

Treisprezece minute și patruzeci și trei de secunde. Și patruzeci și patru de secunde. Și patruzeci și cinci.

- Lord Ashbourne. Lord Ashbourne, mă asculți?

Paisprezece minute.

Vocea nu prea plăcută a femeii ce pălăvrăgea deja de ceva timp îi rosti lui Dustin numele pentru a șasea oară în nici zece minute, iar acesta fu nevoit să-și dezlipească privirea de la locul în care Elias dispăruse cu Elleanor și să o privească în schimb pe cea care tot insista să-i capteze atenția.

Deși la masă se mai aflau încă două femei, un tânăr ce părea mai timid decât o debutantă la primul bal și Grace, doamna în cauză insista să i se adreseze numai lui. Iar asta il făcea să fiarbă pe dinăuntru. În special acum, când nervii lui erau întinși la maxim. El și Elias urmau să aibă o discuție destul de serioasă imediat după grozăvia aceea de mic dejun în aer liber.

- Sigur că vă ascultam...my lady. îi răspunse el.

Cincisprezece minute. Lipseau de un sfert de oră!

Se întoarse spre ea și o privi atent în încercarea de a-și aduce aminte numele femeii, dar nimic nu-i veni în minte. Nu-l uitase. Slavă Domnului, stătea extrem de bine la capitolul memorie. Doar că nu ascultase. Nu ascultase nimic din ce se vorbise în jurul lui încă de când Elleanor intrase în grădină la brațul tatălui ei.

- Ne va fi tare dor de tine. zise femeia în timp ce își strecură o mână peste a lui.

El o privi plictisit, chiar neinteresat de insistențele fățișe, apoi o întrebă:

- Dor?

- Da, nu spuneați că aveți de gând să părăsiți din nou țara? Să vă continuați călătoriile?

Ah, da. Încercând să-și recapete concentrarea, își aminti care era scopul lui din acea dimineață. Aproape că uitase pentru ce se afla acolo. Aruncându-i o privire scurtă lui Grace, care părea extrem de tăcută, se adresă din nou femeii fără nume:

- Ba da, așa spuneam. O să plec cât de curând posibil.

O bosumflare prostească apăru pe fața femeii, probabil ceva ce ea își imagina că arată adorabil, dar Dustin se abținu cu greu să nu se strâmbe la rândul lui ca reacție la reacția ei.

- Dar de ce atâta grabă? interveni o a doua femeie, de data aceasta una ceva mai învârstă care părea să fie mama tinerei de lângă. Abia ce ai venit acasă, iar titlul tău are nevoie de un moștenitor. Ceea ce înseamnă că tu ai nevoie de o soție care să-ți facă niște copii sănătoși și durdulii.

O soție. Imaginea unor copii cu păr șaten și ochii verzi i se derulă prin minte, dar o înlătură imediat. Se foii puțin în scaun, apoi își reluă poziția nonșalantă. Cu toate acestea lui Grace nu-i scăpă ezitarea lui. Ochii ei negri îl priviră atât de profund încât ar fi putut jura că ea văzuse tot ce se afla în sufletul lui.

- O să mă ocup și de asta. În viitor.

- Sunt sigură că o să te ocupi. interveni din nou prima femeie, iar Dustin simți cum pe sub masă piciorul ei desculț urca ușor pe pulpa piciorului lui.

Timpul petrecut în înalta societate nu-i oferise nimic altceva decât dezgust. Și continua să-i ofere același lucru de fiecare dată. Gândul că în curând avea să taie toate legăturile cu lumea lor nebună îl liniștea și îl îngrijora în aceeași măsură. Dar trebuia să facă asta. Era necesar. Nu se mai putea plimba nestingherit prin lumea ei fără să-i creeze probleme. Iar acest motiv era mai mult decât suficient ca să renunțe. Urma să revină în lumea lui, acolo unde nobilii nu obișnuiau să ajungă.