Fugi cu mine, nu de mine

15. Ultima dată când o văd...

- Intră! vocea aspră a lui Devon tună aprig în momentul în care deschise ușa și îi făcu ei semn să intre prima.

Ea înaintă ascultătoare, sau cel puțin momentan ascultătoare, fără a-l învrednici cu vreo privire în momentul în care trecu prin dreptul lui. Intră în dormitor cu capul sus și privirea înainte, refuzând să se lase chiar și o clipă intimidată de încruntătura aceea fioroasă ce se formase pe chipul lui. Doamne, Dumnezeule! își zise ea în gând. Nu se așteptase la o asemenea scenă! Încăpățânatul distrusese tot momentul. Ar fi putut fi ceva chiar romantic. Ceva ce le-ar fi povestit copiilor lor și poate chiar nepoților peste ani și ani. Cum ea îl ceruse în căsătorie pe tatăl lor în fața unei mulțimi ce începuse să fluiere și să aplaude. Dar nu, el trebuise să se umfle în pene și să se rățoiască la toți, gonindu-i numaidecât. Până și Nevil și Elias se făcuseră nevăzuți!

Pașii lui se auziră greoi în urma ei, apoi ușa fu trântită cu putere. Ea se întoarse cu fața spre el și ridică o sprânceană frumos arcuită, ca semn al unei întrebări nerostite. Chiar trebuia să-și verse nervii pe orice prindea în mână?

El îi mai arucă încă o privire din aceea de-a lui de te făcea să-ți dorești să dispari de pe fața pământului, apoi, ignorând-o, trecu pe lângă ea și se îndreptă către o măsuță din lemn pe care se aflau diferite tipuri de alcool. Fără să stea pe gânduri, alese o sticlă, apoi tornă lichidul chihlimbariu într-un pahar. Eleanor se gândi că avea să-l dea imediat pe gât, dar nu. El luă o gură, apoi se întoarse spre ea, privind-o în liniște.

Oricine altcineva l-ar fi lăsat să se calmeze. Eleanor observase și ea că Devon trăgea de timp. Probabil încerca să-și domolească nervii înainte să înceapă o discuție în contradictoriu cu ea. Și chiar aprecia acest lucru la el. Să fi atât de stăpân pe tine încât să te poți controla chiar și la nervi, era ceva uimitor. Și mai uimitor i se părea că el era conștient de faptul că putea spune ceva ce avea să o rănească, dar alegea să tacă până în momentul în care furia lui avea să dispară. Dar după cum menționase  mai devreme, oricine ALTCINEVA, l-ar fi lăsat în pace. Nu și ea. Ea nu avea de gând să-l lase să se calmeze. Voia să-l scoată din sărite. Să obțină ceva de la el. Orice, nu conta. Urlete, cuvinte urâte sau poate chiar ceva frumos. Important era să obțină un sentiment adevărat. Ceva ce nu era atent plănuit de dinainte. Ceva sincer, precum acele îmbrățișări.

-Bun...zise ea în cele din urmă. Ar trebui să începem să și vorbim, sau plănuiești să ne încruntăm unul la celălat până ce unul dintre noi cedează?

El duse paharul la gură și mai luă o înghițitură. Așa rezemat de masă, cu paharul acela în mână și cu privirea lui ne-nduplecată, părea să se delecteze cu încercarile ei nereușite de a-l scoate din minți. Chiar și acum, el părea să fie cel cu situația sub control. Era ca un prădător ce-și lăsa prada să ia un ușor avantaj, doar ca apoi să o prindă și să o înfulece fără milă. Iar în acel moment, ea părea să fie prada.

Nu puteai detecta niciun indiciu cum că în spatele acelei înfățișări reci, exista cineva cu o inimă atât de mare încât și-ar fi pariat întreaga avere pentru ea. Dar deși el nu voia să o arate, Eleanor știa ce fel de om este el. Devon Ashbourne era acel cineva care în momentul în care își văzuse prietenul lat la podea, uitase de contracte și de bani și fugise direct în ring.

- Deci? întrebă ea.

Nu trebuia să-l lase să se calmeze. Astfel el ar fi avut timp să-și ridice din nou zidul acela de piatra în jurul lui.

- Foarte bine...lasă-mă să vorbesc singură! zise ea supărată.

Acum chiar începea să se supere și ea. Nu era corect. Cum putea discuta cu un om de piatră?!