Cântecul fierului

V. Zvâcnire și pedeapsă

      Era liniște în Sala Tronului Ciobit. O încăpere largă, aerisită, plină de coloane subțiri și curbate. Din spatele tronului, chiar din perete, un pârâu se despica în două și înconjura sala. Gura Zeilor. Se spunea că acolo se nășteau profețiile, că fiecare nenorocire și fiecare minune era prezisă întâi în reflexiile Gurii Zeilor. Apa sacră se strecura prin întreaga clădire, și nimeni nu îi cunoștea exact cursul. Aceasta era, de fapt, motivul pentru care se numea Palatul Ciobit.

     Podiumul tronului era o monstruozitate înaltă, decorată în catifea roșie, vrejuri și trandafiri din metal ascuțit. Pe pereți erau flamuri și vitralii cu legende și istorii. Câteva erau goale, așteptând reușitele Împărătesei.

     Înainte de Înviere, Împărăteasa Iepure avusese câteva... scăpări. Însă era pregătită să rezolve din nou problemele poporului. Purta o rochie albă, vaporoasă, pieptul și talia fiind acoperite de modele complicate din panglici negre. Era flancată de două dintre gărzile ei personale. Yves Björn era în stânga, o umbră tăcută. Așezate pe trepte, doamnele ei croșetau. Thaissa urmărea totul cu coada ochiului; Renée se juca absentă cu lâna colorată.

     Ușa grea, înaltă fu dată de perete. Generalul Bach intră în sala cu podele de cristal. Susurul apei îi înghiți pașii.

     — Vă mulțumesc pentru că ați acceptat întâlnirea, Înălțimea Voastră, se plecă ea adânc.

     Generalul Bach era o femeie scundă, cu părul roșu aprins, pielea întunecată și o cicatrice lungă sub ochiul stâng. Tunica negru-aurită îi îmbrățișa trupul puternic.

     Împărăteasa plecă și ea capul, zâmbind sub coroana subțire, argintie, sub formă de rămurică înflorită.

     — Doream să vă vorbesc despre cazul Malvard.

     Concentrarea și respectul se citeau în fiecare linie grațioasă a feței războinicei.

     — Mulțumesc, dar nu va fi necesar, răspunse Împărăteasa. Cazul s-a sfârșit. Decât dacă nu cumva aveți indicii noi?

     — Nu tocmai, dar... Trebuie să mai fie ceva ce forțele mele pot obține.

     — Evenimentele au lăsat o rană adâncă în viața Curții. Dar tot ce mai putem face e să le lăsăm în urmă.

     Glasul liderei era încă respectuos, dar neobișnuit de ferm, oțelit. 

     — V-aș recomanda să ascultați, Înălțime, interveni Băiețelul Timp. Asta, desigur, dacă nu doriți să se împrăștie vorba că nu vă nu doriți justiția. Cu siguranță doamnele vor avea oportunități să dezvăluie, le făcu el cu ochiul. În special tânăra fără experiență.

     Expresia Împărătesei înlemni. Ca de obicei, sfătuitorul știuse unde să lovească. Era maestru al negocierilor. De obicei blând, dar supraviețuise și celor mai cruzi Împărați, își câștigase respectul în cele mai sângeroase domnii.

     — Așa să fie, spuse conducătoarea. Vorbește.

     — Vă cer părerea despre îndatoririle subordonaților mei. Majoritatea se ocupă cu investigarea asasinării, dar nu s-a găsit vreun indiciu de ceva vreme. Mă gândeam să reunesc Consiliul Coroanei, pentru a discuta viitoare strategii.

     — Nu va fi nevoie. Poți chema înapoi soldații. Oricum nu este nevoie ca ei să fie activi momentan; Semieterna a cunoscut de mult doar pace.

     Thaissa puse mâna pe genunchiul lui Renée, care devenea nestatornică.

     — Nu înțeleg, spuse Bach. O investigație atât de lungă și atât de costisitoare a eșuat. Încrederea oamenilor în forțele regale a scăzut considerabil. Nu sunteți supărată?