Cântecul fierului

VII. Adam și Eva

      Când Yanna reuși să închidă ochii, soarele deja răsărea. Nu se relaxă mult. Teama o trezi din somn.

     Se așteptase ca Malvard să fugă imediat ce ea închisese ochii. Însă dormise neîntors. Și era încă aici, scotocind prin desaga lui.

     Desaga. Când se făcuse noapte și aleseseră locul de campat, Malvard se oprise, scotocise cu mâna după o tufă și scosese un sac mare, din pânză, cu barete de piele pentru a putea fi cărat ușor. Era plin cu mâncare proaspătă și o ploscă încăpătoare cu apă.

     Dante știuse că venea. Știuse că avea să plece alături de ea. Plănuise asta; plănuise locul în care aveau să se oprească. Dar cât de departe prevăzuse? Cât știa și de cât timp?

     Yannei i se părea extremă cantitatea de provizii, căci aveau drumul înapoi la Biserică asigurat. Va fi scurt și cu căruța; tocmai de aceea acrobata nu luase cu ea decât apă. Aproape că o terminase pe parcursul după-amiezii fierbinți.

     Seara nu băuse deloc, știind că avea să se trezească epuizată și cu gura uscată.

     — Bună dimineața. Ai dormit bine? întrebă ucigașul. Zâmbea galant. Își dădu după ureche părul sălbatic. Așezându-se vis-a-vis de Yanna, îi întinse plosca și o bucată mare de pâine.

     Pentru nu știu ce motiv, în această dimineață, Dante era groaznic de politicos. Adormită, Yanna îi smulse din mână merindele oferite.

     Sper că fața mea oribilă de dimineață te îngrozește până faci pe tine.

     — Cum crezi tu că am dormit? Gâtul îi ardea și propria-i transpirație era lipicioasă pe piele. Se trezise cu un con de pin sub coaste. Totul era nașpa în lume.

     — Nu grozav, aș bănui. Chiar regret, dar va trebui să te obișnuiești cu asta. În general, oamenii nu dorm prea bine, dacă eu sunt în preajmă.

     — Prin asta te referi că îi omori în somn, sau la altceva?

     Yanna nu voia să se gândească la acel „altceva".

     — Te voi lăsa pe tine să ghicești. Până la urmă, dacă ți-aș spune, care ar mai fi distracția?

     Mori. Cine ți-a dat dreptul să fii vesel la ora asta?

     Femeia ursuză sorbi puțin din apă, și simțurile i se treziră. Lăsă apoi jos recipientul din lemn— urma să aibă și Dante nevoie mai târziu. Dar el scoase liniștit încă o ploscă lată, metalică, și dădu pe gât.

     Yanna clipi des.

     — Îți bați joc de mine, nu-i așa? Mai ai o rezervă de apă?

     — E whiskey, clarifică el, scuturând între degetele lungi sticla, neafectat de frustrarea ei. Vrei?

     Artista strâmbă din nas. O lua în derâdere sau era pur și simplu prost?

     — Nu. De ce naiba ai luat cu tine whiskey, și nu mai multă apă?

     — Nimeni nu pleacă într-o aventură magică fără whiskey. Ridică din umeri ca și cum era un fapt binecunoscut.

     Declarația era ridicolă, și Yannei nu-i plăcea ca altcineva să facă regulile aventurilor magice. Dante își lăsă relaxat capul pe spate.

     — Asta nu e o aventură magică, se răsti ea. E captivitate. Te-am capturat.

     — Cum zici tu. Spune-mi, toți oamenii pe care îi capturezi te salvează de bestii legendare și apoi îți cos rănile și te hrănesc?