Rosalia dăduse startul apoi s-a grăbit să ajungă la noi pentru a urmări și ea toată cursa. I-am aruncat o scurtă privire apoi am continuat să mă uit la parcursul lui Jacob. Era pe locul al treilea, înaintea lui fiind Mike și Luis. Trebuiau să dea trei ture de ruine și câștigătorul se observa că va fi Luis. Nicolas a avut dreptate. Chiar era cel mai bun.
- Luciana! Mă strigă verișoara mea din brațele lui Nicolas. Să știi că Mike chiar te-a observat. Trebuie neapărat să vorbești cu el după! O să fie puțin trist probabil, dar poate îi faci tu seara mai bună. Ce zici?
- Vreau să mergem acasă după. Sunt tare obosită.
- Acasă? Cred că glumești. După mergem la party.
- Stai ce? Întreb eu surprinsă. Nu ai menționat nimic de asta. Rosa!
- Dacă îți ziceam și de asta, sigur nu mai veneai. Mereu este un party după fiecare cursă. Ne strângem la Nicolas acasă. Ai lui sunt plecați și vom sta liniștiți.
- Rosalia, privește! Țipă Nicolas deodată. Tresar și încerc să caut cu privirea de-a lungul traseului ce se întâmplase.
- Hm? Ce s-a întamplat? Întreabă ea speriată. Se ridică de pe Nicolas și înaintează câțiva pași. O, Doamne! Mă duc să opresc cursa. Du-te și vezi ce a pățit!
- Cine este acolo? Întreb la rându-mi foarte panicată. Tocmai unul dintre participanți a derapat și a intrat în ruine. Încerc să-mi dau seama cine a făcut accidentul, dar motocicleta era zob. El stă întins pe jos iar lângă este sânge. Începusem deja să tremur și așteptam ca Nicolas să-mi răspundă la întrebare.
- Jacob .. îmi răspunde la întrebare după câteva momente în care a stat și a privit în gol. Era terifiat iar frica i se citea în glas. Mergi la mașina și sună la ambulanță. Cât mai repede! Țipă într-un sfârșit, parcă revenind la realitate. Îmi aruncă cheile mașinii și începe să coboare scările în grabă.
Am respirat adânc și mi-am scos repede telefonul din buzunar. Am tastat cu ochii în lacrimi numărul serviciului de ambulanță. Mi s-a răspuns imediat și printre suspine am reușit să dau câteva detalii despre ce se întâmplase. Doamna de la capătul celălalt a fost foarte drăguță și a încercat să mă liniștească tot drumul meu până la mașină. Am mulțumim pentru tot și am închis în cele din urmă. M-am rezemat de mașină și am început să privesc tăcută cum toți s-au strâns în jurul lui Jacob. Nicolas tocmai ce își pusese geaca peste corpul lui. Rosa era foarte panicată și se mișca în continuu. Restul băieților priveau și ei foarte speriați când a început să se audă sunetul mașinii de ambulanță care tocmai ce intrase pe aleea ruinelor.
Acela a fost momentul în care am decis să merg și eu la Jacob. Mi-am tras geaca mai bine pe mine și am pornit înspre cei adunați în jurul său. Am încremenit când am ajuns lângă el însă singurul lucuru care m-a bucura era faptul că era treaz. Sângele venea de la piciorul său. Avea o rană foarte adâncă. Am îngenuncheat lângă el și i-am cuprins mâna. Mi-am întors privirea pentru a vedea unde era ambulanța și chiar în acel moment echipajul alerga spre noi.
- Doar tu poți să urci, grăbește-te. Îmi spune asistenta în timp ce încerca să-i oprească sângerarea de la picior.
- Eu? Întreb confuză, dar continuând să merg la fel de repede precum ei până la ambulanță.
- Ești prietena lui, nu?
- Ăm, da. Răspund la fel de confuză după ce s-au închis ușile și am pornit spre spital. Credeți că va fi bine?
- I-am făcut acum un calmant. O să intre în operație imediat ce vom ajunge. A fost un accident urât dar, pare a fi un luptător.
Am așteptat toată seara pentru a ni se da voie să-l vedem abia dimineață. Rosa plecase acasă între timp deorece mătușa mea și-ar fi făcut griji dacă nu ajungea toată noapte. Pe holul spitalului rămăsesem doar eu și Mike. Nicolas urma să se întoarcă după ce o lăsa pe verișoara mea.
- Sper să își revină. Spun eu către Mike după câteva ore bune în care nu schimbasem vreo vorbă.
- A mai trecut prin asta. O mai poate face o dată. Sigur nu vrei să mergi acasă? Ai făcut mai mult decât era nevoie.
- Nu, sunt în regulă. O să plec după ce ne lasă să-l vedem.
- Nu știu dacă o să-ți aprecieze efortul. Asta a făcut și Rosalia după accidentul de anul trecut. Și știi ce a făcut el? A decis să plece.
- A pierdut pe cineva drag. I-a fost foarte greu și cred că încă îi este. Stă mereu retras.
- Asta este clar, dar noi am încercat mereu să-i fim alături și ne-a respins orice ajutor. Așa că, l-am lăsat în pace. Cu Nicolas mai discută uneori, dar este aiurea.
- Îmi cer scuze că vă deranjez. Sunteți pentru Jacob Jones? Se aude vocea asistentei.
- Da! Răspund eu repede. Putem să-l vedem? Și-a revenit?
- Urmează să se trezească. Puteți merge să-l vedeți. Dar pe rând, vă rog.
Mă uit spre Mike iar acesta îmi face semn să merg eu prima. Îi zâmbesc apoi o urmez pe asistentă până la salonul lui. Închid ușa după mine și mă așez lângă scaunul de lângă patul său. Lumina dimineții îi cădea perfect pe față. Câteva șuvițe din părul său brunet îi stăteau căzute pe fruntea plină de zgârieturi. Piciorul îi era pus în ghips iar mâna stângă era fracturată. Doar o minune a făcut ca el să scape doar cu asta. Continui să-l fixez cu privirea până observ că își mișcă puțin degetele iar mai apoi deschide ochii. Eram atât de fericită că îl voi vedea prima cum se trezește.
- Miriam? Se aude glasul său răgușit.
- Jacob, ai avut un accident. Ești la spital.
- Miriam? Continuă cu aceeași întrebare. Iubito..
- Nu sunt Miriam. Îi răspund eu trist. Am fost la cursa de aseară, sunt verișoara Rosaliei.
- Miriam a murit.
- Anul trecut. Acum ai avut un accident singur.
- Tu cine ești?
- Luciana. Am așteptat până te-ai trezit pentru că am fost la fața locului. M-am speriat foarte tare și nu am vrut să merg acasă.
