Iubește-mă, Jacob!🔞

Capitolul 6

             După ce mi-am dat acordul în fața băieților și a Rosei că voi avea eu grijă de Jacob, a trebuit să mă mut cu totul la el acasă pentru o perioadă nedeterminată. Fusese externat vineri dimineață iar eu seara deja ajunsesem la apartamentul său cu tot ce aveam nevoie. Atât pentru mine, cât și pentru el. Cumpărasem tot ce îmi lăsase asistenta scris și pot spune că eram pregătită să-i fiu alături non-stop.

— Noi trebuie să plecăm, amice. Urmează o cursă în cam o oră. Îl anunță Nicolas apoi ne părăsește alături de Rosa.

           Jacob dă mâna cu el apoi se face comod în pat. Îl urmărește cu privirea până acesta iese din cameră apoi și-o fixează pe mine. Eu mă întinsesem între timp pentru a stringe una dintre lămpile din cameră pentru a nu-l obosi prea tare lumina. I-am zâmbit scurt apoi mi-am luat cartea de pe masă, m-am așezat mai bine pe fotoliul din fața patului său și am început să citesc în liniște.
          Important de menționat este faptul că nu schimbasem vreo vorbă cu el de la venirea mea aici. A discutat doar cu Nicolas despre accident. Însă puteam să-i simt privirea care mă urmărea la fiecare mișcare. A continuat să stea tăcut în timp ce eu îmi citeam cartea. Am reușit să termin doar două pagini deoarece a început să vorbească cu mine într-un sfârșit.

— Nu prea înțeleg de ce ai ales să stai cu mine.

— M-au rugat prietenii tăi și oricum nu prea aveam ce face. Doar ce am ajuns în oraș.

— Semeni cu Miriam.

— Nu vreau să aud comparații cu fosta ta, Jacob. Doar acceptă că voi avea grijă de tine câteva zile apoi ne vedem de treabă.

— Până și această agerime, tonul vocii.

— Îmi plăcea mai mult când făceai liniște. Nu vreau să fiu ipocrită, dar las-o pe Miriam acolo unde a rămas. A trecut destul timp, nu mai sta ancorat în trecut. Sunt sigură că ar fi foarte fericită dacă vei ieși din această stare.

— Să știi că nu prea agreez lumea după accidentul anterior. Dar tu ai ceva, îmi place de tine.

— Mă bucură asta, să știi. Aveam  nevoie de puțină liniște. Nu ești singurul care a rămas marcat după o fostă relație.

— Și al tău a murit? Întreabă el foarte serios.

— Cred că era mai bine dacă se întâmpla asta. Râd eu. Este viu, dar viața cu el este un adevărat iad pe pământ.

— Care-i treaba cu el? Ți-a făcut ceva?

—Abuzuri peste abuzuri. Gelozii, certuri și reproșuri. Îi răspund pe un ton scăzut și vocea tremurândă.

— Oh, Luci. Pari o persoană care a trecut prin multe. La fel ca mine.

— Dacă ne întâlneam mai devreme, poate nu am fi suferit atât. Îi răspund și îmi îndoi colțul paginii la care rămăsesem deorece conversația nu se lăsa sfârșită.

— Știi ce mi-a spus bunica mea? "Oamenii care au suferit, au cel mai pur suflet acum."

— Uneori aș fi vrut să am și eu parte de o adolescența normală. M-am maturizat mult prea repede din cauza anumitor circumstanțe și nu mai am cum să dau timpul înapoi.

— Vrei să vii aici? Mă întreabă apoi face semn către partea liberă de pat.

— Jacob .. nu cred că este o idee prea bună.

— Am piciorul în ghips, chiar nu pot să-ți fac nimic. Dar oricum, poți avea încredere în mine. Ai încredere, nu?

  Îl privesc câteva clipe apoi mă ridic de pe fotoliu. Îmi las papucii pufoși în fața patului și înaintez. Trage pătura ce se afla pe partea mea apoi trage și perna mai aproape de el. Îi zâmbesc și mă strecor prin așternuturi până ajung lângă corpul său. Își întoarce capul și își lasă mâna sub gâtul meu.

— Îmi inspiri încredere. Îi răspund în cele din urmă la întrebare.

— Nu m-am mai simțit atât de liniștit de luni bune, Luciana. Îți mulțumesc că ai fost de acord să stai cu mine pentru un timp. Deși prietenii mei chiar țin la mine, au lucurile lor. Și după accidentul de anul trecut, m-am simțit atât de neputincios, dar am fost foarte rece și distanat cu ei.

— La fel cum ai spus și tu, poți avea încredere în mine. Nu am ales să fac asta din obligație sau altceva. Am vrut să fiu aici pentru tine.

              Îmi trage capul spre el apoi mă privește foarte atent. Ochii săi albaștri îmi lăsau fiori în tot corpul. Deși încă mai avea zgârieturi pe față, tenul său alb era precum porțelanul. În ciuda maturității mele pe care o eman mereu, cu el mă simțeam așa vulnerabilă. Părul său stătea răvășit pe pernă iar gura sa schița un mic zâmbet. Era a nu știu câtă oară când îmi spuneam în gând că bărbatul ăsta chiar era frumos, avea niște trăsături superbe.

             Precum un contrast între alb și negru, eram eu pe lângă el. Ochii îmi erau pământul, în timp ce, el era cerul. Părul meu era precum cărbunele iar al său era nisipul. Pielea sa avea o tentă gălbuie iar a mea era rozalie. Atât de diferiți, dar sufletele ne erau conectate.

— Aș vrea să stăm așa pentru totdeauna. Îmi spune apoi mă sărută deodată.

— Jacob.. mă trag eu uimită. Nu vreau să crezi altceva..

— Am trecut prin multe, Luci. Chiar tu ai spus-o. Nu vrei să uităm de restul pentru un timp?

          Dau afirmativ din cap apoi mă trag mai aproape de el. Mă ridic mai sus pentru a nu depune el un efort prea mare, îmi încrucișez brațele în jurul gâtului său și încep să-l sărut. Era ca o eliberare după atâta vreme.