Iubește-mă, Jacob!🔞

Capitolul 22

După discuția cu Rosa am decis să ies pentru a mă plimba puțin. Am coborât și am început să iau la pas străduțele înecate în întuneric. Îmi plăcea Mike, dar cu orice bărbat aș fi ieșit, gândul mă ducea mereu la Jacob.

Am intrat în primul magazin pe care l-am găsit deschis și am cumpărat un pachet de țigări. Uram să fumez, dar simțeam nevoia să mă liniștesc într-un fel sau altul. Mai apoi m-am îndreptat spre parc. Eram neliniștită și bulversată. M-am așezat pe o bancă și mi-am lăsat capul pe spate.

Era o seară atât de liniștită și frumoasă. Puteam să îl sun pe Mike pentru a sărbători, dar am decis să nu fac asta. În schimb, inima m-a împins să îl sun pe Jacob. Cu fiecare moment în care telefonul suna și nu răspundea, înnebuneam și mai rău. Mă rugam să nu răspundă fiindcă știam că este o greșeală, dar cu toate astea voiam atât de mult să îi vorbesc.

- Luciana? Se aude de la capătul celălalt. Nu ma așteaptam.

- Jacob ... te-am sunat pentru că ..

- Ai pățit ceva? Vocea te dă de gol, să știi. Ce s-a întâmplat?

- Nu mă simt prea bine. Ai dreptate. Cred că a fost o greșeală că te-am sunat. Îmi pare rău.

- Nu, stai! Vin să te iau, ok?

- Nu trebuie să faci asta. Doar voiam să ... nu știu, Jacob. Nici nu știu de ce am sunat.

- E în regulă. Știu eu. Trimite-mi locația și ajung cât de repede pot.

I-am trimis locul unde eram și am pornit spre intrarea în parc pentru a fi mai ușor să mă vadă. Cât îl așteptam, am aprins o țigară. Eram o idioată. Puteam să am totul și eu tânjeam după jumătăți. I-am văzut mașina apropiindu-se și i-am făcut semn să oprească.

- Îmi pare rău că te-am pus să vii până aici. Îi spun imediat ce urc. Nu ar fi trebuit să fac asta, dar eram tristă. Nu am știut la cine să apelez. S-au întâmplat atâtea după ce ai plecat...

- De ce nu l-ai chemat pe Mike? Mă întreabă și pornește la drum.

- Nu știu ... asta am simțit pe moment. Știu că nu este în regulă și nu vreau să îi înșel încrederea lui Mike.

- Dar cu toatea astea, Luci ... ești aici. Sunt unele lucruri pe care le înțeleg cu greu. Nici pe tine nu te înțeleg. Nu știu..

- Cum spuneam, s-au întâmplat atâtea și am clacat. Efectiv am simțit că nu voi mai putea face față.

- Și ai crezut că eu voi fi de ajutor?

- Cred că poți să mă înțelegi.

- Nu vreau să pun sare pe rană, dar Mike nu ar fi putut să te înțelegă? Mă întreabă și mă privește scurt apoi se fixează iar pe drum. Este vreo problemă dacă nu ajungi în seara asta acasă?

- Unde mergem?

- Tata a rămas la apartamentul meu în seara asta. Are treabă cu Mike mâine dimineață și îi este mai ușor să ajungă de la mine. Eu i-am spus că merg la casa veche, unde am locuit cu toții până să plece în Londra.

- Sincer, nu vreau să mă întorc acasă. Este plin de probleme. Și cu Mike, și Rosa și ... sunt multe.

- Poți să dormi în vechea mea cameră. O să îți placă. Dar, totuși, revin la întrebarea mea. De ce nu ai încredere în Mike?

- Mike are problemele lui. Nu vreau să îl mai încurc și cu ale mele. Deja are un viitor de care trebuie să se ocupe și eu ce să îi spun?

- Că te mai gândești la mine? Râde și virează pe o străduță lăturalnică apoi parchează în fața unei vile.

Nu îi răspund fiindcă nu aveam ce să zic la asta. Avea dreptate și știa asta. Am decis doar să ies din mașină și să îl urmez tăcută până în casă. Mi-am lăsat geanta în hol și apoi am pășit amândoi în living.

Casa era mare, decorată modern. M-am așezat pe canapea și m-am lăsat pierdută în priveliștea pe care o oferea peretele mare din sticlă spre grădină. Era luminată slab de câteva felinare, dar părea atât de liniștitoare.

- Ceva de băut? Sigur ai nevoie. Mă întreabă în timp ce se uita într-un dulap plin de sticle de vin.

- Sigur, da.

- Uite, Luci ... vreau să vorbim pentru prima dată pe subiect. Cred că este momentul. Îmi spune serios și îmi întinde un pahar plin cu vin roșu apoi se așează pe fotoliul din fața mea. Cât timp am fost în Londra, m-am gândit la toate.

- Jacob ... știi bine că nu putem să facem nimic și o discuție nu ar ajuta.

- Mi-am rezolvat problema. Poate cea mai importanta.

- Ai decis ceva în privința copilului? Vrei să îi ajuți?

- Nu este al meu, Luci. Îmi spune și mă privește fix, mai apoi ia o gură din vin.

- Poftim? Întreb mirată, aprope scăpând paharul din mână. Cum adică nu este al tău?

- Am reușit să facem un test de paternitate. Știi de ce a vrut să arunce toată vina asta asupra mea? Pentru că a fost însărcinată cu fratele ei vitreg. Era însărcinată când s-a culcat cu mine și știa că părinții o să-i omoare pe amândoi.

- Asta este ceva ... nici nu am cuvinte.

- A fost un demers foarte greu. M-am luptat în tot acest timp cât de mult s-a putut. Aveam nevoie de afirmarea asta ca de aer. Mă înțelegi? Nu cred ... nu ai idee cum e această libertate. Mă simt ca și cum aș fi ieșit din închisoare.

- Jacob ... nu am avut niciun gând despre asta. Nu credeam că va fi posibilă o altă variantă.

- Uite că s-a putut. Toată lumea m-a crezut un nenorocit. Mai întâi cu Miriam, acum cu Nicola. Dar măcar, asta am putut să rezolv.

- Doamne ... ai trecut prin atâtea și eu vin în fața ta cu problemele mele care nici nu se compară cu ce ai trăit. Chiar mă simt oribil că nu am putut să văd și peste această barieră și să încerc să îți fiu alături.

- Toate se întâmplă cu un motiv, Luci. Nu te învinui pentru că nu ai de ce. Doar că vreau să îmi spui, pentru ultima dată ... acum că s-a terminat cu toată povestea asta, vrei ceva cu mine sau a fost totul în zadar?

-Sunt cu Mike acum. Nu vreau să îl rănesc și chiar suntem fericiți.