Iubește-mă, Jacob!🔞

Capitolul 17

Prin mulțimea de la peron îmi plimbam ochii pentru a-l zări pe Antonio. Era o zi călduroasă azi în Boston, iar alegerea mea de dimineață legată de rochia scurtă albă a fost una foarte bună. În spate aveam un ghiozdan pentru cele 3 zile ce urma să le petrec cu el și în mână țineam un pahar cu cafea.

Mi-am dat ochelarii de soare jos când l-am văzut apropiindu-se. I-am sărit în brațe fericită și l-am sărutat fără să mai ezit. M-a cuprins și el într-o îmbrățișare strânsă apoi am plecat spre mașina sa. Avea un apartament în care locuia singur lângă facultate. Aici urma să fim unul pentru altul la fel cum am fost și în Paris.

- Cum de te-ai decis să vii aici? Să știi că m-ai suprins. Într-un mod plăcut, bineînțeles, dar m-ai surprins. Mă întreabă imediat ce ne așezăm unul lângă altul pe canapea.

- Mi-ai lipsit, sinceră să fiu. Nu mă așteptam la asta. Mă simt ca o adolescentă la 15 ani în relația asta pe care nici nu o avem. Mă gândesc mai mereu la tine.

- Ai renunțat la Jacob? Continuă pe un ton mai serios. Nu vreau să îți fiu alinare ocazională, știi doar ce părere am de chestiile astea.

- S-a terminat de tot acum. A plecat în Londra, numai ai de ce să îți faci griji.

- Dar dacă nu pleca? Ai mai fi renunțat? Ai mai fi venit aici?

- Da, Antonio. Eu cu el nu aș fi avut vreun viitor, știi ce fel de om este. Mi-am dat seama că nu este potrivit pentru mine. M-ar fi tras în jos.

- Și cu mine vezi vreun viitor?

- Nu știu, toată chestia între noi este în ceață. Nu ai vrea o relație la distanță, eu nu mă pot întoarce aici. Dar repet, mă faci foarte fericită.

M-a cuprins de talie fără să-mi mai spună ceva și a început să mă sărute. Mi-am pus mâinile în jurul gâtului său apoi m-am ridicat deasupra. I-am zâmbit apoi mi-am trecut mâna prin părul lui. A început să își miște mâinile pe spatele meu, iar eu îl sărutăm încet pe gât.

- Luci? Se oprește deodată și începe să mă privească.

- S-a întamplat ceva? Mă uit ciudat la el apoi mă las pe canapea.

- Am început să ies cu cineva.

- Poftim? Tu vorbești serios? Întreb aproape țipând. De ce nu mi-ai spus până acum? Pentru numele lui Dumnezeu!

- Nu înseamnă prea mult pentru mine. Nici nu prea o plac, dar am zis să îți spun totuși.

- Parcă sunteți toți la fel, jur! Mă simt fericită, mă simt bine, dar apoi îmi spuneți că sunt pe locul 2!

- Luciana, nu credeam că vei renunța la Jacob. Am văzut cum vorbești despre el, se vede și acum că încă mai ești afectată. Am vrut să-mi văd oarecum de viață.

- Este în regulă, nici prietena ta și nici eu nu avem nicio vină. Ești doar un alt tip de egoism. Eu o să plec. Nu știu ce ai crezut tu, dar nu îți voi fi amantă.

M-am ridicat supărată și am pornit grăbită spre ușă. Mi-am închis baretele sandalelor, am apucat ghiozdanul și am ieșit fără să-i mai spun ceva. Eram de-a dreptul bulversată, tristă și nervoasă. Mă abținem enorm să nu erup într-o criză de plâns în mijlocul străzii. Singura persoană pe care mi-o vedeam aproape s-a dovedit a fi tot un trădător cu zâmbetul pe buze.

Am urcat în primul taxi pe care l-am văzut și am coborât înapoi la gară. Pe drum ignorasem apelurile lui Antonio și am decis să-mi închid telefonul pentru a sta liniștită. Nu îmi mai doream să aud aceleași scuze sau promisiuni false. Trebuia să mă resemnez deorece viața mea amoroasă era cu adevărat un eșec.

Mi-am plătit biletul de tren înapoi spre New York și am pornit spre casă cu toate așteptările mele distruse. Gândurile îmi zburau spre Jacob și mă întrista și mai tare alegerea lui de a pleca. Mă întrebam dacă Nicola a mai depus plângere împotriva lui, dacă au mai vorbit. Oare ce sex avea copilul?

Mi-am deschis telefonul la un moment dat fiindcă îmi adusesem aminte de promisiunea pe care o făcusem față de Rosalia. Trebuia să mă anunțe în această după-amiază ce decizie a luat și dacă a reușit să vorbească cu Nicolas.

- Alo?! Bună, iubito! Cum te simți? O sun imediat ce trenul se oprise într-o gară pentru 5 minute.

- Hei, Luci! Sunt bine, chiar sunt fericită! Am discutat cu Nicolas! A acceptat să facem asta împreună!

- Asta este grozav. Mă bucur că s-a gândit la ceea ce contează cu adevărat.

- Vei fi mătușă, Luci! Am vorbit și cu mama împreună cu el, este totul bine acum.

- Să ai grijă până mă întorc! Voi ajunge mai repede decât era programat. Râd trist apoi aud cum se anunță că trenul se va pune în mișcare.

- Ești în tren cumva? Ce s-a întamplat? Vii înapoi în New York?

- Da, o să îți povestesc când ajung acasă. Să mă aștepți mâine! Vreau să vin la control cu tine și Nicolas.