Iubește-mă, Jacob!🔞

Capitolul 12

          Vacanța alături de Antonio a fost una de vis. Am vizitat tot Parisul, am gustat din mâncarea tipică pariziană, ne-am plimbat pe străduțele frumoase de acolo și m-am bucurat de prezența sa. Nu se sătura din a mă face fericită și mă bucura cu tot felul de cadouri costisitoare sau simbolice. Probabil a fost cea mai uimitoare săptămâna din viața mea, dar momentul întoarcerii în New York a însemnat și despărțirea temporală de el.

— Și acum? Întreb tristă imediat ce a parcat în fața blocului mătușii mele. Ce vom face?

— O să ținem legătura ca până acum, bineînțeles. Nu vei fi în Boston, dar tot prietenii ăia buni vom fi.

— Jur că m-aș întoarce înapoi pentru a continua asta.

— Nu îți cer să faci asta, Luci. Știu că îți e mai bine aici. Vom găsi soluții pentru a ne vedea. Măcar de câteva ori pe lună vom face câteva sacrificii și ajungem să ne vedem. Îmi zâmbește și îmi dă un sărut pe frunte.

— Aș fi nebună dacă ți-aș cere mai mult? Îl întreb și fac ochii mari. Poate sună prostesc, dar nu am mai avut cu nimeni aceeași conexiunea pe care o am cu tine. Ne potrivim și ..

— Știi bine că aș fi acceptat .. Îmi răspunde pe un ton slab. Dar .. nu e chiar atât de simplu să ții vie o astfel de relație. Putem aveam încrederea unul în altul, dar nu am certitudinea că și cei din jurul nostru vor fi înțelegători.

— Am  avut atâtea ocazii să-l înșel pe Dave și nu am făcut-o niciodată, doar mă știi.

— Nu pot fi atât de sigur cât timp locuiești în imediata apropiere a lui Jacob. Să nu mă înțelegi greșit, te rog.

— De el îți e teamă? Toni, credeam că ai înțeles ce a fost.

— Ori o facem ca la carte, ori ne mulțumim cu ce avem. Nu e momentul potrivit pentru mai mult, iubito.

— Credeam că vacanța ne-a apropiat mai mult.

— Fizic, poate. Râde și mă cuprinde într-o îmbrățișare.  Glumeam, bineînțeles. Îmi pare rău, Luci, dar nu mă mulțumesc cu jumătăți de măsură. Nu sunt pentru relațiile la distanță, nu pot fi 100% convins nici de mine și nici de tine. Decât să ne amăgim aiurea, este mai bine așa.

          Am dat din cap în semn aprobator și mi-am luat geanta de pe bancheta din spate pentru a coborî. A ieșit odată cu mine pentru a mă ajuta cu valiza ce era în portbagaj. Mi se instalase o stare ciudată, de tristețe. Deși probabil avea dreptate, îmi era greu să fiu de acord cu el.

— Vrei să te ajut până sus? Mă întreabă și era pregătit să-mi ia bagajul din mână.

— Nu, stai liniștit. Mergi și odihnește-te. Peste câteva ore pleci spre Boston. Voi lua liftul, mă descurc.

— Nu mai fi tristă, bine? Poate vom avea momentul nostru cândva. Bucură-te de prezent și nu te mai gândi așa mult.

— O să încerc, promit. Râd și îi cuprind corpul pentru rămas-bun. Îl sărut repede apoi încep să mă îndepărtez.

           Odată ajunsă sus, o găsesc doar pe Lia în living. Era trecut de ora 11, drept urmare adormise pe canapea cu televizorul pornit. Am trecut pe lângă fără să fac gălăgie și am oprit sursa de lumină. Camera Rosalei era închisă, semn că nu ajunsese încă acasă. Mi-am lăsat lucrurile în dormitorul meu și am mers să fac o baie relaxantă.

— Ce faci, Rosa? O sun eu cât timp eram în cadă. Pe unde ești?

— Luci! Țipă ea în telefon fiindcă pe fundal se auzea o melodie dată maxim. Sunt la un party! Tu ce faci? Ai ajuns?

— Da, credeam că te găsesc acasă pentru a mă pune la curent cu ce s-a mai întâmplat, dar vorbim mâine atunci.

— Nu, nu! În niciun caz! Trimit pe cineva să te ia și să te aducă aici! Nu poți rămâne singură acasă! Cred că doar Mike nu a băut. O să vină el în aproximativ jumătate de oră!

— Chiar nu vreau să vin, Rosa! Sunt obosită de la drum. Poate altă dată. Încerc eu să refuz invitația, deși mințeam. Nu eram obosită mai deloc, dormisem aproape tot zborul de la Paris până acasă.

— Să nu te aud! Nu te-am mai văzut de multă vreme! Deja i-am dat mesaj lui Mike! Ne vedem aici, te iubesc! Țipă în continare apoi îmi închide.

         Neavând încotro, am ieșit din cadă și am mers în camera mea pentru a mă pregăti. În timp ce mă machiam mi-a trecut un gând prin minte. Jacob. Era o probabilitate destul de mare ca el să fie acolo. Am tresărit, dar îmi propusesem deja de când am plecat să îl las pentru totdeauna. Nu era o influență bună pentru mine și tot ceea ce făceam, era pentru mine.

        Mi-am luat pe mine o pereche de pantaloni scurți albi furați de la Rosa și un body negru destul de decoltat. Mi-am prins părul într-o coadă și am coborât imediat ce m-am încălțat cu niște sandale, ale căror tocuri subțiri nu le făceau prea comode.

— Luciana! Strigă Mike la mine de pe partea cealaltă a străzii.

      I-am făcut cu mâna și am trecut alegând strada până la el. I-am făcut semn dacă pot să mă așez în față lângă el și mi-a aprobat repede.

— Îmi pare rău că verișoara mea te-a pus pe drumuri. Nu am vrut să vin, dar a insistat prea mult.

— Nu îți face griji. Așa e Rosa, e plină de viață mereu și la fel îi vrea și pe oamenii din jurul ei. Oricum, mi-a promis că îmi face rost de o întâlnire cu tine încă de la prima cursă. Râde și pornește mașina, urmând să plecăm spre party.

— Oh, știi și tu ... a trebuit să stau cu Jacob. A avut nevoie de ajutor.

— Încep să cred că face accidentele astea doar pentru atenție. A devenit foarte enervant.

— Este și el acolo? Încep plină de curiozitate.

— N-ai idee ce scandal a fost după ce ai plecat. Mai rău ca în telenovele suntem.

— Păi? Ce s-a întamplat?

— Tipa aici, de este însărcinată, l-a făcut bărbat de casă. S-a terminat tot. Râde și începe să apese pedala de accelerație din ce în se mai mult pentru a ajunge mai repede. A acceptat să-i fie fraierul ei. A venit cu ea în seara asta să facă totul oficial.

— A acceptat? Întreb surprinsă.

— Măcar de era mai frumoasă. Unde a fost și unde a ajuns. Miriam cred că se răscolește în mormânt.