Ai Încredere [vol. II]

19. Între noi

Axel

Am făcut-o din nou. Am făcut-o lată. Ceea ce voiam să fie o discuție calmă pentru a-mi spune și eu punctul de vedere asupra lucrurilor care s-au întâmplat între noi doi, s-a transformat într-un joc de aruncat vina și conflict de argumente. De ce mi-am închipuit că Flo mă va asculta și mă va înțelege? Am văzut clar că n-are nicio intenție în a o face, deci de ce mă mai strofoc? A trecut peste, peste noi, peste tot ce-am însemnat. Lănțișorul de la gâtul ei confirmă asta. Urăsc că mi-am permis să cred că mai există o șansă pentru noi.

Urăsc că am venit aici, urăsc că am vrut să lămurim lucrurile, urăsc că am încercat s-o sărut, urăsc că am vrut s-o rănesc (din nou) și urăsc că i-am divulgat o informație care trebuia să fie strict confidențială! De asta mă bucur, într-un fel, că Darren ne-a întrerupt. Acum chiar îmi plac intervențiile lui. Ce ironie, nu?

-- Scuze că vă întrerup momentul de amorezați, dar tatăl tău -- spune și se uită înspre Flo -- a pus toată paza să-l caute în tot conacul pe, citez, "delicventul mascat". Ăsta fiind tu, frate. --

Se uită la mine și-mi dau ochii peste cap, fiind iritat de replicile lui mult prea lungi și mult prea detaliate în momente de genul. Chiar nu-și au rostul, dar prefer să nu comentez cu privire la asta. Nu tocmai acum. În schimb, o ocolesc pe Flo, fără ca măcar să arunc vreo privire în direcția ei, și mă duc în fața lui Darren.

-- Ei bine, atunci cred că ar cam trebui s-o ștergem. -- îi spun, iar el dă din cap și ieșim amândoi pe hol.

-- Stați! -- se face auzită Flo, alergând în urma noastră.

Oftez. Ce mai are de spus?

-- Nu puteți ieși de aici fără să vă prindă unul din agenții de pază. Credeți-mă, o spun din proprie experiență. --

Vreau să-i zic că n-avem nevoie de ajutorul ei pentru că, până la urmă, eu sunt cel care se pricepe să nu se facă observat prin mulțime, însă Darren mi-o ia înainte, exact așa cum îi place s-o facă de nenumărate ori:

-- Mulțumim, prințesă. --

Flo îi ignoră replica și se postează în fața noastră, pentru a ne ghida. Ne face semn s-o urmăm, dar eu ezit.

-- Ce e? Doar nu crezi că te voi duce direct la tata, nu? -- mă întreabă Flo și, deși știu că n-ar face-o, aleg să ridic din umeri.

-- De unde să știu eu? Având în vedere că mă consideri un criminal, mă pot aștepta de la orice venind din partea ta. -- îi răspund, folosind un ton total indiferent.

-- Axel, pe bune? -- spune Darren, care începe să mă enerveze că îi ia partea lui Flo.

Recunosc că poate mă cam comport ca un nemernic, dar, în apărarea mea, vreau s-o conving pe Flo că episodul de vulnerabilitate de mai devreme a fost ceva pe care nu mai intenționez să-l repet. Adică, serios, am plâns din nou?! Fata asta chiar scoate la iveală toate slăbiciunile din mine. Dar gata. S-a terminat și cu asta. De data asta definitiv.

-- Da, pe bune! -- mă răstesc la Darren -- Adică, de unde avem garanția că nu ne întinde o capcană? --

-- Pentru că, îți vine să crezi sau nu, îmi pasă de voi. Poate că avem noi neînțelegerile noastre, Axel, dar nu te voi lăsa în mâinile tatei. -- îmi spune Flo, iar eu mă trezesc că încuviințez.

Și din nou, a întors totul în favoarea ei. Al dracului e fata asta, dar ador asta la ea. O ador pe ea. Doamne, vocea rațiunii, trezește-mă!

-- Bine, eu zic totuși să mergem. Nu tare aș vrea să dau cu ochii de tatăl tău, prințesă. Fără supărare, dar îmi iubesc fața. -- îi spune Darren lui Flo, iar ea nu mai are nevoie de altă introducere.