Ai Încredere [vol. II]

21. Băiatul de care m-am îndrăgostit

Flo

-- În casă, Flo, acum! -- strigă tata la mine, dar eu nu mă mișc din loc.

N-o fac nici atunci când sunt prinsă de doi dintre agenții lui de pază, care încearcă să mă ia pe sus, dar fără succes. Reușesc să mă smulg din strânsoarea lor și o iau drept înainte, însă nu știu unde vreau să mă duc. Poate după... După Axel? Sunt atât de confuză în momentul de față, încât nu-mi dau seama ce fac.

Obrazul îmi zvâcnește, iar când duc mâna la el, simt o umflătură mare și, probabil, roșie. Rezultatul loviturii încasate de la tata, aparent. Nici acum nu-mi vine să cred că a ridicat mâna la mine. N-a mai făcut asta până acum. Presupun că l-a scos rău din sărite prezența lui Axel la petrecere.

Mă prinde din nou de braț și mă răsucește cu fața la el. Imaginea lui mă înspăimântă: Și-a dat sacoul jos, și-a dezlegat cravata și și-a suflecat mânecile. Să nu mai vorbesc despre fața lui, fața lui brăzdată, iar încruntătura dintre sprâncene nu-l avantajează deloc.

-- El, din nou?! Parcă ne-am înțeles că nu vei mai avea de-a face cu criminalul ăla! -- continuă tata să se răstească la mine, dar sunt prea extenuată ca să-i ascult reproșurile.

-- Putem vorbi despre asta mâine, te rog? Sunt obosită și vreau să mă duc în cameră. --

-- Nu, vorbim despre asta aici și acum! Așa că spune-mi, ce căuta Axel Harris la petrecerea ta?! --

-- Chiar vreau să mă duc în cameră, tată. -- continui și eu cu ideea mea.

Mă smulg din strânsoarea lui și înaintez înspre conac. Știu că tata e în spatele meu și e pe cale să-mi țină morală neîncetat, însă este oprit, surprinzător, de către unul din agenți.

-- Domnule, cu tot respectul, dar cred că ar trebui să aveți discuția aceasta când nu sunt prezenți în conac peste 200 de invitați. --

Mă aștept ca tata să protesteze, dar se dă bătut, ceea ce mă liniștește. Am scăpat de el, momentan, dar nu pentru mult timp. Știu că nu va lăsa baltă subiectul ăsta, mai ales că vor exista consecințe, însă asta e o problemă pentru mai târziu, sau poate chiar pentru mâine.

-- Foarte bine că vrei să te duci în cameră, Flo, pentru că îți garantez că nu vei mai ieși de acolo până nu vom lămuri unele chestii. -- mă atenționează tata, dar eu nici nu mă opresc să-l mai ascult.

Mă îndrept direct spre dormitorul meu, ignorând privirile nedumerite ale oaspeților. Câțiva încearcă să intre în vorbă cu mine, dar trec pe lângă ei fără ca măcar să mă scuz.

Ajunsă la scări, o zăresc pe doamna Teressa, care mă privește cu satisfacție, ca și cum ar ști ce s-a întâmplat. Poate chiar știe. Nici nu vreau să-mi bat capul cu ce informații este înzestrat creierul ei mirobolant, așa că sunt prima care întrerupe contactul vizual. Urc rapid și fără eleganță treptele, după care îmi scot pantofii și alerg până în cameră, apoi închid ușa și mă trântesc pe pat.

Seara asta nu putea fi mai oribilă de atât. Apariția lui Axel a întors, ca și prima dată când a venit aici, totul peste cap. Mi-e teamă de ce crede tata în clipa asta. Sunt convinsă că are impresia că l-am mințit, de fapt, în tot acest timp, în legătură cu Axel. Crede că am continuat să mă văd cu el pe ascuns, poate, însă ar fi improbabil, zic eu, având în vedere că-mi monitorizează fiecare mișcare și mi-ar fi fost imposibil să țin asta un secret.

Oricum ar fi, știu că, indiferent ce voi spune, nu mă va crede. O va tot da pe ale lui, pe presupunerile lui, iar apoi mă va pedepsi, mai mult ca sigur. Brusc, sunt străbătută de un gând oribil: Dacă îmi va limita din nou libertatea? Dacă nu mă va mai lăsa să aplic la facultatea din New York?