Capitolul 25: Vinovata

290 10 3
                                    

Capitolul 25: Vinovata
“It’s not the goodbyes that hurt, it’s the flashbacks that follow.”

Eram destul de tulburata de schimbarea de atitudine a lui Blake. Imi era greu sa ma raportez la comportamentul lui. Nu puteam tine pasul cu complexitatea caracterului sau. Avea momente in care era pasional si jucaus si momente in care revenea la rigiditate si se purta strict profesional. Insa, cea mai mare confuzie imi era generata de propriile sentimente. Imi doream sa fiu coplesita de afectiunea lui sau preferam sa revenim prietenia prudenta pe care o aveam inainte? Ma temeam de felul in care ar putea evolua situatia. Ma temeam de consecintele acestei mascarade. 

Si totusi, indiferent de situatia stanjenitoare in care ma aflam, nu imi gaseam curajul sa vorbesc cu el. Nu puteam sa il confrunt, sa imi expun sentimentele, toate nelinistile. Preferam sa ma conformez situatiei si sa pretind ca sunt de acord cu escapadele noastre amoroase. Simteam ca ii sunt datoare. Aveam un adapost si un loc de munca. Eram perfect constienta ca ii eram nefolositoare la birou, si primeam un salariu mult mai mare decat alte persoane capabile care depuneau efort si pasiune pentru munca lor. Puteam astfel sa ma straduiesc sa accept situatia, cel putin, temporar. 

Trebuia sa fiu sincera, cel putin fata de mine, si sa recunosc faptul ca nu simteam nimic pentru Blake. Poate ca dadeam dovada de ipocrizie, dar nu-l puteam privii ca pe acel baiat in bratele caruia sa-mi pot gasii refugiul. Poate ca eram influentata si de diferenta de varsta dintre noi. Poate ca ma simteam inferioara, din toate punctele de vedere. Poate ca nu eram pur si simplu compatibili. Poate. Poate. Poate.

Dupa ce mi-am terminat programul, Blake m-a anuntat ca va mai intarzia. Nu mi-a oferit prea multe explicatii. M-a sarutat rapid, apoi s-a indreptat spre biroul lui, pentru a se confrunta cu infinite documente si hartii despre care nu aveam nici cea mai vaga idee. Intr-un fel, ma bucura faptul ca trebuia sa mai ramana la birou. Stiam ca atunci cand lucra peste program, putea sa intarzie si cu patru sau cinci ore, iar gandul acesta mi-a oferit mai multa usurare decat as fi putut crede. Aveam de gand sa profit de aceasta ocazie pentru a o vizita din nou pe Erika si pe Trevor. Avand un plan concret cu privire la ce urma sa fac, mi-am strans lucrurile grabita pentru a pleca mai repede. Trecand in fuga spre iesire, am putut sa surprind o privire plina de dezgust din partea lui Grace, fata de la receptie. Barfele circulau, iar angajatii nu imprastiau tocmai cele mai dragute lucruri despre relatia dintre mine si Blake. Mi-am dat ochii peste cap, si mi-am continuat drumul, straduindu-ma sa nu ma las afectata inca o data de parerile altora.  

Am mers intr-un ritm alert, fiind nerabdatoare sa o vad pe Erika. Trecuse ceva vreme de cand nu am mai vorbit cu ea, si ii simteam lipsa. Nici Trevor nu mai incercase sa ma contacteze, si aveam nevoie de ei si de familiaritatea pe care o simteam in preajma lor. Eram atat de nerabdatoare sa ii vad incat, nici macar nu m-am dus acasa pentru a imi schimba tinuta de lucru. Cand am ajuns in fata cafenelei, am inspirat profund, apoi am intrat. Localul era intr-una in zilele sale de glorie, destul de aglomerat incat sa nu disting persoana din spatele tejghelei. M-am strecurat printre acestia, destul de greu, si cand l-am vazut pe David, singur, straduindu-se sa faca fata aglomeratiei, inima mi-a luat-o la goana. In minte mi-a plutit ultimul sarut pe care mi l-a furat, si tot ce am simtit atunci. Cand Blake ma saruta nu simteam aceeasi amalgam de emotii. Am oftat invinsa, si am trecut dincolo de tejghea. Acesta nu m-a observat decat in clipa in care mi-am trantit geanta pe jos si am luat sortul Erikai. 

-Ai nevoie de ajutor? l-am intrebat eu zambindu-i intr-un mod mult prea prietenos. Nu ma puteam juca cu focul. Nu cu David. Si in fond, de ce sa-l ajut ? Venisem pentru Trevor si Erika, nu pentru el. Nici macar nu ma gandisem la el o clipa. Disparuse din mintea mea pentru o buna perioada. 

-Da...dar nu de la cineva ca tine. Ti-ai facut vreodata macar un ceai? comentariul lui acid nu m-a surprins deloc. Era tipic lui David sa fie morocanos si nesuferit. Mi-am dat ochii peste cap si am pufnit dispretuitoare. Unele lucruri nu se vor schimba niciodata, tachinarile frecvente dintre mine si David erau cel mai bun exemplu. 

All or NothingDove le storie prendono vita. Scoprilo ora