Capitolul 7: Încrederea

510 22 6
                                    

                                          Capitolul 7: Increderea

                   “ Niciun om nu are cu adevarat incredere intr-un altul “

 

Dupa ce l-am ascultat pe Trevor povestind cu atata nonsalanta despre relatia bizara dintre el si Erika… m-am simtit profund dezamagita. Nu mai puteam suporta sa asist la modul lui arogant de a descrie cum decurgeau lucrurile intre el si Erika, defapt. Am preferat sa ma retrag in pretinsa mea camera si sa ma odihnesc. Era mult mai mult decat puteam suporta. Asta era viata, realitatea ? Totul nu e decat o jalnica aparenta ? Cum as putea avea incredere in cineva, stiind ca nimeni, si nimic nu e ceea ce pare a fi ! Oare…la 17 ani, sunt eu pregatita sa infrunt aceasta parte a lumii ? Deja, escapada mea incepea sa-mi para o idee foarte proasta. Era prea tarziu sa ma intorc acasa ? Nu ! Nu ! Nu ! Miranda ! Ai ales un drum ! Nu fii o lasa, si lupta !  Incepeam sa am mustrari de constiinta. O parte din mine, voia sa se intoarca acasa…unde nu eram o straina. Dar…acea parte rebela din mine, ma imboldea sa continui si sa vad ce curse imi mai intinde destinul. Evident…partea rebela din mine, ma domina.

Am adormit, intr-un final, hotarata sa raman in Portland si sa incerc sa ma adaptez schimbarilor. Nu aveam de gand sa plec…nu cand incepeam sa ma inteleg cu David. Stiam ca el…ma voia plecata mai mult sau mai putin. Dar…am ajuns la concluzia ca l-am judecat prea aspru. Nu era un baiat atat de rau pe cat credeam. Aveam impresia ca era singura persoana in care m-as fii putut increde. Ii datoram scuze. Si aveam de gand sa vorbesc cu el, cat mai curand. Ma inselasem amarnic in privinta lui Trevor. David nu exagerase deloc. Si abia acum intelegeam sfatul lui “ Ai grija de cine te indragostesti ! “ El chiar incercase sa ma ajute, sa ma previna de asa ceva.  Am oftat prelung, si mi-am ingropat capul in perna. Aveam nevoie de odihna. Eram prea confuza si nu mai gandeam rational.

-Drace ! Tu chiar crezi ca m-ai angajat pe post de ceas desteptator ? Mirandaaaa !! Trezeste-te si straluceste, raza de soare ! E o noua zii…si am ceva planuri pentru azi ! era bizar cum,  David era persoana la care ma gandeam cand adormeam, si de asemenea, era primul chip pe care il vedeam cand imi incepeam ziua. Probabil, pe o alta planeta, ar fii fost ceva romantic. Dar…era vorba despre maretul David…si nu putea fii decat ENERVANT ! Modul in care ma trezea era revoltator ! Nu auzise in viata lui de putina delicatete ?

-Stii ceva ? Esti concediat ! O sa-mi cumpar un ceas cu alarma ! i-am raspuns eu in timp ce imi trageam peste cap una dintre pernele de décor.

- Nu ! Chiar imi place sa fac asta. E cea mai distractiva parte a zile. Si in plus…nici macar nu iti cer sa ma platesti. Recunoaste, e o afacere buna. Mai ales…ca tu cam trebuie sa-ti economisesti banii. Doar… vrei sa explorezi lumea, nu- i asa, pustoaico ? deja incepuse sa revina la tipicul sau sarcasm. Ahhh… chiar cand incepusem sa cred ca mai exista speranta pentru el.

-Sper sa mori in chinuri ! m-am rasitit eu…usor artagoasa, ridicandu-ma de aceasta data in sezut. Inca o dimineata perfecta pe care el o ruina. Ajunsem sa cred ca avea o placere morbida de a imi perturba mie somnul cel perfect. M-am frecat usor la ochi, si mi-am indepartat parul de pe chip. Avem o disperata nevoie de o baie. Padurea mea roscata, isi pierduse considerabil din volum, si puneam garanta ca arata oribil. Poate Erika m-ar fi putut ajuta cumva.

-Si eu…iti doresc tot binele, de asemenea, pustoaico ! Ma bucur enorm ca ne intelegem. Deci… imbraca-te si in 10 minute ne intalnim in fata cafenelei. mi s-a adresat el relaxat, dar…eu eram oarecum nelamurita.

-In fata cafenelei…adica…

- Adica trebuie sa iesi pe usa aia…deasupra careia scrie mare, cu majuscule: IESIRE . Ai nevoie de toate indicatiile ? Serios…daca nu te descurci…pot sa-ti si desenez. Ma descurc destul de bine, sa stii. Normal ca se descurca ! El era David, baiatul minune ! Mi-am dat iritata ochii peste cap, apoi l-am gonit. Aveam nevoie de putina intimitate. Spre mirarea mea, a iesit fara alte comentarii si m-a lasat sa ma schimb in pace. A fost nevoie de foarte mult effort pentru a imi gasii o pereche de blugi negrii si un tricou, negru , de asemenea, cu trupa Evanescence. Ma puteam declara o rock-erita amatoare in timpul liber. Si…eu cam aveam destul de mult timp liber.

Insa, nu vestimentatia mea reprezenta o problema. Eram mult mai preocupata de parul meu, care arata oribil. Dupa repetate incercari, am reusit intr-un final, sa-l prind intr-o coada de cal. Nu puteam afirma ca rezolvasem problema…bretonul inca imi arata teribil, dar…era acceptabil. Dupa ce m-am incaltat cu nelipsitii mei tenesi, am plecat spre David.

La cafenea, se afla Erika, ce isi indeplinea sarcinile cu responsabilitate. Nu m-am oprit sa vorbesc cu ea. I-am zambit timid si i-am facut cu mana, apoi m-am indreptat spre iesire. Afara, dupa cum am stabilit, se afla David, usor iritat. Imediat ce m-a observat, a zambit rautacios, si mi s-a adresat:

-Tii doliu ? Ti-a mai murit un neuron ? cu greu m-am stapanit sa nu-I adresez cateva vorbe de duh. M-am rezumat la a ma incrunta la el. Nu trebuia sa ma las afectata. David era rautacios cu toata lumea, nu doar cu mine. Asa, ca am preferat sa nu-I dau satisfactie demonstandu-i ca ma deranjeaza felul in care ma trateaza. Ceea ce facea el, nu-mi arata decat ca era incredibil de imatur.

- Cum spui tu…Deci…care e planul ? Ai de gand sa ma duci intr-un loc necunoscut…apoi sa ma abandonezi acolo ? Sa stii ca n-o sa mearga. Am retinut numele cafenelei, pot intreba pe cineva. Probabil ca acum, eu eram cea care exageram, dar nu excludeam in totalitate posibilitatea asta. David parea suficient de nebun incat sa faca asta. Iar eu trebuia sa ma astept la orice si sa nu-I permit sa ma ia prin surprindere. O adevarata aventura !

In ciuda faptului ca eu incercam sa ma mentin vigilenta, el nu a facut decat sa ridice din spranceana si sa se uite amuzat la mine. Cred ca eram sursa lui favorita de amuzament. Dupa cateva momente stanjenitoare in care, niciunul nu a mai spus nimic, David a rupt tacerea si mi-a facut semn sa-l urmez. Mergea repede…prea repede pentru o fata cu picioare scurte, asa cum eram eu. Dupa ce am ocolit cateva blocuri, am ajuns intr-o parcare. Oh, nu ! Avea de gand sa ma arunce in fata unei masini ! Exagerezi, Miranda ! m-a mustrat constiinta mea. Si, ca de obicei, avea dreptate. Brunetul a ajuns in fata unei masini superbe ! Cum de si-a permis David un Jeep ? El si Erika nu pareau ca si cum ar venii dintr-o familie foarte bogata. Erika lucra la o cafenea, iar David conducea un Jeep. Cat de ciudat e asta ? Dar.. atunci mintea mea a gasit o noua explicatie:

-Stai ! Masina asta e furata ?! de aceasta data, baiatul chiar a parut iritat de intrebarea mea.

- Nu ! Te-ai gandit ca poate chiar am muncit ca sa o cumpar ? Esti sacaitoare. Vrei sa urci odata ? nu am mai spus nimic de aceasta data. M-am urcat pe locul din dreapta si nu am mai spus nimic pe toata durata traseului. Cum de am avut incredere in el ? Unde avea de gand sa ma duca ? 

Cea mai mare parte din drum mi-am petrecut-o fiind incordata si de-a dreptul nelinistita. Stiam ca nu am avut cea mai stralucita idee, urcandu-ma in masina luxoasa a lui David. Tacerea era foarte incomodanta. De ce nu spunea nimic ? Era dubios de tacut. El nu tacea niciodata ! Aveam din ce in ce mai multe motive de ingrijorare. Tacerea si calmul lui David, nu puteau fi semne bune, nu-i asa ? Sigur…ceva nu era in regula.

Heeii ^^ De data aceasta am incercat sa nu mai zabovesc atat de mult cu next-ul...asa ca... uitati-l aici ! Sper sa va placa. Deeci...cam astea au fost capitolele linistite...de acum... actiunea, o sa se mai complice. Sper sa va placa si va multumesc enorm pentru ca imi cititi povestea !! <3 Puupiicii :*:*:*

All or NothingUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum