Capitolul 4: Străinii

673 24 7
                                    

                                              Capitolul 4 : Străinii

                  “ Străinii sunt doar acei prieteni pe care nu i-ai întâlnit încă“

 

Trebuia să recunosc că viaţa de una singură, nu era una atât de simplă, pe cât îmi imaginam. Când realizezi că eşti pe cont propriu printre oameni pe care nu-i cunoşti, într-un loc în care nu ai mai fost niciodată, începi să devii nesigur, plin de suspiciuni…aproape paranoic ! Teama este un sentiment care te poate acapara în totalitate într-un timp foarte scurt. Şi o dată ce se înrădăcinează în interiorul tău, este greu să mai elimini acea frică iraţională ce începe să te schimbe şi să te domine. Aveam senzaţia că eram pe cale să mă pierd…să alunec spre o persistentă îngrijorare şi confuzie. Mă simţeam abandonată într-o lume stranie. Într-o lume de care eu nu aparţineam. Începeam să pun la îndoială orice detaliu nesemnificativ, orice cuvânt rostit, orice persoană care mă privea. Precauţie sau disperare ?!

Nici măcar Erika nu-mi mai reprezenta cea mai mare sursă de încredere. Dintr-o dată, generozitatea ei  a început să mi-se pară bizară. Nu înţelegeam motivul pentru care voia să rămân acolo.  Acela era comportamentul ei tipic, sau urmărea ceva anume ? Totul îmi părea complet nerealist ! Cum ar putea cineva care, în urmă cu câteva ore, nici nu ştia de existenţa mea, să se ofere brusc, din proprie iniţiativă să-mi ofere atâta sprijin şi ajutor ? De asemenea, era dubioasă atitudinea lui David. Acesta era complet ostil faţă de mine, pe când sora lui, se străduia din răsputeri să mă facă să mă simt cât mai în regulă. Tot ce se întâmpla în jurul meu era derutant. Cu toate acestea, încercam să pretind că nu am nicio problemă. Încercam să mă comport cât mai natural şi să nu atrag atenţia asupra mea.

Pe parcursul zilei, nu au avut loc prea multe evenimente. Erika îşi făcea treaba cu foarte multă responsabilitate. Cafeneaua avea mai mulţi clienţi decât m-aş fii aşteptat. Localul nu se afla într-o zonă foarte expusă, dar, aparent, foarte multa lume ştia de existenţa lui. La un moment dat, mi s-a părut exagerat de aglomerat. Am fost şocată de efortul depus de Erika şi de faptul că nu era nici măcar puţin copleşită. Era calmă, raţională şi cu o debordantă încredere în propria persoană. Ştia cum să gestioneze situaţia, iar clienţii erau mulţumiţi de ea. În scurtele ei momentele de linişte, în care îşi permitea să ia câte o scurtă pauză, blonda, mai discuta şi cu mine. Aceasta mi-a spus că locul de muncă pe care îl avea la cafenea, însemna foarte mult pentru ea. Lucra acolo de la vârsta de 16 ani. Ceea ce mă surprindea teribil. Voiam să o întreb cum se descurca şi cu şcoala, dar aveam bănuiala că nu mai învăţa de ceva timp. Astfel, am preferat să-mi reţin întrebarea.

Timpul s-a scurs foarte greu. Ziua mi s-a părut interminabilă. Nu am beneficiat de foarte multă atenţie din partea Erikăi, pentru că aceasta avea foarte mult de lucru. David nu prea îşi petrecea mult timp acolo. Dar în rarele şi foarte scurtele sale vizite, nu făcea decât să-mi arunce priviri încruntate şi să o certe cu orice prilej pe sora lui. Nu ştiam dacă el doar îşi juca rolul fratelui mai mare şi responsabil, sau doar voia să-i calce pe nervi pe toţi cei din jurul lui…cu orice preţ. Chiar nu era cea mai bună companie pe care o puteai cere. Nimeni nu şi-ar dorii în preajmă pe cineva permanent îmbufnat şi irascibil, deci, nici eu nu mi-l doream prin apropiere. In mod normal, nu eram o fire uşor de intimidat, dar trebuia să recunosc că ma simţeam foarte ameninţată de prezenţa impunătoare a lui David.  Făceam tot posibilul să evit orice contact vizual cu el, fapt ce nu a rămas neobservat. Puteam să jur că zâmbea macabru şi satisfăcut de situaţia creată. Dar când am văzut că se apropie de masa la care stătusem toată ziua, m-a făcut să încremenesc. Nu mă consideram pregatită pentru o confruntare faţă în faţă cu o asemenea personă. Eram sigură că avea să domine întreaga conversaţie şi intenţiona să facă orice i-ar sta în putinţă ca să mă determine să plec imediat. Însă, trebuia să rămân stăpână pe mine. Să-mi controlez respiraţia care îmi devenea din ce în ce mai precipitată, să-mi stăpânesc bătaile inimii, şi pentru numele Lui Dumnezeu ! Trebuia să încetez din tremurat ! Era penibil !

David a ajuns imediat la masa mea, şi fără a-mi cere voie, s-a aşezat lejer pe scaunul din faţa mea. Încă mă străduiam să evit orice contact vizual. Îmi ţineam privirea aţintită pe fereastră. Şi vedeam cum soarele începe să coboare de pe cer. Localul avea să se închidă în curând, iar eu trebuia să mă gândesc unde m-aş putea duce. Gândurile începuseră să mi-se îndrepte în toate direcţiile, şi aproape am reuşit să uit de prezenţa lui David. Însă,  acesta şi-a dres glasul, iar eu, instinctiv mi-am întors privirea şi l-am văzut. Chiar era acolo ! Impunător şi cu o privire încarcată de ostilitate. Apoi, i-am vazut ochii…care îi trădau amuzamentul. Se distra copios. Erau atât de albaştrii şi de profunzi, încât, aveam impresia că în curând avea să mi-se taie respiraţia. Nu puteam înţelege cum de mă înfiorau atât de mult privirile lui, când eram complet fermecată de acei ochi superbi.

-Puştoaico…nu o să-mi dau niciodată seama cum de ai avut tupeul de a pleca de acasă, când tu te temi până şi de propria umbră, dar…ai respectele mele pentru că ai încercat. Îţi garantez că…în cel mult o săptămână o sa te întorci acasă, la pătuţul tău mare, pufos şi roz.

- “Puştiule“…dacă ai venit aici cu scopul de a mă convinge să mă întorc acasă…poţi să pleci ! M-am decis…şi nu mai am de gând să mă întorc acolo. Aşa că…te străduieşti degeaba. i-am răspuns eu, încercând să par cât mai hotărâtă şi cât mai plină de încredere. Spre fericirea mea, vocea nu mi-a tremurat deloc. Şi am reuşit să citesc pe chipul lui o oarecare surprindere amestecată cu un fel de satisfacţie…

- Nu…nu am venit să te conving. Nu-mi pasă ce faci cu viaţa ta. Ţi-am dat un sfat doar. Voiam să-ţi spun că Erika o sa închidă în curând. Ea a propus să te luăm la noi acasă, dar…nu prea mă încântă ideea de a aduce o străină în casa mea ! Aşa că…sper că îţi place cafeneaua…pentru că aici o sa dormi până o sa te decizi sa îţi iei zborul. chiar când aveam de gând să-i dau una dintre acele replici usturătoare din repertoriul meu, am auzit un ţipăt ascuţit şi sunetul a ceva spart. M-am speriat pentru o clipă, la fel şi David, pentru că am recunoscut imediat acel ţipăt ca fiind al Erikăi.

Ne-am ridicat amândoi de pe scaune şi am văzut-o pe blondină în cea mai neaşteptată ipostază. Chiar după tejghea, era acolo, era îmbrăţişată strâns de un băiat. Aceasta îşi lăsase capul pe pieptul lui, având în vedere că el era mult mai înalt decât micuţa şi firava de ea. Băiatul…era clar un rebel. Nu-l vedeam prea bine, dar puteam observa cu uşurinta nenumăratele tatuaje de pe braţele cu care o strângea pe Erika cu atâta putere. Imaginea era una foarte romantică…dar dintr-un motiv anume, lui David nu-i plăcea ceea ce vedea. Tot ce ştiu e că a plecat foarte nervos din local, imediat după ce a rostit un nume >> Trevor <<

Îmi pare teribil de rău că întârzii atâta, dar , îmi cam place să mă plimb. Iar în ultima vreme, chiar nu am mai stat pe acasă. Sper să vă placă acest capitol. Și sper să vă placă și de Trevor <3 Pentru că eu una, îl iubesc. Vă mulțumesc enorm pentru ca citiți ceea ce scriu. Mă ajută enorm toate cuvintele voastre frumoase ! Și, după acum am mai spus, o să fac tot posibilul să nu vă dezamăgesc :o3 Puupiici :***

All or NothingUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum