All or Nothing

Capitolul 14: Dilema

                                              Capitolul 14: Dilema

                              “Eyes are useless when the mind is blind”

 

A trecut o saptamana de cand nu am mai dat ochii du David. Trebuia sa recunosc ca absenta lui ma afecta mult mai tare decat m-am asteptat. Aveam frecvente momente in care cedam si ma innecam in lacrimi de dor. Insa, stiam ca situatia nu avea sa se mai remedieze. Erika spunea ca David este foarte ocupat cu scoala si ca nu mai avea timp sa o ajute la cafenea. Insa, Trevor, era mult mai sincer si imi povestea despre toate escapadele lui David, cu tot felul de straine. Nu ma ajuta prea mult acea informatie, dar ma putea determina sa incep sa ma simt din ce in ce mai dezgustata de acest David.

In contnuare, Trevor isi petrecea timpul avand grija de mine. Se oferise chiar sa ma ajute sa imi gasesc un loc de munca, fiind perfect constient de situatia mea materiala destul de instabila. Banii mei se imputinau de la o zii la alta. Nu aveam sa ajung prea departe in acel mod. Iar gandul ca aveam putin sprijin din partea lui, ma mai alina putin. Era un gest foarte altruist, defapt, tot ceea ce facea pentru mine era altruist, insa, incepeam sa am tot felul de dubii cu privire la ceea ce ar putea urmarii. L-am intrebat de zeci de ori care este motivul pentru care face atat de multe lucruri pentru mine, dar de fiecare data primeam acelasi raspuns “ Te ajut pentru ca asta vreau sa fac. Apropo: cand ai facut ultima data curat aici ?! Dumnezeule ! Miranda, esti fata ! “ Am ajuns sa petrecem foarte mult timp impreuna si sa ne intelegem surprinzator de bine. Pe Erika nu parea sa o deranjeze faptul ca iubitul ei petrecea mai mult timp cu mine decat cu ea. Ba chiar, parea incantata de relatia noastra de prietenie. Situatia mea era extrem de ciudata, dar incepeam sa ma acomodez treptat cu acest mod de viata.

In momentul asta, e in jur de ora 2:00 AM, iar eu nu am somn. Imi petrec timpul in fata laptopului pe care mi l-a oferit recent Trevor. De ceva vreme am fost complet exclusa, privata de viata unui adolescent. Stiu ca asta e soarta pe care mi-am ales-o. Stiu ca am fugit de acasa si ca ar trebuii sa suport consecintele. Dar…asta nu inseamna ca inca nu mai am aceleasi deprinderi si interese pe care le aveam inainte. Pierdusem nenumarate episoade din serialul meu favorit, aveam atat de multe mesaje pe toate conturile pe care eram abonata, si nu mai ascultasem de ceva vreme muzica. Cu aceasta ocazie, am reusit sa-mi fac timp si sa caut trupa lui Trevor, si am ajuns la concluzia ca aveam melodii chiar foarte bine, iar tipul asta nu canta absolut deloc rau. Eram impresionata.

Nici nu stiam cum s-a scurs timpul, dar la auzul unui zgomot venit dinspre cafenea, am privit instinctiv ceasul si am constatat ca era ora 4. Mai erau ore bune pana la deschiderea localului. Brusc, am inceput sa ma alarmez. Cineva intrase prin efractie in cafenea ? Un gand linistitor mi-a aparut in minte: era Trevor ! Nu eram singura care nu putea sa doarma. Am iesit din bucatarie si m-am indreptat spre incaperea localului. Am aprins lumina si am ramas socata. Nu era Trevor. Nu era Erika. La naiba, nu era nici macar David ! In fata mea se afla un strain. Era un barbat inalt, de 24-25 de ani, cu o prezenta foarte protocolara. Purta un costum negru foarte bine aranjat. Privirea lui, era una extrem de mirata si confuza. Ma analiza cu atentie fara sa scoata vreun sunet. M-am gandit ca ar fii nepoliticos si penibil sa stau pur si simplu acolo, inmarmurita si doar sa-l privesc. Asa ca mi-am facut curaj si m-am adresat lui:

-Ammm…va pot ajuta cu ceva ? acesta a parut si mai surprins dupa ce i-am vorbit, dar a reusit sa se redreseze si sa-si reia postura serioasa si increzatoare.

-Nu cred. Ce cauti aici ? m-a intrebat el  impertinent, insa ochii sai exprimau doar pura curiozitate si surprindere. Tonul pe care il folosise nu a fost unul dur, era slab, bland si sesizasem un soi de accent.

-Ce caut eu aici ? Tocmai ai intrat prin efractie intr-un local. Stii…nu tu ar trebuii sa pui intrebarea asta. i-am raspuns eu cu un strop de agresivitate in glas. Adevarul era ca nu arata ca un jefuitor, sau orice altceva, dar trebuia sa par cat mai nestiutoare. Aveam un presentiment ca acest barbat era mai indreptatit sa se afle aici, decat eram eu. La auzul replicii mele, acesta a zambit discret.

-Cred ca avem o imensa neintelegere. Vrei sa te asezi si sa discutam ? stiam ca nu reprezenta un pericol pentru mine, si nu aveam niciun motiv sa refuz, insa, ideea nu-mi suradea deloc.

-Stii…toate filmele de groaza si dramele cu psihopati m-au invatat ca asta este momentul in care eu trebuie sa sun la politie. Am incercat sa-mi mentin o jovialitate prefacuta in glas, fiindca stiam ca situatia era foarte incomoda, si puteau aparea repercursiuni grave. Insa, acesta doar a ras cu pofta de data asta. Rasul sau imi trimitea fiori prin tot corpul. Nu era terifiant, era prea placut.

-Conjunctura este una foarte hilara, dar imi esti simpatica. Imi pare rau, ma numesc Blake Bennet. Si atunci, creierul meu a inceput sa proceseze.

-Bennet? Tu esti proprietarul ? Adica…este localul tau? Oh, am dat de naiba ! acesta si-a retinut un alt ras, doar a schitat un zambet mandru, si mi-a facut semn sa ma asez pe un scaun din fata barului. Ma simteam penibil in pijamalele mele roz, comparativ cu tinuta lui sobra, profesionala si probabil extrem de scumpa. Acesta s-a dus in spatele barului si a inceput sa trebaluiasca.

-Stii…am fost politicos si m-am prezentat . Acum e randul tau, daca nu te superi. minunat ! Nu numai ca ma considera ignoranta, dar probabil ca acum se gandea ca sunt complet lipsita de maniere.

-Sigur…imi cer scuze. Sunt Miranda Fannings, si aparent, ti-am invadat teritoriul. Am adaugat un zambet prezentarii mele sumare. Nu puteam sa adirm ca ma simteam amenintata, dar era totusi prezenta o stanjeneala intre noi. Nu aveam habar ce i-as putea spune, si nici el nu mai intentiona sa deschida vreun subiect. Cu cat tacerea se asternea din ce in ce mai mult intre noi, cu atat mai mult incepeam sa realizez gravitatea situatiei in care ma aflam. Daca avea sa ma alunge din cafenea? Daca Erika putea sa aiba probleme din cauza mea, si avea sa ramana fara locul de munca, la care tinea atat de mult. Trebuia sa fac ceva pentru a remedia situatia.

Cand fabulosul Blake Bennet mi-a intins o ceasca plina cu ceai l-am privit sceptica. Din toate filmele cu violatori si obsedati, pe care le-am vazut, am realizat ca acesta era momentul in care trebuia sa refuz bautura. I-am multumit totusi si m-am prefacut ca sorb o inghititura din lichidul fierbinte.

Acesta s-a asezat in fata mea si se juca cu servetelele rasfirate pe bar. Aparent, Erika a uitat sa aranjeze in urma ei, ceea ce, nu era un bonus pentru situatia in care se afla, dar Blake nu parea sa fie preocupat de acest lucru, sau de dezordinea de pe bar. El ma privrea in tacere, ca si cum mi-ar fi trecut in revista orice amanunte mi-ar fi tradat identitatea. Intr-un final m-a intrebat:

-De cat timp stai aici?

-Aproximativ o luna. am raspuns eu scurt.

-Din ce motiv?

-E o poveste lunga…

-Nicio problema. Avem timp…