Trandafirul Din Mlaștină

3. Dacă o să îți găsească mâine cadavrul, mie o să îmi pună întrebări

CAPITOLUL 3

Dacă o să îți găsească mâine cadavrul, 

mie o să îmi pună întrebări

Cu cât analizam mai mult atmosfera din local, cu atât îmi plăcea mai puţin, pentru că îmi dădeam seama ce fel de petrecere era.

Barul nu avea un stil anume, era o învălmășeală de decorațiuni ciudate și sinistre. Totul era din lemn, aproape putred, mucegaiul era la el acasă. Pe pereți erau atârnate trofee de vânătoare și deasupra barului era întinsă o imensă și hidoasă piele de aligator. Cineva se gândise că ar fi o idee bună să îi bage săgeți de darts unde fuseseră ochii. Erau instalații colorate atârnate peste tot, probabil tentativă de a mai înveseli locul, pentru că altfel ar fi arătat ca o cocioabă gata să se prăbușească. Mă nelinișteau teribil găurile din podea si faptul că dedesubt era probabil o duzină de aligatori ce așteptau flămânzi.

Doar vreo zece persoane erau de la petrecerea lui Trey, în rest tot felul de tipi dubioşi, indieni sau de alte naţionalităţi, majoritatea deja foarte beţi şi care probabil se ocupau cu orice, dar nu cu lucruri legale. Ruth îmi spusese că aici se întâlneau braconieri, traficanţi de droguri sau chiar proxeneţi, nimeni nu îşi bătea capul să vină în mlaştină să controleze. Nu o crezusem, dar cu cât analizam mai mult în jurul meu, cu atât îmi dădeam seama în ce naibii mă băgasem. Nu eram singura persoană cu piele albă din încăpere, dar probabil eram o noutate numai bună de holbat pentru ei. Primisem într-o jumătate de oră fluierături şi avansuri scârboase cât pentru întreaga viaţă, iar Ruth nu părea să aibă de gând să plece prea curând.

Cain dispăruse.

În stilul propriu, mai fumase o ţigară cu Trey, apoi îl văzusem ieşind. Asta se întâmplase în urmă cu vreo douăzeci de minute, deci era clar că depăşise limita de timp în care mă suporta prin preajma lui.

Încercam din răsputeri să nu fiu afectată de asta, să nu îmi pese că eram atât de insuportabilă pentru bărbatul ăsta. Îmi spusese câteva chestii dubioase şi eram sigură că urma să le întorc pe toate părţile când o să ajung acasă.

Băusem doar apă şi Cola, care începea să îmi dea o stare şi mai puternică de agitaţie.

Ruth s-a încruntat la paharul meu, apoi l-a dat pe al ei pe gât. Nu eram foarte sigură ce avea acolo, dar o amețise deja bine de tot.

Mă simțeam tot mai inconfortabil și nu mai era din cauza lui Cain. Nici din cauza beţivilor nesimțiți din jur.

— Femeia aia nu își ia privirea de pe mine. I-am șoptit lui Ruth, apoi am prins-o de mână când a vrut să se întoarcă. Nu te uita, am adăugat disperată.

— Te referi la baba de la masa din colţ?

Am aprobat din cap, aruncând o altă scurtă privire acolo. Era o femeie în vârstă – ca să nu o numesc precum Ruth – masa la care stătea era foarte dubioasă, înconjurată de lumânări. Nimeni nu se apropia de ea, îşi savura singură sticla de bere. Uitându-se insistent la mine.

Ruth a început să râdă şi s-a întors spre ea.

— Nu te speria, probabil te analizează pentru că ştie cine eşti. Madame LaRue este la fel de inocentă ca şi pisica aia de la picioarele ei.