Trandafirul Din Mlaștină

7. Mai vrei să conduci singură acum?

 
 
 
 
                                                                       CAPITOLUL 7
 
                                                                 Mai vrei să conduci

                                                                      singură acum? 
 
 
 
Nu ştiam dacă era o ameninţare sau o atenţionare, dar nu am insistat să detalieze. Încă nu eram sigură că se întâmpla asta. Mai exact, ce era asta?
Tocmai ne dădusem şansa la o relaţie?
Rose Airline şi Cain Brox, persoanele care abia suportau să se privească?
M-a bufnit râsul din senin.
— Ce? a zâmbit şi Cain.
— Te-ai fi gândit vreodată că o să ajungem aici?
— Nici într-o mie de ani.
Am râs din nou, apoi el s-a desprins de mine şi m-a ajutat să cobor de pe capotă. Începusem să mă obişnuiesc cu poziţia aia şi nu mi-a plăcut despărţirea. Nu o să îmi fie deloc uşor să iau lucrurile încet, sălbăticiunea ce înviase în mine voia să sară pe el.
— Dar trebuie să stabilim nişte reguli.
A spus, şi uite aşa s-a dus excitarea mea la culcare.
— Ce reguli? m-am încruntat la el. Urăsc regulile atunci când nu le fac eu. Nu a părut deloc deranjat de mârâiala mea, şi-a mijit ochii la mine.
— Nimeni nu trebuie să ştie asta, aşa că ajunge cu alergatul după mine prin magazine.
M-a oprit înainte să iau foc.
— Momentan. Pentru Dumnezeu, Rose, înţelege că fac totul pentru tine. Puţin îmi pasă mie ce crede oraşul ăsta de mine, nu mai au ce să îmi facă, dar nu aş suporta să îi aud vorbind de tine. Înţelegi asta? I-aș călca în picioare dacă te-ar jigni din cauza mea și știm amândoi că ar face-o. Cunoști orașul ăsta foarte bine.
Mi-am strâns buzele, mi-aș fi dorit să îi spun că nu avea dreptate... dar avea.
— Nu eşti diavolul, Cain. În ciuda numelui.
— Pentru ei, sunt mai rău atunci când vine vorba de o fată ca tine. Se aşteaptă să ieşi cu fiul primarului, nu cu blestematul jumătate cajun, jumătate american, care a fost arestat de mai multe ori decât pot majoritatea dintre ei să numere. Sunt cea mai rea alegere pe care o puteai face în viaţa asta, dar...
S-a oprit brusc, uitându-se la mine şi respirând adânc.
— Dar, ce? am insistat.
— Dar am o limită.
Ochii mei s-au mărit, simţeam că trebuia să înţeleg asta, dar îmi era teamă să o cred.
— O limită?
Cain s-a uitat sâcâit la mine.
— La dracu', chiar vrei să mă faci să o spun, nu? Bine, te vreau! Te vreau de când te-am văzut prima dată, te-am vrut chiar şi când te uram. Mă înnebuneşti şi nu sunt în stare să înţeleg de ce, m-am săturat să mă lupt cu mine, şi aşa poate o să înţeleg ce mă atrage atât la tine. Era realizabil înainte, dar ce s-a întâmplat mai devreme ne dă clar de înţeles că nu am cum să rezist dacă tu vii singură la mine.
Începuseră iar să îmi tremure picioarele, îmi era atât de cald încât voiam să mă dezbrac chiar acolo, pe marginea drumului. M-am rezemat de capota ca să îmi menţin stabilitatea.
— Dar! a subliniat Cain din nou. Asta nu ne promite nimic, e doar o încercare, habar nu avem unde o să ajungem şi dacă o să mai vrem asta peste o săptămână. În special dacă o să vrei tu. Hai să aşteptăm până când o să fim siguri că e ceva real, apoi tu poţi să faci ce vrei.
— Ce vreau? am zâmbit. A zâmbit şi el, în acel mod periculos. Avea cele mai înnebunitoare buze pe care le văzusem în viaţa mea, erau pline, dar asta nu le făcea feminine, ci numai bune de muşcat.
— Ce vrei.
Îmi treceau deja o mie de gânduri prin cap odată cu aprobarea asta, dar nu voiam să îl sperii.
— Bine! Alte reguli?
A clătinat din cap că nu.
— Atunci am şi eu una.
Nu a părut să îi placă asta, şi-a mijit ochii, dar nu a comentat.
— Te întorci la liceu.
Figura i s-a schimbat imediat, nu era un semn bun.
— Aşa cum tu ai pus regula aia pentru mine, eu o pun pe asta pentru tine. Nu poţi renunţa la liceu, Cain, nu tocmai acum, când eşti atât de aproape. Eşti prea genial să rămâi în locul ăsta.
Expresia i s-a mai calmat, dar a clătinat din cap.
— Asta e mult mai complicat decât poţi înţelege acum, Rose. Să nu ai impresia că a fost o decizie uşoară.
— Oricare ar fi motivul, nu poate suficient să îţi distrugi viitorul.
A zâmbit cu amărăciune şi s-a aplecat să ridice fierul ăla.
— Ce zici de protejarea familiei mele? Ţi se pare suficient?
Şi-a trecut mâna prin păr şi l-a tras iar pe tot pe spate.
— L-ai cunoscut deja pe tatăl meu, ai simţit pe pielea ta ce fel de nenorocit e. Nu ai idee de ce e capabil, de fapt. Toată viaţa a chinuit-o pe mama, până în punctul în care a adus-o la demență. Sora mea a avut inteligența să îşi găsească acelaşi tip de nenorocit, care acum nu vrea să îşi recunoască copilul. Mama nu mai poate să lucreze, sora mea are un bebeluş de două luni jumătate. Eu sunt tot ce le-a rămas, Rose. Am renunţat la liceu, pentru că trebuie să am grijă de ele, sunt singurul ce poate câştiga bani acum. Lucrez cu unchiul în mlaştină în fiecare zi, mi-aş dori să mă întorc la liceu. Drace, cât mi-aş dori, dar cel puţin până mai creşte Lizy, nu e posibil.
L-am privit şi totul din mine s-a făcut praf.
— Nu face asta! a răbufnit dintr-o dată. Nu plânge de mila mea. Nu ţi-am spus asta ca să te impresionez, ci ca să mă laşi în pace cu subiectul ăsta. Ne-am înţeles?
Am aprobat din cap, încercând să îmi îndes lacrimile pe unde veniseră. Mă  simţeam atât de ipocrită, de imatură. Credeam că viaţa mea era grea, că era chinuitor să am o mamă aşa strictă. Dar, în realitate, aveam totul. Nu mi se pusese niciodată vreo piedică în performanţa mea academică, putusem să aspir cât de departe voiam. Cain îşi dorea acelaşi lucru, dar era legat de o mie de sfori.
M-am apropiat de el şi mi-am pus palma pe obrazul lui, zâmbind tandru ca să îl calmez.
— Ne-am înţeles.
Momentan.
Nu eram încă în poziția să mă bag aşa în viaţa lui, dar chiar dacă nu rămâneam împreună, tot aveam să fac ceva în legătură cu asta. Cain o să termine liceul ăla şi o să îşi urmeze visul chiar dacă trebuie să îi mut toată familia în casa mea şi să o închid pe mama în beci până la sfârşitul anului. Serios că nu era deloc o idee rea.
— Ce Dumnezeu e chestia aia? am arăt spre fierul din mâna lui, schimbând subiectul.
— E un cric mecanic. Al meu s-a rupt şi era să cadă camioneta pe mine.
Am făcut ochii mari, el a început să râdă.
— Îţi repari singur camioneta?
— Nu prea am chef să dau câteva sute de dolari pe ceva ce pot să fac şi singur.
— De asta umbli tu pe străzi acoperit de ulei şi înnebuneşti toate fetele?
M-a privit cu o sprânceană ridicată, apoi a rânjit.
— Neintenţionat, să ştii.
Mi-am dat ochii peste cap.
— Sunt sigură, te-ai plictisit după ce te-ai spălat pe păr şi nu ai mai continuat cu restul?
A început iar să râdă. Zâmbetul era la fel de înnebunitor ca noaptea trecută, nu visasem asta.
— Mi-a sărit motorină pe față. Gata cu întrebările, domnişoară curiozitate. A privit în spatele meu. De unde ai furat maşina aia?
Mi-am amintit brusc de Trixie, de ceilalţi, de faptul că aveam o viaţă în afară braţelor lui Cain.
— Fir-ar! am bombănit, scoţându-mi telefonul. Aveam cinci apeluri de la Trixie şi unul de la Azee, dar telefonul rămăsese pe silenţios de la ore. O să mă omoare! Am sunat-o imediat.
— Rose, eşti în regulă? Ce s-a întâmplat?
Părea agitată.
— Îmi pare rău, Trix, am pierdut noţiunea timpului cu... ochii mei s-au ridicat imediat spre Cain, el a ridicat din sprâncene. Nu puteam să spun cu cine pierdusem eu rău de tot timpul.
— ... Ceva. Mă întorc acum, încă sunteţi acolo?
— Nu, am plecat acum vreo zece minute. L-am chemat pe Ben să ne ia cu duba mamei lui, oricum nu ar fi intrat toate jucăriile şi cărţile în maşina mea.
Nu părea supărată, am respirat uşurată.
— Noi suntem la Red Chillies,  ne-am oprit să mâncăm ceva, crezi că poţi să vii aici?
— Da, sigur. Cât timp mai staţi acolo?
M-am uitat la Cain, dându-mi seama că nu aveam deloc chef să plec de lângă el. Nu se ştia în ce toane avea să fie data viitoare.
— Cam jumătate de oră.
— Perfect. O să vin acolo, pa.
Şi am închis telefonul, pentru că nu mai puteam să vorbesc normal în timp ce ochii lui se uitau atât de atent la gura mea.
— Chiar ai ceva cu gura mea, nu?
 am spus eu, punând telefonul pe vibraţii şi băgându-l în buzunar.
Ochii lui s-au ridicat imediat, surprins că fusese prins. A clătinat din cap şi a zâmbit în acel stil ce parcă spunea "habar n-ai", apoi s-a întors spre portieră.
— Nu credeam că o să îţi spun asta vreodată, dar gata cu furatul maşinilor ca să vii după mine.
— Nu am furat-o, i-am cerut-o. Cu "te rog" şi tot tacâmul, m-am apărat eu, îngâmfată. A deschis portiera şi a aruncat cricul pe scaunul din dreapta.
Doar nu avea de gând să plece aşa? Mi-a făcut semn să mă duc la maşina mea, m-am pus în mişcare, puţin spus dezamăgită, dar la ce mă gândeam?! Trebuia să mă întorc acasă.
El a venit după mine, inima mea a început iar să ţopăie, gândindu-se aiurită la un sărut de la revedere, dar Cain nu a făcut nimic.
Am şovăit câteva secunde, am deschis portiera şi m-am uitat la el. Nu aveam curajul să mai fac eu iar primul pas, nu voiam să mă considere deja o lipitoare pupăcioasă, aşa că am intrat în maşină, resemnându-mă. Dacă acceptase să ne dăm o şansă, nu însemna că se transformase în vreun romantic dintr-o dată.
El a prins portiera şi a închis-o după mine, am pornit motorul şi am întors capul spre el, geamul era deschis complet. Maşina lui Trix avea aerul condiţionat defect şi era ca într-un cuptor în interiorul ei.
— Spor la reparat, am spus, pentru că nu aveam idee ce altceva aş fi putut să spun.
— Mersi.
S-a aplecat cu coatele pe ușă, inima mea a început să facă tumbe.
— Ai grijă de tine, Rose. Te rog.
Mi-am prins buza de jos între dinţi şi am aprobat din cap, nici măcar asta nu l-a convins să mă sărute.
— Spune-mi numărul tău de telefon.
L-am privit curioasă.
— O să îl notezi sau...
— O să îl ţin minte.
OK, asta era impresionat, dar cine eram eu să îl subestimez. I-am spus numărul de telefon, foarte repede, ca să îl pun în dificultate. A rânjit, dându-şi seama  ce  urmăream.
— Şi al tău?
— O să te sun eu.
Mi-am dat ochii peste cap.
— Bine, am bodogănit, întorcându-mi atenţia spre volan.
— Altceva mai doreşti? l-am întrebat arţăgoasă înainte să accelerez.
Şi-a mijit ochii la mine.
— Da, gura aia afurisită.
M-a prins de ceafă şi m-a tras spre el.
Aş fi minţit să spun că nu aşteptasem asta ca un muritor de sete apa în deşert. Toată frustrarea mea s-a vaporizat imediat pe buzele lui, ce deveneau parcă din ce în ce mai afrodisiace.
Nu mai era un sărut brutal, ci unul lasciv, lent şi posesiv. Degetele lui mi-au masat uşor ceafa, simţeam acele inele cum se presau în pielea mea, dar durerea era ultimul lucru pe care îl simţeam în acel moment. Nu ştiam ce să fac cu propriile mâini, aşa că am strâns volanul în pumni.
Când s-a depărtat uşor, Cain a înghiţit în sec şi apoi mi-a muşcat buza de jos.
— Pleacă acum, până nu te scot din maşina asta şi...
Ochii lui, ca un ocean adânc şi periculos, s-au ridicat spre mine. Am înţeles totul perfect, nu era nevoie să continue. M-a eliberat şi s-a tras un pas înapoi. Cu creierul vraişte şi corpul trepidând de senzaţii nebănuite până acum, am reuşit să mişc maşina de pe loc. Am reuşit să întorc în mijlocul străzii şi l-am privit încă o dată, înainte să accelerez şi să mă îndepărtez.
Am respirat o gură mare de aer şi mi-am şters transpiraţia ce mi se adunase pe gât.
Dumnezeule, în ce m-am băgat?
Dacă era în stare să mă înnebunească aşa după un sărut la marginea străzii, ce o să îmi facă mai târziu?
Tot ce speram era să nu mă aleg cu o inimă distrusă din situaţia asta.
Telefonul mi-a vibrat în buzunar, ajutându-mă să ies din avalanşa de gânduri şi temeri. Mă aşteptam să fie Trixie, însă era fix persoana cu care nu voiam sub nicio formă să vorbesc.
Am tras o gură mare de aer.
— Da, mamă.
— Unde eşti?
Cunoşteam foarte bine tonul ăsta, era tonul "eşti la un pas foarte mic de a fi pedepsită pentru două luni". Nu aveam niciun chef să inventez minciuni, nu avea decât să ia foc. La cât de supărată eram pe ea, mă mânca pe limbă să îi spun că tocmai îl sărutasem pe Cain Brox pe capota maşinii, în mlaștină. Oricât de mult mi-aş fi dorit să îi aud reacţia, voiam să mai ies din casă pentru următoarele luni.
— Am fost la cumpărături pentru festival, nu ţi-a spus tata?
— Ba da, dar mi-a spus că eşti la Walmart. Eu sunt acolo acum şi nu văd maşina lui Trixie.
Băga-mi-aş!
— Da... am... am decis să ne oprim la Red Chillies. Ne era tuturor foame.
Chiar în timp ce spuneam asta, am văzut restaurantul.
— Rose, nu îndrăzni să mă minţi. Eşti într-o maşină.
— Da, mamă, acum am ajuns la restaurant. Vrei să îţi trimit o poză de aici?
Poate fusesem controlată de mama întreaga viaţă, dar asta nu însemna că nu devenisem şi o mică mincinoasă profesionistă din cauza asta. Nu mă simţeam absolut deloc vinovată când o minţeam pe ea.
Am auzit-o respirând pe nas, ăsta era primul semn de nervi peste măsură.
— Ştii că nu îmi place restaurantul ăla, Rose. Nu îmi place șă mergi în asemenea locuri.
Mi-am dat ochii peste cap în timp ce coboram din maşină, găsisem repede loc de parcare chiar lângă maşina lui Ben, ce avea ursuleţi de pluș îndesaţi în spate până în punctul în care erau striviţi de geamuri. Erau chiar caraghioşi.
— Nu o să stau mult, mamă.
— Trimit pe cineva să te ia. Acum!
Şi mi-a închis. Fix aşa, fără niciun fel de alte discuţii, dar nu eram şocată. Am băgat telefonul înapoi în buzunar şi am mers spre intrare, aş fi mâncat ceva, chiar îmi era teribil de foame după prânzul ăla eşuat şi toţi dinozaurii ce îmi mâncaseră prin stomac din cauza lui Cain, dar nu mai aveam ocazia.
Trixie m-a văzut şi s-a ridicat să îmi facă cu mâna. Erau la o masă din centru, lângă fereastră. Red Chillies era restaurantul preferat al oraşului, toată lumea mânca aici, inclusiv turiştii, pentru că era cea mai bună mâncare picantă, iar Redmond, bucătarul şef şi patronal localului, făcea cele mai tari frigărui.
De ce ura mama locul ăsta? Pentru că Redmond era cajun, iar mama îl considera un pericol de lăsat prin preajma mâncării. Nu conta că era cel mai modern restaurant din oraş, că era atât de curat încât puteai să mănânci liniştit de pe jos şi avea 4,9 la recenziile de pe Google. Nu, pe mama o interesa culoarea pielii omului. Uneori, mă întrebam cum mai supravieţuia în oraşul ăsta, la cât de rasistă era.
Am ajuns la masa lor şi a început automat să îmi plouă în gură. Toţi aveau în faţă câte un burger ce mirosea de îmi venea să mor, tot restaurantul mirosea aşa.
— Mănâncă cu noi! Trix mi-a făcut loc lângă ea, pe canapea. M-a durut sufletul – şi stomacul – să clatin din cap.
— Nu pot, trebuie să ajung acasă, i-am întins cheile. Mulţumesc pentru maşină.
Ea a dat din cap, zâmbăreaţă. Azee şi Ron mâncau cu gurile pline, Ben se roşise la faţă şi îmi evita privirea. Ca de obicei, reacţiile lui erau dulci şi amuzante, dar privindu-l, m-am gândit dacă aşa arătasem şi eu aseară, când mă roşisem în obraji din cauza lui Cain. Nu mai era un secret pentru nimeni că Ben mă plăcea, îmi lăsa biletele prin vestiar şi flori în bancă încă din clasa a noua, dar nu îndrăznise niciodată să mă invite în oraş sau să îmi spună mai mult de trei cuvinte într-o conversaţie. Privindu-l, mi-am dat seama cât de diferit era de Cain. Nu doar fizic, dar şi din punct de vedere al atitudinii. Ben nu ar fi îndrăznit niciodată să mă sărute în halul ăla, să mă urce pe capota unei maşini. Nu eram sub nicio formă atrasă de el, iar Cain mă înnebunea.
Am rămas şocată în propria mea conştientizare că îmi plăceau băieţii răi. Sau poate doar Cain. Rău era şi Max, dar asta nu mă făcuse să îl plac vreun pic.
Îmi plăcea doar Cain, la naiba. Rău, bun, cu antene... nu conta.
— Îmi pare rău, poate data viitoare. A spus Trix, trăgându-mă din gândurile mele aiurite.
— Poftă bună. Ne vedem mâine.
— Nu vrei să vezi ce am cumpărat?
— Sunt sigură că ai făcut alegerea bună. Mâine sper să găsim idei şi pentru restul standurilor.
— Ăla de pe tine e ulei de motor? Ron s-a apropiat, studiindu-mă. M-am privit imediat, apoi m-am speriat și mi-a venit să râd în același timp. Aveam ulei pe maiou, acolo unde mă strânseseră brațele lui Cain. Aveam pe coapse, puteam să jur că și pe fund.
— Da, dar nu de la mașina ta, Trix, stai liniștită. Am clarificat amuzată când deja făcuse ochii mari.
Am plecat mai mult pentru că nu mai puteam să suport mirosul, Ben m-a amuzat când mi-a făcut cu mâna, dar nu a spus nimic, pentru că avea gura plină cu mâncare. Bietul de el, avusese ghinionul să rămână mai scund decât mine, asta fusese mereu principala lui piedică. Nu era nici slab, nici vreun musculos, dar se cam uita în sus la mine şi asta îi ucidea tot curajul.
Am ieşit din restaurant şi am respirat aerul proaspăt, deşi încă simţeam mirosul cărnii prăjite şi al sosurilor picante.
Aproape că m-am izbit de tipul care stătea în faţa uşii.
— Scuze, am şoptit, încercând să îl evit şi să merg spre parcare, dar el m-a blocat, făcând un pas în laterală.
— Rose!
A spus imediat glasul străinului. Am ridicat privirea spre el, moment în care el m-a analizat atent, apoi şi-a dat seama că eram cine trebuia.
Poate el găsise pe cine voia, dar eu nu îl mai văzusem în viaţa mea. Nu era, sub nicio formă, genul de tip pe care să îl vezi şi să uiţi de el.
— Da... ne cunoaştem?
A zâmbit şi a întins mâna spre mine.
— Tyson. Sunt noul tău şofer.
M-am holbat la el. Cu gura căscată.
Oh, băga-mi-aş!
—  Şoferul... mmmeu? m-am bâlbâit ca o tembelă, dar aveam toate motivele. El a zâmbit iar, cu cel mai nenorocit zâmbet, dacă tot am adus vorba, şi mi-a arătat nişte chei, apoi a apăsat pe buton şi s-a auzit clicul. Am întors capul, la nici patru paşi de noi era parcat un Audi imens. Era exact ca al mamei, deci ştiam foarte bine că era un Q8, doar că al mamei era roşu, pe când al meu – al meu – era negru. Complet negru. A început să îmi ţopăie inima de extaz, dar apoi mi-am amintit de tipul din faţa mea.
Ştiind-o pe mama, îmi făcusem o imagine destul de clară a şoferului meu. Îmi imaginasem un tip sobru, îmbrăcat la patru ace, serios şi trecut de patruzeci de ani. Tipul din faţa mea, Tyson, părea că tocmai ieşise de la facultate şi venise să mă ia pe mine.
— Glumeşti, nu? am bufnit amuzată, asta era cea mai logică concluzie.
El a zâmbit iar, uitându-se la mine. Uitându-se de sus, foarte important de menţionat. Părea la fel de înalt ca şi Cain.
— Hai să vedem! mi-a făcut cu ochiul, apoi cu capul spre maşină.
Am început să râd, deşi puţin tensionată.
— Nu, nu, nu merg nicăieri cu tine domnule Sunt-noul-tău-șofer. Mama nu ar fi fost niciodată de acord cu... am făcut semn spre el, din cap până în picioare.
Asta l-a făcut să rânjească într-un mod periculos pentru mine.
— Cu? a ridicat din sprânceană. Două fete au trecut pe lângă noi, voiau să intre în restaurant, le-am făcut loc, dar una a întors capul după Tyson până când era cât pe ce să se izbească de uşă.
Sub nicio formă nu mergeam undeva cu el. Părea tipul ăla superb, irezistibil, în plasa căruia picai imediat şi apoi te trezeai răpită şi închisă la subsol.
Am o viaţă prea complicată pentru asta.
Am ridicat un deget spre el, făcându-i semn să stea acolo şi să nu se apropie, apoi am sunat-o pe mama.
— Da!
— Mamă, ai trimis pe cineva după mine?
— Da, ţi-am spus asta. Nu aveam chef să mai vin şi acolo după tot drumul de la New Orleans. Nu a ajuns Tyson?
Am făcut ochii mari şi m-am uitat iar la el, era foarte răbdător, în timp ce eu mă asiguram că nu era un psihopat criminal.
— Ba da, doar că...
Ce era să mai spun? Nu credeam că tu ai angajat pe cineva ca el, pentru mine? Că l-am crezut răpitor?
S-a auzit chicotul mamei. Am înnebunit? Mă afectează foamea? Mama chicoteşte?
— Să înţeleg că nu prea mai vrei să îţi conduci singură maşină acum, nu?
M-am uitat la telefon, să mă asigur că vorbeam cu mama. Oare se drogase în New Orleans şi o luase razna?
— Lasă-l să conducă şi vino odată acasă.
Tonul a revenit la normal, apoi mi-a închis în nas. Da, era mama.
Am băgat telefonul înapoi în buzunar şi m-am uitat iar la Tyson.
— Putem să mergem în maşină? Devine stânjenitor şi nu vreau să cheme cineva poliţia, crezând că vreau să te răpesc.
Deci ghicise ce gândeam? Am aprobat din cap şi am luat-o înainte, spre maşină. Am apucat să întorc capul spre restaurant şi i-am văzut pe toţi colegii mei holbându-se cu gura căscată prin fereastră. Nu la mine, la noul meu şofer.
M-am gândit dacă să urc în spate sau în faţă. Nu mă simţeam pregătită să stau aşa aproape de el, dar era maşina mea, la naiba, voiam să stau măcar în dreapta, dacă nu aveam voie la volan.
Chiar dacă eram în faţa lui, a reuşit să pună mâna pe mâner înaintea mea şi mi-a deschis portiera. M-am uitat sâcâită la el, a zâmbit cu nonşalanţă.
— Nu e nevoie să faci asta. Am spus eu, apoi am urcat,  dar tot a închis portiera în locul meu.
Nici măcar nu  aveam timp să îmi analizez noua maşină, să mă bucur de faptul că asta era cu adevărat a mea, pentru că mi se blocase creierul pe tipul care avea să o conducă.
A urcat şi a pornit imediat, întorcând fără efort în parcarea ce se aglomerase foarte tare.
— Câţi ani ai? l-am întrebat imediat, deşi nu asta mă interesa cel mai tare.
— Douăzeci.
Nu s-a mai uitat la mine, se concentra la drum, ceea ce mi-a convenit.
— Nu ar trebui să fii la facultate?
Nu ştiam de ce, dar voiam să îl calc pe coadă. Mi-a ieşit, expresia lui a devenit mai serioasă.
— Am renunţat.
Voiam mai multe detalii, aveam dreptul să le ştiu, nu? Doar era angajat să aibă grijă de viaţa mea, teoretic.
— De ce?
S-a întors spre mine, el era cel sâcâit acum.
— Mh, tatăl tău a uitat să menţioneze cât de curioasă eşti.
Am zâmbit drăceşte.
— Ai fi fugit mâncând pământul dacă ai fi aflat cât de curioasă sunt cu adevărat.
Mă aşteptam să se încrunte iar, dar a bufnit amuzat.
— OK, tu ești șefa, până la urmă. Mi-am îngheţat anul ăsta şi am decis să vin în Ponchatoula ca să petrec ceva timp cu bunicul meu, nu i-a mai rămas mult şi nu l-am mai văzut de când aveam şapte ani. Dacă tot stau pe aici, nu strică să îmi găsesc o activitate, iar mama a aflat de la mama ta că îţi caută un şofer. Aşa că aici sunt!
S-a întors şi mi-a făcut semn cu degetele la tâmplă, ca un salut milităresc.
M-am gândit pentru un moment, apoi am făcut ochii mari.
— Stai aşa, eşti fiul Angelei?
— Exact.
M-am uitat şocată la el.
Angela fusese cea mai bună – şi singura – prietena pe care mama o avusese aici, în copilărie, dar ea reuşise să prindă lozul norocos şi plecase de aici. Nu o cunoscusem niciodată, nu mai vizita oraşul ăsta, dar aflasem de la mama că se căsătorise cu un tip bogat din Miami şi aveau un băiat.
Deci nu era deloc un străin, cel puţin nu pentru mama. Habar nu aveam că încă ţinea legătură cu Angela, niciodată nu se vizitau, sau cel puțin nu cu familia după ele.
— Şi părinţii tăi au acceptat chestia asta? Să faci pe şoferul pentru mine? Nu ar trebui să stai cu bunicul tău?
— Locuiesc cu el şi petrecem mult timp împreună, dar vreau să îi ofer şi spaţiu personal, nu să îl tratez de parcă sunt cu ochii pe el în fiecare secundă, să nu cumva să moară singur. Nu au fost niciunul fericiţi de decizia de a-mi îngheţa anul, dar nu au o problemă cu ce fac aici. Nu m-am angajat pentru bani, ci ca să ajut o prietenă. S-a uitat la mine şi a zâmbit, nu ştiam dacă prin prietenă se referise la mama sau la mine, dar eu nu eram prietena lui, până acum un sfert de oră încă mi-l imaginam pe fiul Angelei ca pe un copil de doisprezece ani, cred că atât avea când mi-a zis mama de el prima dată, iar eu vreo zece.
Mi-am scuturat capul şi m-am întors spre fereastră. Normal că nu o făcea pentru bani, din ce spusese mama, erau mult mai bogaţi decât noi.
Nu îmi venea să cred că ziua asta era reală, că se întâmplaseră atâtea lucruri.
Mai întâi l-am urmărit ca nebuna pe Cain, am sfârşit sărutată pe capotă şi am fost de acord să ne dăm o şansă, iar acum apărea tipul ăsta, fiul fostei prietene a mamei, care nu avea ce face anul ăsta şi s-a gândit să ajute o fetiţă ce nu are voie să-şi conducă propria maşină.
Ştiam că nu era vina lui, dar deja nu puteam să îl suport. Eu voiam să fiu la volanul acestei maşini, nu el. Aveam să ne certăm o grămadă. Poate mi-aş fi ţinut gura în faţa unuia de patruzeci de ani, dar în niciun caz nu mă lăsam controlată de tipul ăsta ce părea scos din Baywatch.
M-am uitat cu jind la el, concluzionând că felul în care arăta avea să îmi creeze şi mai multe probleme, dar nu pentru că o să mi se aprindă mie călcâiele după el, ci întregii populaţii feminine din oraşul ăsta amărât. Toţi erau bronzaţi pe aici, dar aproape niciunul nu avea aerul lui Tyson, crescuse pe plajă, nu în mlaştină.
Pe sub tricoul negru se reliefează perechile bine definite de muşchi, iar braţul de lângă mine pare capabil să mă ridice deasupra capului său fără probleme. Are părul tuns foarte scurt, parcă blond său şaten foarte deschis, dar asta nu e un dezavantaj, tunsoarea asta se potriveşte perfect cu forma feţei sale, cu maxilarul ăla proeminent şi ascuţit. Nu eram foarte sigură ce culoare aveau ochii lui, dar mi se păruseră albaştri sau verzi când se uitase la mine.
S-a întors spre mine când s-a simţit analizat prea mult timp, eu am întors imediat capul.
— Nu sunt modelul de şofer pe care ţi-l doreai tu?
Am clipit surprinsă, apoi am clătinat din cap.
— Preferam să nu existe niciun model.
A aprobat din cap, înţelegător.
— Mamele noastre sunt cele mai bune prietene, deci sunt asemănătoare. Să nu crezi că a mea e vreo zână bună.
Am ridicat din sprâncene.
— A mea nu m-ar fi lăsat niciodată să îmi îngheţ anul şi să mă întorc aici, pentru aşa ceva.
A râs uşor.
— Nu a prea avut de ales, m-am urcat în avion şi am plecat. O să îmi facă scandal în fiecare zi, dar mi-o asum.
M-am trezit chicotind şi eu.
— Dacă aş avea înălţimea şi muşchii tăi, poate aş putea şi eu să mă impun mai uşor, dar mama e capabilă să mă ia pe sus dacă nu fac cum spune ea.
S-a uitat la mine într-un mod bizar. Conştientizasem (şi recunoscusem) că îl analizasem foarte bine, mi-am dres glasul, bolborosind în mintea mea.
— Dacă ajungi să mă placi, poate muşchii şi înălţimea asta îţi vor fi şi ţie de ajutor. A spus, parcă într-o şoaptă, iar mie mi s-a golit aerul din plămâni.
De ce aveam impresia că nu spusese asta în ideea de a se pune între mine şi mama?
Dacă am mai spus deja, repet: nu aveam deloc nevoie de asta acum!