Trandafirul Din Mlaștină

10. Cară-te, Harley Quinn

CAPITOLUL 10

Cară-te, Harley Quinn

Senzaţia era de nedescris.

Visasem la ziua asta timp de doi ani.

Să ies din liceu şi să mă îndrept spre maşina mea, să nu mă aştepte nimeni şi să mă urc direct la volan.

Am pornit motorul şi puteam să jur că sunetul m-a excitat, am apăsat pe acceleraţie, trecând pe lângă baschetbaliştii idioţi. Sloam era cu ei şi l-am făcut să ţâşnească de pe loc şi să sară din calea mea.

Suntem chit, nemernicule.

Am ieşit din parcare şi am pornit aerul condiţionat. Nu primisem niciun telefon de la mama azi, aşteptasem avalanşa de reproşuri şi ameninţări pentru ce îi făcusem lui Tyson, dar nimic.

Ceea ce însemna că el nu îi spusese.

Sentimentul ăla afurisit s-a întors. Mă simţeam vinovată pentru ce îi făcusem şi nu puteam să scap de senzaţia sâcâitoare.

O dădusem în bară cu amândoi. Îl tratasem oribil pe Tyson, fără un motiv real, şi îl minţisem pe Cain, fără un motiv real.

Cineva ar fi trebuit să îmi spună cât de complicată devenea viaţa când apăreau băieţi în ea.

Mi-am pierdut tot cheful de a conduce maşina asta, chiar dacă era tot ce îmi dorisem. Ştiam că mă aştepta cel mai ursuz şofer posibil, sau poate şi mai rău, mama avea să mă conducă în continuare, dar nu ăsta a fost motivul din cauza căruia am schimbat traseul.

— Băga-mi-aş! am bombănit şi am apăsat pe acceleraţie spre casa bunicului său.

Nu îmi stătea în fire să las problemele nerezolvate sau să îmi ascund gunoiul sub preş.

Îmi aminteam vag fosta casă a Angelei, fusesem la câteva petreceri în grădină când eram mică, până să moară mama ei, dar asta se întâmplase cu vreo doisprezece ani în urmă. Angela nu venea niciodată la aceste petreceri. Însă într-un oraş ca acesta, era uşor să găseşti ceva sau pe cineva, iar eu am nimerit traseul din prima. Pe exteriorul casei aveau o imensă plantă agăţătoare ce mirosea nebunesc în perioada asta a lunii, era cel mai bun punct de reper.

Îndată ce m-am apropiat, însă, m-am gândit că nu se putuse să îmi aleg un moment mai prost.

Abia am reuşit să virez şi să intru pe alee, totul din mine îmi spunea să accelerez şi să merg înainte.

Tyson era ocupat. Părea să repare ceva la uşa garajului, pe care o dezasamblase aproape complet.

Nu asta era problema, problema era cum arăta când s-a întors spre mine.

Avea doar o pereche de blugi amărâţi ce păreau să aibă aceeaşi vârstă cu bunicul său şi... cam atât. Era la bustul gol, transpirat şi cu un prosop pe umăr.

L-a tras şi şi-a şters fruntea, apoi gâtul, încruntându-se la mine prin parbriz, deci clar nu era încântat de vizită.

Mi-am strâns curajul de pisică speriată şi am deschis portiera. Când am coborât din maşină, mi-am dat seama că ar fi trebuit să mă schimb înainte să vin aici. Afurisiţii ăia de pantaloni scurţi aproape îmi intrau în fund, iar maioul nu proteja mare lucru, dar crezusem că o să ajung direct acasă, nu mă gândisem că o să mă lovească vinovăţia pe drum.