Trandafirul Din Mlaștină

6. Ştii să muşti, sau doar latri?

CAPITOLUL 6

Ştii să muşti, sau doar latri?

— Şi cum ar trebui să aşezăm standurile?

Am încercat, psihic şi fizic, să fiu atentă la ce vorbea Trixie, însă îmi era aproape imposibil. Creierul meu pâlpâia cu 1% baterie şi ameninţa să se închidă în curând şi să pic din picioare.

În viaţa mea nu fusesem mai epuizată, mai dată peste cap, mai nervoasă, mai... multe alte chestii. Trixie mă luase la zor cu pregătirile pentru festival de cum intrasem pe uşa liceului, uitasem complet de el şi de faptul că eu eram şefa comitetul de pregătiri în cadrul activităţilor organizate de liceu. Chestiile astea mă entuziasmau înainte, adoram să mă implic şi să îmi las amprenta, dar înainte nu fusesem sărutată de Cain Brox. Şi nu era doar sărutul cel care îmi răstălmăcea acum gândurile, ci tot ce îmi spusese.

Viaţa mea fusese mult mai uşoară când îl uram şi atât. Într-o singură noapte fusese în stare să dea peste cap tot ce mă reprezenta.

M-am târât ca o somnambulă până la automatul de cafea, mi-aş fi injectat-o în vene dacă asta m-ar fi ajutat. Nu apucasem să mai beau acasă, pentru că mă trezisem prea târziu şi abia reuşisem să mă îmbrac şi să o zbughesc pe uşă. Somnul nenorocit catadicsise să vină abia pe la 5 dimineaţa, după ce mă învârtisem pe toate părţile în pat, cu capul plin de gânduri şi corpul de senzaţii, apoi renunţasem şi mă apucasem de teme.

Cât timp cafeaua mea umplea paharul de carton, Trixie aştepta să devin iar funcţională, ţinând un dosar imens în braţe. Dumnezeu să o binecuvânteze, ce m-aş fi făcut fără ea?! Era şi ea în consiliul elevilor, o elevă foarte bună, dar nu fusesem niciodată în competiţie, pentru că, într-un mod ciudat, lui Trixie nu îi plăcea să conducă, era prea ruşinoasă să strige ordine în stânga şi dreapta, însă îi plăcea foarte mult să se implice. Era adorabilă cu ochelarii ei rotunzi, aşezaţi pe nasul pistruiat. Avea părul şaten, lung până la baza gâtului şi pielea aproape la fel de albă ca a mea, nu îi plăcea să stea la soare, pentru că i se accentuau foarte tare pistruii. Uneori, aveam impresia că îmi ajungea până la cot, atât de micuţă mi se părea. Era adevărat că nici eu nu eram tocmai la înălţimea obişnuită, dar Trixie arăta ca o elevă de clasa a cincea, nu a doisprezecea, şi nu din cauza înălţimii, ci şi a greutăţii şi expresiei de copil. Şi ea era adepta uniformei, aşa că se număra printre persoanele mele preferate în liceul ăsta. O listă foarte scurtă, de altfel.

— Când încep pregătirile în oraş? am întrebat-o, luând o gură de cafea şi strâmbându-mă după ce uitasem să adaug zahăr.

— Pe 25, deci mai avem zece zile la dispoziție.

Am zâmbit amuzată, mulţumindu-i pentru matematică ei de ajutor.

— La naiba, îmi e mie foarte cald sau chiar e canicular afară? am bolborosit, făcându-mi vânt cu cămaşa ce transpirase pe mine.

— Aproape, sunt 32 de grade. A zâmbit Trix amuzată, m-am uitat înnebunită la ea şi am început imediat să îmi desfac nasturii. Căpiată de cap, uitasem să mai analizez asta înainte să mă îmbrac şi mă gândisem tot la vremea de ieri. Mama nu ajunsese înainte să plec eu, mă adusese tata, ceea ce era parţial mai bine, pentru că nu puteam să duc o confruntare cu ea în halul ăsta. Furia nu îmi scăzuse deloc de-a lungul nopţii, dimpotrivă.

Am auzit nişte fluierături scârboase şi am întors capul, dobitocii din echipa de baschet se comportau de parcă nu mai văzuseră în viaţa lor o fată desfăcând nişte nasturi. Aveam maiou pe dedesubt, nu era nimic incitant de vizionat.