Trandafirul Din Mlaștină

23. Prezentul este doar despre trecut

La standul nostru, Ravena Willson aştepta. O cunoşteam foarte bine din liceu, dar nu aveam niciun curs cu ea.

Aş fi remarcat-o cu siguranţă dacă ar fi fost la cursul de literatură cu mine, iar asta dintr-un singur motiv:

Ravena era genială.

Genială într-un mod ce m-a făcut să mă simt extrem de vulnerabilă în faţa ei. Asta şi faptul că era printre puţinele fete ce mă întreceau în înălţime. Cu mult.

S-a uitat de sus la mine, cu o grimasă de dezgust.

- Ce dracului vrei de la mine?

Bineînțeles că nu mă plăcea, chiar dacă nu vorbisem niciodată.

S-a uitat la Trix, care s-a ascuns repede în spatele unor urşi de pluș şi s-a prefăcut că are treabă, era destul de evident că Ravena o speria. Şi nu o judecam, tipa avea aproape un metru optzeci. Nu era deghizată în nimic, dar avea o expresie suficient de fioroasă. Pielea ei era cu mult mai cafenie decât a lui Cain. Părul negru si lung îl avea prins într-o coadă de cal și purta o geacă de blugi peste un tricou alb.

Din spatele meu, am simţit căldura trupului lui Cain şi sprijinul lui, Ravena s-a uitat direct la el, peste capul meu. Probabil abia acum îl recunoştea, pentru că figura sictirită i s-a mai calmat puţin.

M-am întins după ghiozdanul pe care îl lăsasem astăzi aici şi am scos un dosar în care pregătisem eseul Ravenei.

I l-am întins, moment în care de piciorul ei s-a lipit o fetiţă ce îi semăna foarte bine. Participase la concursul de mâncat plăcinte de dovleac, pentru că era murdară din cap până în picioare.

Ravena a zâmbit cu blândeţe şi s-a aplecat spre ea.

- Nu am câştigat, pot să mai particip o dată? s-a milogit fetiţa, nu părea mai mare de şase ani şi era deghizată într-o vrăjitoare.

Ravena i-a şters crema de la gură şi a clătinat uşor din cap.

- Mama ne omoară pe amândouă dacă vomiţi în noaptea asta, hai să găsim altceva distractiv de făcut pe aici.

- Nu vrei să participi tu pentru mine? Sigur îi baţi măr pe toţi.

Ravena a zâmbit din nou, apoi a aruncat o privire la dosar şi l-a deschis.

Expresia i s-a înnegurat într-o singură secundă şi s-a ridicat din nou în picioare.

- Ce dracu' e asta? a mârâit şi a făcut un pas spre mine, Cain s-a pus în faţa mea înainte să am timp să mă mişc eu din calea ei.

- Potoleşte-te, Ravena!

S-a uitat şocată la el.

- De ce îi ei tu ei apărarea?

Nu părea nervoasă, doar contrariată, era clar că nu făcea parte din grupul lui restrâns de prieteni şi nu ştia de... noi.

Cain s-a întors spre mine, şi el derutat, pentru că habar nu avea ce puneam la cale.

Telefonul meu vibra încontinuu.

Am făcut un pas pe lângă Cain şi am luat dosarul.

- Nu contează de unde îl am, Ravena.

Am tras aer în piept, pentru că nu era tocmai plăcut să recunosc asta.

- Tu meriţi să urci pe scena aia.