Altfel...dar totuși el

Capitolul 31

Christian

- Christian?

Când aud vocea lui Megan, simt că toată ființa mea se scurge din mine și se varsă pe dalele acestui trotuar, lăsând un corp gol și pustiu. Nu se poate să ne fi văzut sărutându-ne. Nu se poate să mi se întâmple mie asta. Chiar acum când voiam să vin să rezolv totul cu ea, apariția Annei și faptul că m-a sărutat îmi face situația și mai dificilă. Mintea mea zboară de la un gând la altul, sunt vraiște, iar tot ce pot să zic e atât:

- Megan, eu... venisem să discutăm, putem, te rog, să stăm de vorbă? Încerc eu să dreg cât de cât situația, știind că par un mare dobitoc în momentul ăsta. Megan nu răspunde, însă în schimb intră în casă și trântește ușa în urma ei.

- Super, oftez eu cu voce tare.

În acel moment îmi îndrept atenția către Anna care stă nemișcată pe trotuar, aproape adormită. Mă apropii de ea, scot telefonul și chem un Uber.

- Mașina o să fie aici într-un minut. Te va duce acasă, îi spun cu ultima fărâmă de răbdare.

- Eu vreau să merg cu tine... spune ea chicotind, veselă, ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic rău.

- Anna, încetează! Du-te acasă și lasă-mă în pace, pentru numele lui Dumnezeu! Nu mai suntem împreună, nu mai există și nici nu o să mai existe vreodată "noi". Există doar tu și eu. Pe căi diferite. Acceptă asta!

Încep să ridic tonul la ea și să gesticulez nervos, chiar dacă știu că mâine dimineață nu o să-și mai aducă aminte mare lucru, dar m-am săturat să tot apară în viața mea când are ea chef și să mă țină pe loc. Acum vreau să fiu cu Megan. Doar cu ea.

Zâmbetul Annei se stinge, iar pe obraji îi curg deja lacrimi. Plânge. Plânge de-a binelea.

- Ești un neșimțit, Christian! Asta ești. Fii cu fata aia dacă așa vrei, vă meritați unul pe celălalt! Scuipă printre lacrimi, dar știu că alcoolul vorbeste mai mult.

Când sunt pe punctul de a suna din nou la sonerie, masina Annei ajunge, iar ea se urcă în ea fără să-mi arunce o privire. Îmi întorc privirea spre ușă, când Uberul pornește și pleacă, iar eu mai sun încă o dată la sonerie. Aștept, dar nu vine să deschidă. Știu că a auzit soneria și mai știu și că îi conștientă că eu sunt și că nu voi pleca până nu v-a deschide nenorocita asta de ușă și v-om discuta.

- Megan, eu sunt. Te rog deschide. Trebuie să vorbim neapărat. Strig în timp ce bat cu pumnul în ușa masivă de lemn, în speranța de a o îndupleca ca să deschidă.

Mai sun o dată la sonerie și simt că mai am puțin și o scot din perete. Continui să bat în ușă timp de cinci minute fără să deschidă nimeni.

- Megan... Știu că ești acolo. Nu plec până nu deschizi nenorocita asta de ușă ca să vorbim, continui eu. Știu că mă auzi. Eu...

Dar nu mai apuc să continui pentru că aud încuietoarea, iar ușa se deschide, cu Megan în spatele ei. E... E îmbrăcată într-un halat alb de baie, prins la mijloc cu un cordon din același material, iar părul îi este înfășurat într-un prosop care îi atârnă pe spate și observ că nu are nimic în picioare.

- Ăă, hei! reușesc eu să spun. Putem să vorbim, te rog?

- Hei. Intră, îmi spune și deschide mai larg ușa ca să-mi facă loc să intru.

- Deci în tot acest timp cât am așteptat afară, tu ai făcut baie? o întreb eu zâmbind.

- Da. Răspunde simplu.

- Ook. Neștiind ce altceva să mai zic. Nu știu de ce, dar îmi vine să zâmbesc. Știe să facă un baiat să plătească.

Ne ocupăm locurile în tăcere pe canapeaua din sufragerie, unul lângă altul, dar la o distanță remarcabilă. Ea stă picior peste picior, cu mâinile adunate în poală, așteptând niște explicații de la mine. Prefer să nu o mai lungesc atât și să trec la subiect.

- Megan, pot să-ți explic tot ce ai văzut afară... încep eu.

- Sunt curioasă. De fapt, stai! Știu. Ea te-a sărutat pe tine. Tu ești doar victima. Mă ia ea peste picior.

La naiba! Chiar așa e.

- De fapt, chiar așa e, doar că dacă o spui tu așa... chiar pare cea mai proastă scuză inventată de cineva. Și involuntar râdem amândoi. Cred că mai mult e o descărcare emotională pentru că amândoi ne-am încărcat cu multe seara asta. Dar nu e o scuză inventată. Megan, te rog să mă crezi că nu așa e. Eram în fața ușii tale, am sunat la sonerie, când a apărut ea beată în spatele meu. Am încercat să o ajut și să-i chem o mașină ca să o ducă acasă, pentru că la cum era, singură nu era în stare. Pur și simplu a venit la mine, s-a prins de mine și m-a sărutat. Te rog să mă crezi, eu nici măcar n-am...

- Te cred.

Megan mă oprește brusc din turuitul meu. Nici nu mi-am dat seama cât de repede vorbesc sau cât de mult îmi doresc să mă creadă.

- Poftim? zic eu nedumerit.

- Te cred, Christian. Când am ieșit să-ți răspund, am văzut că nu se ținea pe propriile picioare. Știu că nu tu ai sărutat-o, dar nu pot să nu îți spun că m-a durut când am văzut.

- Megan, eu... Adevărul e că nu știu de ce aș fi fost eu în stare dacă eram în locul tău. OK, tac, zic când îi văd privirea. Ideea e că vreau să fii convinsă că eu nu aș face așa ceva, mai ales cu ea, după cât m-a rănit, mai ales ție. Inima mea nu îi mai aparține ei de mult, din acel moment când a ales să mi-o rupă în bucăți. Tu știi asta, vreau să știi că nu mai există sentimente pentru ea... Eu... eu pe tine te vreau. Credeam că ți-ai dat seama de asta după acel sărut și după tot ce ți-am spus după. Asta e ce vreau.

- Ești sigur? Vrea ea să se asigure, iar când îi răspund mă uit direct în ochii aceia verzi în colțul cărora s-au adunat deja lacrimi.

- Nu cred că am fost mai sigur de ceva până acum sincer. Da, Megan, pe tine te vreau. Te iubesc și vreau să fiu cu tine! Îi mărturisesc și simt că deja mă emoționez și eu, iar aerul e din ce în ce mai greu de respirat. E atât de cald aici?

Pentru câteva clipe, Megan nu mai spune nimic, dar ochii ei vorbesc pentru ea: pe obraji i se preling lacrimi, una câte una. Mă apropii mai mult de ea pe canapeaua de piele și când ajung destul de aproape, îi iau mâinile într-ale mele. Mă uit în ochii ei și îi transmit că este în regulă, orice ar răspunde.

- Christian, adevărul e că..., dar nu reușește să ducă ideea la bun sfârșit pentru că acum plânge de-a binelea.

Îmi deschid gura ca să o liniștesc, dar ea mă oprește, punându-mi degetul arătător pe buze.

- Adevărul e că și eu te iubesc, mă îndrăgostesc de tine în fiecare zi mai mult și mai mult și...

Nu o mai las să spună nimic, ci o sărut așa cum am vrut să o sărut întreaga seară. O sărut cu atâta pasiune încât simt că pieptul meu o să ia foc. Megan răspunde gestului meu, iar noi, buzele noastre încep un dans atât de armonios. Limba mea o caută pe a ei, iar atunci când o găsește nu mai vrea să o lase vreodată. Megan mă cuprinde de după gât cu mâinile și îmi prinde părul scurt de la ceafă, trăgând ușor. Scot un mic geamăt la atingerea ei, iar ea zâmbește printre sărutările noastre. Sunt îndrăgostit de acestă fată până peste cap. Ne sărutăm și parcă niciunul nu ar vrea să se oprească.

Megan Clark, sunt îndrăgostit de tine!