Altfel...dar totuși el

Capitolul 10

Christian

Suntem la ora lui Eastwood, iar eu mă plictisesc. Profesorul nu încetează să mai trăncănească, toți sunt pe jumătate adormiți din cauza asta. Mă întorc către Megan să văd ce face.

- Și de unde ești? O întreb eu curios.

Nu am mai văzut-o pe aici și mă gândesc că e în anul întâi ca și mine.

- Sunt din Virginia. Spune ea și își întoarce privirea spre mine.

Virginia. Nu e chiar atât de departe.

- Tu? Se interesează și ea la rândul ei.

- Ăa...Eu sunt din New Jersey. Spun eu luat prin surprindere și îi zâmbesc.

Pe tot parcursul cursului stăm de vorbă și aflu că avem multe lucruri în comun, cum ar fi că îi place să călătorească, să petreacă și cel mai important, a trecut și ea printr-o despărțire cam nasoală asemănătoare cu a mea. Îmi place că este deschisă și sociabilă.

- Îmi pare rău pentru că ai trecut prin așa ceva. O fată ca tine nu merită o astfel de relație. Spun eu sincer.

- Mersi. Apreciez. Îmi răspunde și îmi zâmbește.

- Mă scuzați! Ăăă...Domnule Andrew și domnișoară Clark. Ne trezește la realitate profesorul Eastwood vizibil iritat. Aveți un subiect mai interesant de discutat decât matematica? Întreabă el ironic uitându-se la noi cu acea privire arogantă specifică lui.

- Nu, domnule. Ne cerem scuze. Spun eu.

Profesorul Eastwood se reîntoarce la predat fără să bage în seamă scuza noastră. Arogantul! Îmi întorc privirea la Megan și amândoi ne înăbușim un chicot de râs. Restul cursului rămânem mai mult în tăcere, fiind atenți la ce predă profesorul.

Ora se termină și toți studenții ies năvală din sală. Megan se ridică repede din locul ei și se îndreaptă spre ieșire.

- Ne mai vedem... Îmi iau eu la revedere, dar ea a ieșit deja din sala de curs.

Îmi strâng și eu lucrurile și ies din încăpere când dau nas în nas cu Mike.

- Scuze. Spun eu când mă bag în el. Nu te-am văzut venind. Ce faci?

- Mi-e o foame de mor, spune el, hai să ne luăm de mâncare dacă nu vrei să leșin aici. Spune și râdem amândoi la unison.

Râd de el și ne îndreptăm spre cantină. Mi-am comandat cartofi prăjiți și crispy, iar Mike chiar nu a glumit că îi e foame și și-a comandat două porții. În timp ce mâncăm, Megan trece pe lângă masa noastră și îmi face cu mâna. Îi întorc gestul, iar Mike se uită la noi.

- Ce fată ai mai agățat azi, frate?

- Nu am agățat-o. E doar o fată pe care am cunoscut-o azi. Nimic important.

- La cum te privea nu cred că nu e important. Mă tachinează el.

- Chiar nu e. Spun eu pe un ton puțin mai aspru ca să își dea seama că trebuie să înceteze.

- Bine, frate. Cum zici tu. Spune el râzând.

*

Ziua a decurs normal: cursuri, iar odată ajuns în camera de cămin am început să-mi transcriu lecțiile de azi. După două ore de scris, mă dau batut. M-am plictisit. E deja ora șapte seara și nu știu ce să mai fac: m-am uitat la un film, am fost la magazinul din colțul străzii, am mai scris puțin, dar acum mă plictisesc. Îmi scot cărțile și caietul din rucsac ca să le pun pe cele de maine când aud telefonul sunând. Mă întind după el și privesc ecranul pe care este afișat un număr necunoscut. După ce sună de două ori, hotărăsc să răspund totuși. Nu am nicio idee cine ar putea fi, dar atunci când îi aud vocea o recunosc pe loc ca și când aș fi știut-o de o viață.

- Hei. Spune Megan și deja inima îmi bate mai repede.