Altfel...dar totuși el

Capitolul 1

Christian

Simt o atingere moale și firavă pe umărul meu, iar în clipa următoare deschid ochii și după o secundă îi închid la loc. Camera este inundată de lumina orbitoare a dimineții și abia pot să țin ochii deschiși. Mama încearcă să mă trezească cu atingeri calde, dar eu nu fac nimic altceva decât să mă ascund sub pătură. Nici nu știu cât e ceasul și mă simt atât de obosit din cauză că noaptea trecută m-am trezit din oră în oră.

- Christian, trezește-te, spune mama și în următoarea secundă îmi trage patura de pe față văzându-i expresia amuzată și totodată serioasă.

- Cât e ceasul? întreb eu ca să trag de timp.

- E opt și zece, ai să întârzii în prima ta zi la facultate.

Îmi simt trupul de plumb, dar când aud cât e ceasul arunc pătura de pe mine și sar în capul oaselor făcând-o pe mama să tresară.

- Până te pregătești tu, eu am să-ți pregătesc micul dejun, spune ea îndreptându-se spre ușă și dispărând.

Mă duc să fac un duș și după mă întorc în camera mea și mă uit la hainele pe care le-am pregatit pentru azi, dar după cateva zeci de secunde mă răzgândesc îndesându-le în dulap și iau o pereche nouă de blugi negri, perechea mea preferată, și un tricou simplu alb cu mânecile suflecate. Ador combinația de alb și negru, mă fac să mă simt mai sigur pe mine. După ce mă îmbrac, mă mut în fața oglinzii și încerc să îmi fac părul să mă asculte și el odată în viața asta și să stea așa cum îmi doresc, dar în zadar, părul tot nu mă ascultă și îmi atârnă pe frunte cu ușoarele bucle cârlionțate. Da, părul meu este foarte moale în dimineața asta și mă decid că îmi place până la urmă cum stă așezat, așa că folosesc puțin gel ca să fiu sigur că va rămâne așa toată ziua. Îmi iau jacheta de piele neagră și cobor în bucătărie unde mama mă așteaptă cu micul dejun. Mi-a pregătit felul meu preferat de a începe ziua: omletă, bacon și cafea. Îi arunc un zâmbet cât mai sincer din care să înțeleagă că îi mulțumesc. Mă așez la masă și încep să mănânc ce am în farfurie și termin mai repede decât credeam.

- A fost delicios mamă, mulțumesc.

Se uită la mine și îmi transmite un zâmbet sincer și cald.

- Ești gata? mă întreabă ea după câteva minute.

- Da, doar să mă încalț și să-mi iau geamantanul. Spun și fug repede la mine în cameră ca să-mi iau geamantanul și telefonul de pe noptieră.

Când ajung jos, mama e deja îmbrăcată și încălțată și pregătită de drum, iar eu las jos geamantanul și mă încalț cu tenișii mei negri și-mi iau jacheta pe mine. Avem ceva de mers, noi fiind din New Jersey, iar facultatea este în renumitul New York. Dacă la începutul licului, în primul an îmi doream să devin notar, procuror, judecător și lista poate continua. Începând cu al doilea an de liceu a început să mă intereseze tot mai mult latura economică, prin urmare, de atunci îmi doresc să studiez la cea mai renumită universitate din New York, NYU, specializarea Contabilitate și Informatică de Gestiune. Am învățat din greu, examenul de admitere a fost foarte greu și depindeam de el. Am auzit de la mulți prieteni că pe cât de greu e la NYU, pe atât de frumos e. De atunci și pâna acum mi-am dat toată silința să ajung acolo unde îmi doresc. Și iată-mă! Sunt student la NYU. Când am aflat că sunt admis cu bursă, mama a fost cea mai fericită, iar mie nu îmi venea să cred. A început să plângă de fericire și fără să vreau, mi-a scăpat și mie câteva lacrimi. A fost cea mai frumoasă veste din viața mea.

În prag apare Anna, iubita mea. Anna este cea mai veche prietenă a mea, ne cunoaștem de când eram în scutece. Am crescut împreună, iar începând cu liceul, am decis să fim mai mult decât prieteni, așadar ea este iubita mea pe care o iubesc atât de mult. Arată minunat în rochia ei roșie care îi vine perfect pe șolduri, pantofi cu toc înalt și părul ei blond, lăsat pe spate. Se uită la mine cu o expresie caldă, dar pot citi în ochii ei albaștri o neliniște. Acea teamă că ne vom distanța din cauza faculății. Ea este cu un an mai mare decât mine, în timp ce eu am nouăsprezece ani, ea are douăzeci și începe al doilea an la facultatea de medicină tot în NY. Totuși, ea se teme că o să ne îndepărtăm din cauză că nu o să ne mai petrecem timpul atât de mult unul cu altul. Toată vara am încercat să o liniștesc și să-i spun că totul o să fie bine, că nu o să se schimbe nimic în relația noastră, eu am încredere în ea, o iubesc. Ce poate să meargă prost? New York-ul e mare, sunt conștient de asta. Mai sunt conștient și de faptul că facultățile noastre se află la o distanță considerabilă, dar nu e ca și când ne-am afla în orașe dierite. 

Mă ridic și mă îndrept spre ea și o îmbrățișez strâns ca și când ar fi ultima noastră îmbrățișare, atât de strâns. O sărut ușor și cald și simt că face și ea la fel. O să fie greu, dar nu imposibil să continuăm la distanță... nu? Mă uit în ochii ei și îi transmit că o să fie bine și că o s-o iubesc mereu, iar ea îmi zâmbește făcându-mă să cred că a înțeles ce am vrut să-i spun.

- Bună, îi spun eu cu un zâmbet radios pe buze ca s-o liniștesc.

- Bună și ție, spune și ea tot cu un zâmbet mare pe față, și o îmbrățișez iar.

- Ești bine? o întreb eu deja cu o mică frică în glas căci știu răspunsul.

- Încerc să fiu bine, spune și în următoarea secundă simt un fior rece pe șira spinării. O să fiu bine, nu-ți face griji. Îmi zâmbește, iar eu o sărut iar și iar nedându-i drumul din îmbrățișarea mea.

- Haide, o să întârzii în prima ta zi, spune și mă ia de mână târându-mă practic până în fața mașinii mamei mele.

Motivul pentru care mama mă conduce până la facultate e că ea este o fire foarte lipicioasă și grijulie de aceea vrea să mă conducă și să fie sigură că voi ajunge teafăr și întreg la facultate. Da, așa e ea, dar o iubesc oricum. Al doilea motiv este că nu am mașina, încă, pentru că am să-mi iau una când ajung în NY. Dar chiar dacă aș fi avut mașină, nu m-ar fi lăsat să merg singur căci tot ea m-ar fi dus așa că al doilea motiv cade din start.