Altfel...dar totuși el

Capitolul 19

Christian

La unu și jumătate ajung în camera de cămin și mă arunc pe spate în patul meu. Nu e nimeni în cameră. Mike e plecat din oraș pentru o săptămână, iar celălalt coleg frecventează rar camera. E mai mult plecat. După cinci minute de relaxare, mă ridic din pat și mă duc să fac un duș rapid. Când apa caldă îmi atinge umerii, simt cum tensiunea și încordarea se risipesc. După zece minute ies din baie și îmi iau o pereche de blugi negri, un tricou alb simplu și jacheta mea din piele neagră. Îmi ciufulesc puțin parul și sunt gata să mă întâlnesc cu Megan. Nu în sensul acela, ci doar cu scopul de a-mi lua mașină.

Am hotărât cu Megan să ne întâlnim în parcul de vizavi de facultate la ora trei după-amiaza, iar eu sunt deja pe drum. Mă uit la ceas și observ că mai am jumătate de oră la dispoziție. Iau un tramvai și pe drum spre parc îmi dau seama pentru prima dată de o săptămână și ceva încoace că nu m-am mai gândit la Anna deloc. Am uitat complet de ea, asta datorită faptului că am fost ocupat în mare parte a timpului. Nici pe Anna nu am mai văzut-o de când am fost la Megan ieri, dar și așa, Anna nu mai reprezintă o prioritate pentru mine. Dacă în prima săptămână nu era oră, zi sau noapte să nu mă gândesc la ea, la ce mi-a făcut mine, dar și nouă, acum, de când a apărut Megan, toată atenția mi s-a îndreptat asupra ei. Nu știu dacă e prematur să spun asta, dar Megan chiar m-a ajutat în acest proces. Se spune că e greu să te vindeci de persoana pe care ai iubit-o atât de mult și care te-a rănit. Da. E adevărat, dar Anna a mers mai departe, eu de ce să nu o fac? Dacă aleg să trăiesc în prezent și nu în trecut, nu înseamnă că nu am iubit-o pe Anna, nu înseamnă că nu mă mai doare, dar tot ce vreau e să-mi văd de viață. Nu e corect față de mine să rămân ancorat întru-un eveniment care m-a marcat, ci important e să reușesc să merg mai departe. Nu de aceea primim aceste lecții pentru a învăța ceva din ele și pentru a merge mai departe?

Șoferul tramvaiului mă anunță că am ajuns în stație și eu tresar și revin la realitate din propriile gânduri. Nici nu știu cum am ajuns așa de repede. Mă dau jos din transportul în comun și mă îndrept spre parc cu pași hotărâți.

Ajung la timp în parc, când o zăresc pe Megan că se apropie spre mine.

- Hei! Îmi spune cu acel zâmbet strălucitor pe față și mă ia în brațe.

- Hei, Megan! Îi spun și îi întorc gestul.

Megan e îmbrăcată de data aceasta într-o pereche de blugi negri care îi vin perfect pe formele corpului ei, un tricou simplu alb și o jachetă de blugi albastră care, de asemenea, îi vine foarte bine. Îi scoate în evidență bustul proeminent.

- Ești gata să-ți iei mașină? Mă întreabă lovindu-mă în joacă în umăr scoțându-mă din visare.

Doamne, Christian! Ce se petrece cu tine? Mă mustră subconștientul meu. În preajma lui Megan nu mai gândesc rațional. Niciodată nu am privit-o în felul acesta până acum și rămân trăznit la cât de frumoasă este. Are un corp atât de armonios, iar ochii aceia...Încetează! Se bagă din nou subconștientul meu.

- Am așteptat ziua asta de când am ajuns în acest oraș, spun eu și râd.

Râde și ea, iar acest sunet e cel mai frumos pe care l-am auzit vreodată.

- Te-ai gândit ce mașină vrei să-ți iei? Mă întrebă curioasă și își bagă mâinile în buzunarele jachetei.

- Da. Aș vrea un  Audi q5.

- Oo. Super! Chiar dacă habar nu am cum arată. După nume pare promițător. Spune și râdem la unison.

- Vei vedea cum arată. După ce o voi cumpăra te invit la inaugurarea ei printr-o plimbare. Vreau să te duc într-un loc drăguț.

Tocmai am invitat-o pe Megan în oraș? Da! Chiar asta am făcut. Gata cu așteptarea, vreau să o cunosc pe fata asta chiar acum.

După câteva secunde bune în care Megan nu spune nimic, încep să cred că nu a fost o idee prea grozavă, adică eu sunt cel care tot vorbea că e prea repede să cunosc o altă fată și tot eu sunt cel care o invită acum în oraș. Cred că e bulversată rău. Eu unul aș fi...

Când decid să spun ceva pentru a remedia cât de cât situația, Megan mi-o ia înainte adăugând puțin reticentă:

- Christian..., nu trebuie să faci asta dacă nu vrei, adică ști că am fost de acord să nu grăbim nimic, nu vreau să...

- Dar eu chiar asta vreau, i-o tai eu repede. Nu accept vreun refuz din partea ei. Megan, știu că am tot spus în sus și în jos că am nevoie de timp și toate astea, dar simt că a venit momentul să merg și eu mai departe și să fiu fericit. Chiar m-ai ajutat mult în aceste zile să trec peste ce a fost și îți promit că sunt pregătit să fac orice pentru a te cunoaște, iar asta implică să îmi acepti propunerea, îi pun eu zâmbindu-i.

Megan meditează pentru câteva momente ceea ce tocmai i-am mărturisit, iar eu devin din ce în ce mai agitat. Își întoarce privirea spre mine și aștept răspunsul ei cu sufletul cât un purice:

- Atunci hai să luăm mașina aia. Îmi spune ea și acel zâmbet molipsitor îi înflorește pe chipul ei frumos, iar eu simt că acesta e un nou început.