❥ ᴏ ᴄᴀꜰᴇᴀ, ᴘᴀʀɪꜱ Șɪ ᴛᴜ ɪ-ɪɪ[✔] ✒

↬18

Kᵢᗰ Tₐₑ𝓱yᵤ𝚗g

     — Îți mulțumesc pentru tot, îi spun prietenului meu iar el își ridică ochii din meniu.

     — Da, da, am prins ideea, zice el repede, văzând că o dau în romantismul de frate.

     — Așa prieten să tot am, zic, încercând să par rănit și evit să-l privesc, uitându-mă în jurul meu.

     Mă încrunt atunci când văd un blond la o masă. Masa din fața noastră. Nu știu de ce, dar am un deja-vu rău. Mă las puțin într-o parte și-l văd.

     Park Jimin.

     Înseamnă că tu, Jeon JungKook, ești... în spatele lui Yoongi...?

     Nu e bine, și nu pentru mine, ci pentru Yoongi.

     Nici pentru Jimin.

     Nici pentru tine, JungKook.

     Tu nu trebuie să vezi furia prietenului meu, Kookie, căci te va speria.

     — Să plecăm, îi zic repede lui Yoongi și mă ridic în picioare. El mă privește suspicios și se uită în jurul lui neînțelegând ce fac.

     Nu te uita în spatele tău... te rog!

     — Aish, ce te-a apucat acum? zice Yoongi, lăsând meniul pe masă. Măcar lasă-mă sa merg la baie!

     Deși nu aveam timp pentru așa ceva, încuviințez din cap iar el pleacă.

     Jimin mă vede imediat ce mă așez. Mă prefac că nu-l văd și îmi scot telefonul, intrând pe Instagram.

     Dar, dintr-o dată, acea durere ascuțită de azi dimineață revine din nou în piept, făcându-mă să respir cu greutate.

     — Iubitule, ce zici să mergem și la muzeu?

     Iubitule? Jimin ți-a spus iubitule?

     Ma doare. Tare. Al naibii de tare încât sunt pe care să plâng aici.

      Nu-mi pasă de faptul că sunt înconjurat de persoane. Sufletul meu vrea să plângă acum din cauza durerii.

     Simt cum locul inelului mă arde și îmi vine să-l dau jos.

     Deja m-ai uitat, Jeon JungKook?

     Jimin e iubitul tău?

     De când m-ai uitat?

     Atunci de ce încă porți inelul?

     — Sigur, mergem, iubire!

     M-ai distrus, Jeon JungKook. M-ai ucis cu propriile tale cuvinte. Ți-a luat doar câteva secunde să mă ucizi fără să-ți pese de iubirea mea pentru tine.

     Mă ridic în picioare și cu lacrimile în ochii, dar serios, mă îndrept spre masă celor doi.

      Jimin mă privește șocat, iar tu, nu poți să ridici privirea către mine. Căci știi că eu sunt.

     Trebuie să o fac. Trebuie să scap de această povară de pe umerii mei.

     Cu greu ating inelul, simțindu-l pentru ultima dată. Îl dau jos de pe deget, simțind cum mă sufoc pe secundă ce trece.

     — Tu și iubitul tău aveți nevoie de acest inel, zic, arucându-l în fața lui Jeon JungKook. Mă întorc cu spatele, văzându-l pe Yoongi cum strânge din pumnii nervos și e gata să-l omoare pe Jimin, însă nu-l las.

     Nu se merită.

     — Sa mergem, am văzut doi gândacii aici. Și, din fericire, sunt alergic la ăștia doi.