❥ ᴏ ᴄᴀꜰᴇᴀ, ᴘᴀʀɪꜱ Șɪ ᴛᴜ ɪ-ɪɪ[✔] ✒

ɪɪ ↬ 29

Kᵢᗰ Tₐₑ𝓱yᵤ𝚗g

     — Nu ai niciun drept să vorbești despre el, mă răstesc la el, făcându-l să-și dea ochii peste cap.

Dacă îl ucid, chiar voi face închisoare din cauza lui?

Jimin răspunde la telefonul sau care tot sună disperat. Nu știu cu cine vorbește, dar rânjetul de pe fața sa îmi creeaza greață și mă enervează în cel mai crunt mod posibil.

Deși încă ține telefonul la ureche, mă privește pe mine și îmi spune, cu un calm înnăscut, cea mai bună veste din univers de până acum.

— Fostul tău soț s-a trezit din comă...

Inima îmi bate nebunește și fericirea pe care o simt în acest moment mă face să plâng din cauza veștii. Te-ai trezit, iubitule! Știam eu că ești puternic și că nu ne vei părăsi niciodată! Doamne...

— Dar e păcat, spune din senin și zâmbetul îmi dispare intr-o clipă. Pentru că nu-și amintește nimic.

    Simt că totul este un joc construit prost. Că viața mea este doar un joc pentru alții, că sufletul meu nu exista în acest univers, ci doar corpul meu. Simt că deasupra capului meu zace un blestem. Un blestem împotriva iubirii și a fericirii. Un blestem care mi-a făcut viața un calvar și nici măcar nu mai am lacrimi să pot plânge.

     Cum adica nu-ți amintești nimic? Eu nu mai exist în amintirile tale? Eu am devenit un străin cu prețul de a te trezi tu?

    — Singura persoană pe care o recunoaște e mama lui. Nu pe tine, nu pe Fuji. Comic, nu? Iubești o persoană până în adâncul inimii tale, dar el nici măcar nu-si aminteste de existența ta.

    De ce? De ce mi-ai făcut acest lucru? De ce te-ai trezit fara să știi de mine si fiul tău? Cum este posibil să uiți de propia ta familie, de parca nici nu a existat pana acum?

     Cum e posivil să uiți acel "Te iubesc" ?