❥ ᴏ ᴄᴀꜰᴇᴀ, ᴘᴀʀɪꜱ Șɪ ᴛᴜ ɪ-ɪɪ[✔] ✒

ɪɪ ↬ 25

Kᵢᗰ Tₐₑ𝓱yᵤ𝚗g

     — Crezi că va merge? spun fără vlagă și cu frică în glas. Yoongi oftează, neștiind ce sa-mi spună. Iau tăcerea drept răspuns și închid ochii câteva secunde.

     Simt greutatea așezată pe umerii mei forțat. Simt cum viața mea devine alb-negru: din culori. Jungkook nu se trezește: sau nu vrea. De ce ar face-o? Fuji nu e cu mine, iar eu sunt pe cale să-mi distrug viața în câteva clipe.

     Mă urăsc. Mă urăsc enorm de mult. Alegerile pe care le fac, gândurile pe care le am, acțiunile pe care le fac în acest moment, existența mea.

     — Respiră. Dacă nu vrei să mori, respiră.

     Deschid ochii instant și trag aer în plămâni. Îmi șterg palmele de blugi, ridicându-mă în picioare și privind ușa din secundă în secundă.

     — De ce nu vine. odată? mormai, disperat și scot telefonul din buzunar privind ora.

      15:45.

Au mai rămas câteva ore până va trebui să-i duc nenorocitul de act lui Jimin și să nu facă ceva necurat.

Aud alarma și mă încrunt. Alerg la propiu spre ecranul din perete și o văd. Cu un geamantan în mână și nedumerită. Eu apăs pe primul buton, vorbind.

— Voi veni imediat, mamă!

Ea tresare în sus din cauza vocii mele și chicotesc. Apăs pe al doilea buton și porțile se deschid, dar eu ies deja din casa pentru a vedea-o.

Imediat ce ajung lângă ea, mă îmbrățișează.

— Ce frumos ești, fiule!

Mă săruta pe ambii obraji în timp ce eu mă abțin să nu plâng chiar aici. Nu știu cum o face, poate ca are puteri, dar simte starea mea și-mi vorbește îngrijorată.

— Ce s-a întâmplat, fiule? eu îmi scutur capul, luându-i geamantanul și arătând spre casă.

— Nu putem vorbi aici, spun și o iau de mână și mergem pe alee, până în casă unde Yoongi ne așteaptă cu un zâmbet pe buze.

Doar pentru început.