❥ ᴏ ᴄᴀꜰᴇᴀ, ᴘᴀʀɪꜱ Șɪ ᴛᴜ ɪ-ɪɪ[✔] ✒

↬36

ⱼₑₒ𝚗 ⱼᵤ𝚗gKₒₒ𝓴

     Am spus-o. Mi-am descărcat sufletul în fața ta. În sfârșit.

     Mă uit la tine și te văd cum îți ștergi lacrimile. Plângi puternic, dar te abțin să nu scoți o vorbă. Suspini amar, iar acum încep să plâng și eu lângă tine. Mă ridic de pe fotoliu și vin în fața ta pe canapea. Mă așez în genunchi, luându-și fața în palmele mele și șterg fiecare lacrimă. Să te vad plângând din cauza mea mă omoară.

     — N-nu pot să fac asta, spui, bâlbâit și eu mă încrunt.

     — Ce anume? întreb la rândul meu, neînțelegând ce vrei să-mi spui.

     — Sus, în camera mea, prima ușă pe dreapta, am două carnețele despre tot ce s-a intamplat în acea noapte și în ultimii trei ani, cele două carnețele sunt lângă pat, într-un sertar încuiat. Cheia o găsești sub dulăpior, spui, apoi începi să sughiți. Fac ca tine, mă ridic și merg sus. Tu te-ai ridicat de pe canapea, ieșind pe balcon pentru a lua aer.

     De ce îți este greu să vorbești despre acea noapte? Ce este atât de grav încât nu-mi poți spune?