Norocul Diavolului

CAPITOLUL 3

—Ai lăsat-o să plece?, se încruntă Wine Cardinham, prietenul lui Damon încă din iarna despre care se povestea. Nu-mi vine să cred!

—Nici mie, nici mie... Iar Damon nu își mută o clipă privirea de pe femeia care povestea acum cu zâmbetul pe buze tot ceea ce se întâmplase, în ciuda deznădejdii și a durerii pe care o simțise cândva.

*

Nu fusese niciodată bună la nimic. În primul rând, își ucisese mama când se născuse, într-o zi rece de martie în 1760; apoi, nu putuse sub nicio formă să-l consoleze pe tatăl ei care își pierduse iubirea în mai puțin de o zi de la nașterea copilului lor și după numai un an de căsnicie. Din câte știa Lisa, părinții lor se căsătoriseră din dragoste, pe când mama ei avea șaptesprezece ani, iar tatăl ei douăzeci și șapte. Moșiile lor fuseseră învecinate dintotdeauna, iar familiile prietene. La trei ani, tatăl ei o ignora complet, pentru ca la vârsta de șapte ani, când trebuise să învețe să scrie și să citească, să fie brusc interesat de dizabilitatea fiicei lui de a deosebi a mic de mână de b mic de mână. Și nu fusese numai atât; pentru că guvernanta nu era supravegheată, când își dăduse seama că Lisa nu avea să fie capabilă să-și scrie propriul nume, preferase să o chinuie, să o bată, să o pedepsească.

Oprindu-se în fața unui semn pe care era desenată o femeie și înconjurată de litere, Lisa încercă să-și dea seama dacă acesta era bordelul Pretty Maid. Probabil că era, din moment ce clienții râdeau, beți, iar în jur se vedeau femei aparent goale. Își începuse seara teribil, refugiindu-se pe aceeași alee pe care zărise mai multe femei ușoare. Una dintre ele pufnise, cealaltă încercase să o gonească, iar când bărbatul acela o alesese tocmai pe ea invidia erupsese în rândul semenelor sale. Nimeni nu crezuse că avea să atragă un client cu pielea ei albă, prea albă, cu chipul ei pistruiat. Și, aparent, nu putuse. Clientul ei o abandonase fără ca măcar să devină client, după ce îi povestise cine era și ce căuta în brațele sale. Fusese o proastă.

Așa cum se întâmpla de obicei, literele de pe semn se împleticeau. Nu putea înțelege nimic din ce era scris acolo. Iar când începuse să socotească, Lisa își dăduse seama că fiecare cifră nu avea nicio însemnătate valorică pentru sine. Toate cifrele semănau între ele. Prin urmare, fiica ducelui de Rowland se simțise impresionată când Reginald, un conte, fusese atras de fiica analfabetă și care nu știa să socotească a ducelui de Rowland. Fiica lui care, de altfel, nu fusese niciodată scoasă în societate, nu dansase niciodată într-o sală de bal, nu făcuse niciodată cumpărături pentru rochii extravagante.

Ar fi plâns, ar fi implorat ajutor, dar nu credea că asta va fi rezolvat ceva, orice. Când Reginald ridicase mâna la ea – mai bine zis pumnul – nu îi păsase de lacrimile ei. Oricum era mult prea obosită ca să mai plângă. Era ciudat cum zăpada îi ardea picioarele. S-ar fi presupus că răcoarea ar fi trebuit să se simtă rece, nu precum flăcările. Privi în jos la picioarele ei distruse. De-abia începuse să le simtă când domnul Carter o dăduse afară din clubul lui.

—Ce caută o fată așa de drăguță aici, singurică?

Lisa privi spre femeia care i se adresase, bine îmbrăcată, în negru, cu o pălărie generoasă și blănuri în jurul gâtului.

—Mă întrebam dacă acesta este Pretty Maid, bordelul.

După două zile de înfometare simțea că nu mai există în ea nicio urmă de mândrie.

—Așa cum scrie pe semn, da, îi zise femeia. E bordelul doamnei Benthon. Lisa aprobă. Trebuia să își facă puțin curaj să intre. Trebuia să discute cu matroana, să îi spună că era vorba de o noapte, de un singur bărbat, de câțiva bani de care cu siguranță se putea lepăda. Nici nu știa cât trebuia să primească și nu era deloc sigură dacă era capabilă să numere sau nu banii. Poți intra. Vai de piciorușele tale drăguțe... Nu e o priveliște care ar plăcea unui bărbat, nu-i așa?