Norocul Diavolului

CAPITOLUL 19

—Max a apărut la trei ani de la căsătoria voastră, nu?, întrebă Summer. Ați fost prea ocupați sau... Thaddeus o strânse de coapsă, transformându-i râsul într-un icnet. Nenorocitule!

Damon zâmbi și o privi pe Lisa.

—De fapt, nu ne-am dorit copii. Max își ridică sprâncenele uluit. Partea asta de poveste nu v-am spus-o. Eu unul nu am vrut copii niciodată, când am aflat că Lisa era însărcinată am avut o criză de furie, ea a fugit de mine... În fine... Cred că asta e o altă poveste, nu? Lisa aprobă. Și, mult timp, nici mama ta nu a vrut copii. Se temea prea tare și simțea că nu trăise suficient. Am fost complet de acord.

—De ce te-ai temut?, o întrebă Max încruntat.

—De moarte, răspuse simplu Lisa.

*

Când o pusese să citească, Mary își dăduse seama că Lisa avea unele probleme în a recunoaște cuvintele și că îi era destul de greu să se concentreze. Deși citea lent și, adesea, pocea înțelesul unei fraze, Mary realiză că Lisa Carter nu era analfabeta la care se așteptase. Ceva era categoric în neregulă cu ea, deși nu mai întâlnise niciodată o astfel de situație. Făcuseră un progres încă: silabisiseră alfabetul și lucraseră la califgrafia deplorabilă a Lisei. În finalul lecției, Lisa își freca tâmplele încruntată, cu o durere profundă de cap.

—Lipsa de antrenament își spune cuvântul, îi zisese Mary. Apoi, privind ceasul, continuase: E aproape ora cinei. Haide să vedem ce are Mammie pregătit pentru noi!

Voia bună reveni în sufletul Lisei când abandonă caietele acolo; Mary îi dăduse și o temă, iar ea cu siguranță avea să o facă până mâine, dar acum, cu toată presiunea care plana asupra minții sale, Lisa avea nevoie urgentă de o pauză. Poate că nu era complet proastă, dar avea nevoie de multe ore de lucru cu Mary pentru a deveni atât de inteligentă precum aceasta. Mary vorbea elegant, scria cu o grație aristocratică. Prinzându-se de brațul femeii, vorbi în timp ce mergeau pe coridoarele clubului:

—Deci tu și Nelson? Mary nu spuse nimic. Despre ce trebuia să vorbiți?

Oh, asta! Mary oftă. Când se dusese în biroul lui Nelson se așteptase la o nouă partidă de sex fierbinte cu zeul care se părea că acesta era; în schimb, Nelson dorise să ia ceaiul cu ea, să discute despre trecut, despre preferințe.

—Baliverne. Ce culoare îmi place, ce prefer să mănânc, lucruri pe care le-ar face cineva care te curtează. Dar Nelson nu mă curtează!

—Ar fi atât de dramatic dacă ar face-o?, întrebă Lisa neîncrezătoare. Nu am fost niciodată curtată și cred că este foarte drăguț din partea domnului Nelson că se gândește la sentimentele tale, Mary. Mary o privi neîncrezătoare. Nu știam că vă placeți unul pe celălalt, atâta tot. Apoi, continuând: Cred că vă potriviți.

—Oh, mai taci!, râse Mary. Noi ne potrivim doar pentru...

Amândouă tresăriră în clipa în care auziră icnetul venit dintr-o cameră și zăriră silueta unei femei încruntate, transpirată și obosită care se iți în ușă. Lisa și Mary se opriră brusc. Atât cât putea să vadă, Mary își dădea seama că aceea era camera în care una dintre fete – prostituată sau servitoare – năștea, iar femeia dinaintea ei era moașa. Doctorii erau chemați numai dacă situația se înrăutățea, iar, adesea, situația escalada criticul înainte ca un medic să își pună mâinile pe pacientă. O strânse pe Lisa de mână. Doamna Carter privea mută femeia întinsă pe un pat din spatele doamnei care ieșise la ele, îi observa pântecul robust și îi zărea întreaga durere. Nu îi fusese niciodată permis să asiste la nașterea animalelor când era în Rowland și, după cum vedea situația, nu credea că își dorea să asiste nici la nașterea unui om.