Norocul Diavolului

CAPITOLUL 29

—Se putea să nu avem un final fericit?, întrebă doamna Carter privindu-și soțul.

—Nu, nu aș fi permis asta, replică mândru Damon.

—Oh, mai taci!, zise ea. Eu nu am permis asta!

*

Lisa fusese neobișnuit de tăcută până în Berkeley Square, acolo unde, imediat ce ieșiră din trăsură și intrară în holul vastei lor proprietăți, Damon primi un bilet urgent de la Nelson. Citind rapid printre rânduri, se încruntă, apoi deschise gura șocat, iar în cele din urmă mormăi nemulțumit. În ciuda propriei situații, Lisa prinse grimasa de pe chipul lui și îl întrebă:

—Ce este?

Oftând, Damon o ghidă spre dormitor:

—A fost pus un foc la club.

—Poftim?!, făcu Lisa șocată și se opri pe scări. Stai, trebuie să te duci! Trebuie să vezi dacă... Damon o prinse în brațele lui și, ridicând-o, intră cu ea în dormitorul lor. Lasă-mă! Damon, dacă e cineva...

—Singurul lucru pe care trebuie să-l fac, pentru că este exact ceea ce îmi doresc, Lisa, este să stau aici. Să stau chiar aici. O așeză pe pat și se îndreptă spre carafa cu apă de lângă lavoar, acolo unde turnă într-un bol și aduse cârpele pentru a-i îngriji chiar el rănile. Și asta voi face.

Lisa înghiți în sec, privindu-l cum începe să înmoaie cârpa în apă și să șteargă urmele de sânge închegat de pe mâinile ei.

—Din câte am aflat azi, Damon, nu vrei să stai aici. Chiar mi-ai spus să plec.

—Și nu mă voi ierta pentru asta niciodată, Lisa. Doar... Am fost speriat. Sunt speriat încă, deși am aflat un lucru important în timp ce mă duelam cu ducele de Rothgar și nu, nu îl ucideam. Lisa se încruntă, cerând mută detalii: Mama nu s-a sinucis. Ducele a omorât-o.

—Ce bărbat crud!, zise Lisa și își închise ochii, incapabilă să înțelegaă motivul acestei crime și capacitatea umană de a trece peste cadavre pentru a-și menține privilegiile și renumele. Are logică. Mama ta te-a iubit foarte mult, Damon. Nu ar fi făcut una ca asta.

—Mi-ar fi plăcut să fiu atât de logic și eu, atunci. Am crezut că m-a părăsit. Așa cum era să o faci chiar tu, azi.

—Mi-ai cerut să te părăsesc, îi aminti ea. Asta nu schimbă ce simt pentru tine. Ce nu vreau să simt pentru tine. Damon oftă și continuă să îi șteargă palmele. Atunci, în timp ce el ajunse la tăișul degetului său, Lisa prinse cârpa în pumn și anunță: Vreau să îmi câștig libertatea printr-un joc de noroc. Vreau să-mi recuperez datoria.

Damon se încruntă, ridicându-și privirea spre chipul ei hotărât.

—Ce tot spui acolo? Lisa, ești deja liberă. Mereu ai fost.

—Nu, nu sunt. M-ai răscumpărat pentru o guinee. Îți sunt datoare guineea aceea, îți sunt datoare banii. Vreau să jucăm singurul joc pe care tu îl consideri potrivit pentru un pariuri și care relevă cel mai mult norocul.

—Hazard, își dădu seama Damon. Vrei să lași asta la mâna sorții, să înțeleg.

—Nu văd de ce nu aș face-o. La urma urmei, tot ce ni s-a întâmplat până acum a fost la mâna sorții.

***

Damon avea în casă cărți de noroc și zaruri, iar asta pentru că Damon Carter nu își lăsa niciodată munca deoparte pentru a se uita spre viața privată. Acum însă și-ar fi dorit să nu aibă cutia cu cele două zaruri pentru jocul de hazard, singurul joc pe care el îl credea al norocului. Revenind cu cutia și ajutând-o pe Lisa să se așeze pe fotoliul dinaintea mesei, Damon o privi în ochi și se întrebă dacă nu cumva distrusese totul înainte ca măcar să înceapă.