Norocul Diavolului

EPILOG

Aberystwyth, domeniul ducelui de Rothgar,
Crăciunul, 1815

—Și cu asta se încheie marea poveste de dragoste dintre doi diavoli!, ispăși Lisa Carter și se lăsă pe spate, în fotoliu. Privi familia Cardinham care ascultase totul cu sufletul la gură. Dar povestea nu s-a încheiat niciodată aici. Damon nu și-a dorit copii. Max a fost născut într-o căsuță din afara Londrei, după ce am fugit de soțul meu și după ce acesta a venit spumegând pe urmele mele. Mary te-a adus pe lume, Max, îi zise Lisa fiului ei.

—Nu-mi place să-mi amintesc asta, bombăni Damon. Te-ai ascuns de mine trei luni! Trei nenonorocite de luni!

—Sunt convins că tata a meritat asta, zise Max și își întinse picioarele obosit.

Summer râse și aplaudă.

—Mi-a plăcut mult! Nu am șitu că Devil's Luck a ars la un moment dat sau că fratele meu a salvat situația.

—Clubul a fost refăcut. Îmbunătățit chiar, replică Wine. Eu am devenit membru. Eu și frații mei, evident. Ar fi fost dificil dacă nu aș fi avut alături de mine așa un prieten precum Damon Carter. Am făcut prostii în viața asta, iar în propria poveste de dragoste am avut nevoie de sfaturi înțelepte de la un bărbat la fel de înțelept.

Damon ridică paharul în cinstea lui.

—Viața noastră a rămas complicată însă, remarcă Damon Carter. Când am pierdut-o pe Mammie a fost greu pentru toată lumea. Mary e acum guvernantă. Nelson s-a pensionat de vreo douăzeci de ani. Nu au avut niciodată copii, dar faptul că i-am avut noi pe băieți a compensat. Pentru Nelson, atât Owen, cât și Max sunt ca și nepoții lui. Așteptă strănepoți, evident.

—La optezi și cinci de ani, Nelson așteaptă strănepoți mai puțin decât aștepti tu, tată, la șaizeci și trei, nepoți.

—Și, se pare, la treizeci și unu de ani fiul meu este o pușlama nerespectuoasă, zise Damon.

—Mă confuzi cu fiul tău cel mic de douăzeci și șase de ani, zise Max și zâmbi.

—Oh, încetați!, zise Lisa. Copiii vor apărea după ce apar și soțiile. De asta trebuie să ne facem griji acum.

Din spatele ușii în care se povestea despre vremuri de mult opuse Maxine și Chastity Cardinham, împărțind o sticlă umplută cu lichior de ouă, ascultând urmările unei istorisiri care le lăsase confuze, așezate pe două perne, comentară:

—S-ar fi terminat cu bine de la început dacă nu o făcea slujitoare, zise Chastity.

—Îl omoram pentru toate cuvintele alea urâte. Îl... omoram, adăugă Maxine. Întreruperea din glasul surorii sale fu detectată de Chastity.

Oftând, aceasta îi întinse lui Maxine sticla. Se plictisiseră de această seară de Crăciun și, când coborâseră pentru o gustare, și când găsiseră băutura, iar mai apoi conștientizaseră că, în ciuda orei târzii, toată lumea era încă trează, nu se putuse abține din a rămâne și ele martorele poveștii. Niciuna nu visa la acest gen de basme, oricum. Iubirea aceea era pentru o vreme care apusese. Cel puțin Chastity și Maxine, ajunse la douăzeci și doi, respectiv nouăsprezece ani, nu așteptau un prinț fermecător. Ele hotărâseră să își făurească singure destinul.

Abia când Maxine ridică tonul cu afirmația finală Rothgar auzi prea bine glasul copilelor lui. Oftă, își duse mâna la frunte, iar întreaga conversație se încheie abrupt. Toți le auziseră. Vorbesc.

—Dumnezeule..., șopti ducele, se ridică din scaun și deschise brusc ușa de care ele două se sprijineau. Fetelor!, icni tatăl lor. Ce faceți aici la ora aia? Chastity, ăla e lichiorul? Sunteți dezbrăcate!

—Suntem în cămăși de noapte și halat, tată!, ripostă Chastity. Nu suntem dezbrăcate.

—Chastity, nu îi vorbi așa tatălui tău!, adăugă Melody.

—Sunt de acord cu ele, replică Wine. Sunt foarte îmbrăcate.

—Ei bine, mi-ar plăcea ca Rowland să nu se mai holbeze la fiicele mele „îmbrăcate"! Acoperă-ți ochii, Rowland!

Ducele de Rowland oftă și își feri privirea, iar atunci Damon Carter observă un aspect care nu îi putu trece cu vederea, anume că fiul lui privea spre o singură fiică din cele două lipsit de impersonalitatea, pe Chastity Cardinham al cărei halat se deschisese într-adevăr suficient cât să lase priveliștea unui sân rozaliu la vederea din ce în ce mai excitată a fiului său. Și pentru că nu își dorea ca viața lui să devină și mai complicată, întorvărășindu-se cu Cardinhamii, fu nevoit să adauge:

—Oh, rahat!

SFÂRȘIT

Ce lucrare credeți că urmează?