Norocul Diavolului

CAPITOLUL 9

—Și acum îmi dau seama că m-am îndrăgostit de mama ta prea repede, continuă Damon Carter privindu-și fiul cel mare care rămăsese tăcut în titmp ce asculta povestea.

*

—Puteai să mă întrebi direct, îi spuse Lisa. Nu era necesară toată acea demonstrație.

Se ridică brusc, moment în care Damon o prinse de încheietură și o țintui cu privirea.

—Nu ți-am spus să te ridici, îi zise domnul Carter.

—Pentru conversația pe care o vom avea nu e nevoie să stau astfel, replică Lisa.

—Domnișoară Pomery, nu cred că înțelegi care este locul tău aici.

—Și care este locul meu aici?

Damon o trase în poala lui, șoptindu-i:

—Oricare vreau eu să fie. Și acum locul tău aici este să... Privi rapid în jur, dându-și seama că în curând apa urma să se răcească, așa că era mai bine să se grăbească. Locul tău e să îmi speli părul.

—Sunt servitoare personală, deci?, întrebă Lisa în timp ce se întindea după săpun, rămasă acum în genuchi, suficient cât să îi observe licărirea sfârcurilor când respira. Damon se întoarse cu spatele la ea, încercând să își recapete răsuflarea.

—Ai grijă! Credeam că ți-a fost zdrelită limba, Lisa, nu ascuțită.

Lisa săpuni bine părul lui Damon, răspunzând focului cu foc:

—Se adaptează.

—Ei bine, ar trebui să se adapteze într-o direcție care îmi face mie plăcere; nu tolerez insubordonarea.

Fu înțelept pentru ea să tacă, pentru că oricum nu mai avea energie să facă altceva. Frecă ușor părul creț, blond al bărbatului, scoțând din acesta sângele lui Reggie. Pielea începea să i se încrețească, și rănile să o doară. Era obosită și îi era foame.

Și Damon era flămând, mai ales după ce gustase din tentația care stătea încă lângă el, în sptaele său. Prin apă își observă degetele care avuseseră privilegiul de a o penetra. Atât de fierbinte, de umedă, de strâmtă... Încercă să se gândească la orice altceva, pentru că era clar că erecția lui nu avea să dea înapoi amintindu-și cum se simțea Lisa în brațele lui, cum își dorea să-și îngroape fața între coapsele ei și să se servească singur cu ambrozia care sălășluia pe trupul său. Nu credea să fi dorit vreodată o femeie astfel, ceea ce dovedea doar că dintr-un motiv ciudat o găsea atrăgătoare după o perioadă în care nimic nu îl mai excitase. Atât. Nimic altceva.

—Ascult, îi spuse Damon când ea luă ulciorul pentru a îndepărta săpunul din părului bărbatului. Dacă tot ești acolo, spală-mi și spatele.

Spatele ăla musculos, își spuse Lisa observând formațiunea de mușchi pe care nu credea că ea îi avea. Își mușcă buzele și făcu întocmai, încercând să fie cât mai rapidă, mai eficientă.

—Nu am un defect fizic, asta dacă îți plac grasele.

—Mă uimesc și pe mine, să știi, îi zise Damon. Atunci ce defect ai, Lisa?

—Ăăă... E jenant...

—Încearcă-mă!

—Bine, deci... ăăă... atunci când a venit vremea să învăț să scriu și să citesc... Eu... Nu am înțeles literele.

—Nici eu. De-aia se numește învățat. Atunci le înveți.

—Da, numai că eu nu am înțeles literele nici după ce se presupune că le-am învățat. Cuvintele mi se par... adică... totul se amestecă... Literele zboară și... ei bine... cuvântul începe să nu mai aibă sens.