Capitolul 8

1K 88 6
                                    

Persoana cu care aveți întâlnirea de la ora cincisprezece a sosit. Doriți să o însoțesc spre biroul dumneavoastră sau spre sala de ședințe? mă anunța Luisa prin telefon.

— A ajuns mai devreme, afirm pentru mine. Invită-l la mine în birou, o rog înainte de a inchide apelul.

Mă ridic de pe scaun, si cu coada ochiului îmi văd corpul oglindit în fereastra din spatele meu. Mă întorc complet spre geam si profit de reflexia pe care o zăresc, să îmi aranjez cămașa.
Cât sunt încă cu spatele, usa biroului se deschide lent urmând ecoul tocurilor lovind podeaua. In geam se ivește o alta silueta înaintând spre mine, conturata într-un un roșu blurat.

Nu apuc să mă întorc complet cu fata spre oaspetele meu, caci propriul corp intra in colaps. Ceva straniu se întâmpla. Inima începe să îmi bată cu putere de parca toracele meu este un loc prea înghesuit pentru ea.

Îmi desfac primul nasture de la cămașă în speranța ca așa voi reuși să primesc mai mult oxigen. Simt că nu mai am aer. Toată încăperea este intoxicată cu parfum de trandafir si iubire. Reușesc să mă întorc complet spre persoana din biroul meu și totul prinde sens.

Este ea.
Aici. După trei ani.

Stă în fata mea, îmbrăcată într-un costum roșu, culoarea mea preferată.
Ma privește surprinsă, cu ochi mari, strălucind ca două perle. Buzele pline, conturate cu ruj în aceeași nuanța obraznică de roșu, se întredeschid, parca dorind să grăiască ceva.
Dar nu se aude nimic.
Au trecut atâția ani, dar ea pare neschimbată.
În privire are aceeași urma de tristețe pe care o avea în ziua în care am plecat.

— Dacă aveți nevoie de ceva, mă anuntați, se adresează Luisa înainte de a închide ușa în urma ei, lăsându-mă singur cu femeia din fata mea.

Îmi plimb ochii pe ea, analizând fiecare centimetru al trupului ei, parul lung, mult mai închis la culoare, prins într-o coada lejera la spate. Tenul puțin bronzat, iar corpul ei mult subțire decât mi-l aminteam. Pare atât de fragilă și totuși atât de puternică încât mă simt intimidat de prezenta ei aici.

Ocolesc cu pași reținuți biroul și mă apropii de ea, incapabil să dau glas cuvintelor ce le am pe limbă. Înghit nodul ce mi s-a format în gât, și încerc să îmi stăpânesc bătăile inimii.

Ce caută aici?

— Bună, rupe tăcerea glasul ei minunat.

Încearcă să zâmbească, dar îi iese un zâmbet stângaci, parând puțin stânjenită. Se foiește când pe un picior când pe altul, strângând cu putere dosarul negru ce îl tine între degete.

— Ia loc, este tot ce reușesc să spun.

Îi arat canapeaua din fata biroului, și rămân cu mana in aer, pana când se așează jos.
Mă așez și eu în fata ei, pe măsuța din lemn, fiind oarecum la același nivel cu ea. Distanța dintre noi este relativ mică, dar simt cum un gol mă înghite, îndepărtându-ne.

— Se pare că Nicklas se tine de șotii, spune evitându-mă cu privirea.

Continua să se joace cu degetele, după ce așează pe măsuță, lângă mine, dosarul și poșeta ce o avea pe umăr.

— Nicklas? Ce faci aici? încerc să îmi păstrez calmul.

Cumva faptul că este aici mă zăpăcește. Îmi controlez cu greu fiecare simțire.

De ce simt impulsul sălbatic să o strâng în brațe? Să ii mângâi chipul? Buzele...
Să o sărut... vreau atât de tare să o sărut.

Ascunde-mă de mine - Vol IIUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum