Capitolul 26

963 86 2
                                    

— Nu îl vei părăsi, nu? o privesc îndurerat.

Nu vreau sa îi aud răspunsul. Dar cumva am simțit nevoia să îi pun întrebarea. Prezenta ei aici mă face să mă agat ca un fraier de o fărâma de speranța, ca poate, mă va alege pe mine într-un final.

— Nu o să aștept să te căsătorești cu el, să moara și după să te întorci la mine. Nu as accepta asta, îi recunosc, iar ea face ochii mari la auzul cuvintelor mele.

— Despre ce vorbești?

— Am vorbit cu Michael. Știu de ce ești cu tipul ăla. Faci un gest nobil, dar eu nu pot fi atât de altruist acceptând ca femeia pe care o iubesc să fie in brațele altuia.

Rămâne fără cuvinte. Ma privește câteva clipe apoi își concentrează atenția pe altceva. Ia un gel de dus și buretul și începe să mă spele. Mă las moale sub atingerea ei, savurând fiecare fior plăcut. Apa fierbinte mi se prelinge pe piele, relaxându-mi muschii încordați.

După ce mă spală, oprește apa și iese din dus, cu apa curgând-i de pe hainele ude. Ia un prosop de pe suport și mă acoperă cu el să șteargă apa de pe mine.

— Poți să îi dai jos. Nu mă uit, îmi face semn spre boxerii uzi, lăsându-mi prosopul in mână.

Se întoarce cu spatele și așteaptă câteva secunde. Mă aplec cu greu și îmi scot și ultimul articol vestimentar.

— Gata, se întoarce și când vede că nu m-am acoperit sare de pe loc și se întoarce din nou cu spatele.

— Prosopul, Blake! Acoperă-te! strigă stând cu spatele și cu mâinile la ochi.

— N-am chef! pufnesc și trec pe lângă ea, aruncându-i prosopul la picioare.

Intru in dormitor și ma arunc pe pat, complet dezbrăcat. Mă simt mult mai linistit și mai relaxat știind-o aici. Apa de la dus se aude din nou. M-as ridica să merg să văd ce face, dar nu sunt in stare. Corpul mi-este greu ca un pietroi. Nimic nu ma mai poate mișca din loc in clipa asta.

Aproape ațipesc când aud ușile dulapului deschizându-se. Edaline sta cu spatele la mine dezbracata. Caută ceva prin dulap, un tricou. Se îmbracă și se apropie de pat.

— Ce faci? întreb răgușit când o vad ca se așează in partea cealaltă a patului.

— Ma culc, răspunde senină.

Încep sa rad. Oare sunt eu atât de beat încât îmi imaginez toate lucrurile astea? Ce Dumnezeu este in neregula cu ea? Sa se bage in patul meu, mai ales că sunt gol pușca și ea știe asta.

— Cine ți-a zis că poți face asta?

Încerc să mă ridic, dar nu reușesc. Sunt prea amorțit. Mă întorc intr-o parte și o privesc. Mă imita, întorcându-se cu fata spre mine. Nu facem decât sa stam amândoi tăcuți, holbandu-ne intens unul la cealalt.

— Și cine o să mă oprească? zâmbește cu toată gura spre mine. Tu? Abia de poți să te tii pe picioare. Și dacă ai de gând să îmi arunci din nou vorbe acide, nu te obosi. Nu o să ascult nimic din ce îmi spui in noaptea asta, se face mai comoda pe pernă.

Zâmbesc si eu. Am uitat cât de adorabila este când se încăpățânează să nu îmi faca pe plac.

— De ce ești aici?

Vocea mea rămâne scăzută. Continui să mă holbez in ochii ei blânzi.

— Pentru că ai nevoie de mine, aud același răspuns enervant.

— Nu am nevoie de tine, mă înfurii din nou.

Mă întorc cu fata spre tavan și mă uit în gol. Știu mai bine decât oricine că are dreptate. Chiar am nevoie de ea. Dar nu cu jumătăți de măsura așa cum este dispusă sa mi se ofere.

Ascunde-mă de mine - Vol IIUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum